luni, 22 mai 2017

Noaptea albă a poeziei cu Firiţă Carp la Direcţia 9, sau invers




Rătăcind pe străzile poeziei şi vinului l-am descoperit prima oară pe Firiţă Carp. Ne-a aşteptat conspirativ (se tăiase curentul) cu o luminiţă în mână, strecurată dintr-o lanternă de buzunar, să ne-arate drumul spre cantonamentul dumnealui de la editură, ca un adevărat detectiv literar pregătit de o nouă aventură. Ne-a făcut pârtie cu lumina pe scări în întuneric, nu se mai terminau scările, pare că traversasem toate stările din ţinutul siberic…

De unde era să ştim, vai, că la staţia Direcţiei 9 pe linia de tramvai în acea noapte vom ajunge direct în rai?... Fierbeau sarmalele la foc mic, mămăliga bolborosea într-un tuci, fasolea scotea vălătuci de aburi în altă oală… Parcă se punea de-o răscoală într-un festin cu haiduci!
Florin Dochia în ţinută strălucitoare de gală, ne-a aşteptat cu eşarfa legată la gât şi ilic negru elegant, hotărât să ne întrebe galant înainte să ne-aşezăm la masa bogată, dacă ne-am luat poezia la noi?
Doar Cristina Berinde n-o avea, dar ea era poezia însăşi, nu-i aşa?... Dochia insista, vroia, era important de ştiut, ne-a întrebat pe fiecare dacă am adus-o, despre poezie vorbesc, îmbrăcată în cămaşă de noapte, sau nud?… Am prins nişte şoapte, nu mă feresc să recunosc şi acum le aud în parfum de mosc!
Ne-am făcut plinul cu bunătăţi, a curs vinul din soiuri alese cu dulceaţa şi puterea lui şi poezia a dansat pe mese. Doamne! Şi ce mai fese avea dimineaţa, înainte să se lase ceaţa peste vederea mea!...
 








Fotografii. Cristina Berinde











Fotografii: Florin Dochia

sâmbătă, 20 mai 2017

SIMONA HALEP FACE KIKI DE BERTENS



Ceva mai devreme decât de obicei Simona Halep îi face semn antrenorului Darren Cahill şi acesta vine ca un puştan, găseşte poarta închisă la terenul de joc, sare gardul ca în grădiniţa de flori a bunicii, rupe un trandafir şi i-l duce Simonei, iar cu vorbă inconfundabilă îi încredinţează sfatul." Nu trebuie să dai mingile prea tare în modul gladiator, caută-ţi unghiurile potrivite în modul măiestrie!".Simona ascultă fără să-şi folosească propria gândire, luciditatea îi intrase puţin în ceaţă de la scurtele reuşite de Kiki, intră în teren şi încheie primul set 7-5!!! În setul doi intră mai linistită pe zgură si deja e 3-0 in favoarea Simonei până să închei de scris fraza! Apoi 4-0! Mai schimbă ceva mingii ca la antrenament, cum îi spusese Darren şi se grăbeşte să termine ca să nu înceapă ploaia. 6-1! Mulţumeşte publicului şi pleacă repede în aplauzele miilor de spectatori, să aibă timp să înveţe câteva cuvinte în italiană, pentru discursul din finala de mâine. Bravo Simona! Felicitări!

vineri, 19 mai 2017

Halep contra Halep



Halep contra Halep. Serialul de mare succes continuă. Simona Halep cu rezultate excelente de când a început sezonul pe zgură, pare setată să câştige toate meciurile. Singura ei adversară, de departe singura, este tor ea!
Şi aproape că reuşeşte din când în când să-şi mai ia câte un set, să-l ţină în priză pe Darren Cahill, să-l enerveze ca australianul să-şi facă treaba! Să nu ia banul degeaba, că banul e ochiul dracului şi se fac greu, să vadă omul că încă mai are de şlefuit diamantul!  Să nu creadă cangurul ăsta cu luciri blânde în ochi, meseriaşul vrăjitor că în principiu poate scoate campioni uşor, cum ar scoate pui  din  marsupiul lui.
A mai lucrat vreodată el cu un român? Ştie cât de sucită e mintea noastră? Că poţi muri de inimă albastră? Că uneori trebuie să descânţi de deochi, să-ţi scuipi în sân slugă, şi să te trezeşti că eşti stăpân, pe o glugă de coceni!...
Un halep e o unitate de măsură(0.69m= un cot de Alep) dar cu Darren alături e altă lucrare mult mai înaltă şi mult mai mare!

Serialul continuă



Aş dori azi, ca braţul Simonei Halep să rămână oţelit şi mintea brici să dirijeze cu siguranţă tăietura chirurgului în operaţia ce ar trebui să fie de rutină. Deocamdată e 3-0 pentru ea!
Au ales zeii, va fi luptă! 4-1.  Schimburi frumoase de mingii în desfăşurare. Totuşi pare simplu. 5-1! Un ghem mai lung, sclipitor! 6-2.  Şi un set perfect, de mare campioana. Sa vedem cum îşi struneşte emoţia ca să poată intra în setul doi cu aceeaşi siguranţă. Darren Cahill mulţumit aplaudă de la distanţă. Operatorii transmisiei nu pierd momentul!
Începe setul doi cu mingii lungi, schimburi intense şi un rever de aur. 1-0 Simona. Pare de neoprit, agresivă cum am dori-o mereu! 2-0. Şi totuşi Kontaveit e pe teren, pe fondul primelor mici greşeli! 2-1. 3-1 în continuare!
Kontaveit pune prima scurta schimbând registrul, dar caii sunt prea marii! 4-1! Fluviul curge lin, apele par limpezi… Si totuşi o turbulenţa scurtă cum sunt atâtea cu schimbările climatice...
4-2!  Estona prinde gustul, 4-3! E un moment critic, un punct culminant, să vedem cum îl gestionează campioana noastră...
Un ghem eroic după 40-0 s-a stârnit vântul şi Halep face cinci greşeli la rând, dar la fel ca un toreador ce părea înfrânt  înfige spada în grumazul taurului care cade pe zgură. 5-3!
Vântul mai răsuceşte în teren un vălătuc de zgură şi parcă zeii se întorc spre Kontaveik! 5-4.
Ultimul ghem. Oare va fi ultimul? Mingi fabuloase, un schimb de parcă pe teren intraseră zeii să tranşeze ei cui i se cuvine victoria! Si 6-4! Un set secund obţinut la mare luptă! Semifinala de la Roma poate sa înceapă! Serialul continuă.

joi, 18 mai 2017

Simona Halep şi statuile de la Roma



Pe marginea terenurilor de tenis la Roma, spectatorii coboară în arenă printre statui. Azi Simona joacă cu Pavlyuchenkova. Anastasia e mult mai solidă, dar Simona, cât am scris aceste rânduri a luat deja primul break.
Pare sigură pe sine! Dacă i-ar merge primul serviciu, numai că face prima dublă greşeală. Pavliuchenkova e agresivă la retur, dar statuile de pe margini îi zâmbesc Simonei şi deja e 2-0. Ghemul următor se strânge şi ca un arici rusoaica îşi răsfiră ghimpii 2-1. Anastasia face o scurtă şi reuşeşte să câştige o minge frumoasă, dar Simona e mai valoroasă călare pe situaţie. 3-1. Urmează 4-1! Anastasia cheamă antrenorul, dar el nu e Cahill şi Simona parcă trage cu tunul, 5-1!

Ingrozitor de simplu când ai în faţă un jucător deja înfrânt! 6-1. Nu ştiu când au trecut 25 de minute!

Nimeni nu-ţi garantează însă victoria după primul set!

Setul doi a început şi surpriză, e 2-0 pentru Anastasia! Mă opresc deocamdată aici.



Frustrări, frustrări şi 6-4 pentru Anastasia!

Urmează setul final.

Simona HALEP pare să intre cu linişte în suflet în decisiv.1-0! Câteva exerciţii de stăpânire de sine şi 2-0! Aşa se căleşte oţelul! 3-0! Ritmul înseamnă tot! Scurta aceea pare s-o enerveze pe Simo, dar nu! 4-0.

Doar ea te poate duce atât de lejer de la extaz la agonie şi din nou la extaz! 5-0. La final 6-0 drastic!

Stânjenitor totuşi cum în setul al doilea s-a destabilizat singură. I-a spus Darren Cahill cu dojană în glas:"Termină în acest set, ştiu că poţi şi tu să n-o faci!...

Statuile nu râd niciodată acolo sus deasupra terenului, doar zâmbesc. Au văzut atâtea la viaţa lor!...