Ieri la Casa
Albă preşedintele Iohannis a fost la înălţime. Jovial şi relaxat, stăpân pe sine,
cu un zâmbet deschis afişat pe faţă şi o spontaneitate în vorbire, cu nimic mai
prejos decât a unui mare actor de la Hollywood care joacă într-o
superproducţie. Nimic n-a lăsat să se întrevadă că ucenicia în rolul de
preşedinte în studiourile dâmboviţene părea să-l recomande mai degrabă pentru
un film mut.
Ce salt uriaş câtă
capacitate de asimilare ca să poţi câştiga de partea ta şi a ţării tale
imprevizibilul la el acasă şi să-l prinzi în joc pe Trump, considerat cel mai
puternic om de pe planetă, într-o horă mare chiar pe iarba din faţa Casei Albe.
Sunt sigur că dacă protocolul ar fi fost negociat ca şi primele doamne să
participe la eveniment, s-ar fi ajuns la periniţă.
Nu continui în această
manieră pentru că aseară chiar m-am simţit mândru de preşedintele nostru! Să
sperăm că vizita va fi la fel de consistentă în plan economic cum va fi cu
siguranţă în plan politic şi de securitate.
Un alt moment la
fel de istoric pentru noi în plan uman, ca cel desfăşurat ieri, va fi cel de
azi de la Roland Garros. Nu m-am mirat să aflu de la ziariştii ce s-au deplasat
cu preşedintele în Statele Unite, că toate plasmele din restaurante şi din recepţiile
hotelurilor au rulat pe ecran în timpul meciului, semifinala Simonei noastre cu
Pliskova.
Să sperăm că în
finala de azi steaua Simonei va rămâne sub acelaşi aliniament cu conjuncţia de
aseară a astrelor şi marea noastră sportivă va fi ea însăşi, în partida cu
Ostapenko! Doamne ajută!
Închei fără să
spun nimic despre fotbal. Greu de crezut că în mocirla de-acolo pot înflori
nuferi…
