De-ar fi în fiecare zi ca azi, Ziua
internaţională a somnului, am putea visa cu muşchii relaxaţi şi sinapsele bâzâind
liniştit orice lucru pe care ni l-am dori, – ascultând sunetul monoton pe care
mi-l amintesc din copilărie, când stăteam cu urechea lipită de stâlpul de
telegraf de pe marginea drumului, minunându-mă cum îşi trag vrăbiile energia în
contact direct cu sârmele întinse prin care alerga nevăzut, ca o herghelie de
cai albaştrii, curentul electric – şi, după ce îşi făceau plinul, vrăbiuţele
acelea puteau să zboare din nou.
Între timp sinapsele s-au mai uzat,
stâlpii de lemn au fost înlocuiţi cu stâlpi de beton, cablurile s-au îngroşat devenind
adevărate autostrăzi prin care aleargă bolizi negrii. Reţeaua de vise s-a populat cu monştrii.
