Ultimul asalt

Câteodată cuvintele dăruite nouă de Dumnezeu nu mai încap emoţia pe care gândul omenesc ar vrea să o transmită când competiţia vieţii şi lupta în diversitatea ei depăşeşte limitele. De aceea a fost inventată metafora, poezia primind o frumuseţe aparte. De aceea poate că în sport tenisul este considerat apanajul zeilor.

Cu siguranţă povestea partidei dintre Simona şi Kerber va fi transpusă pe multe partituri, cântată pe o sumedenie de tonuri înalte, dar victoria trăită în direct nu va putea fi egalată. Istoria va consemna răsturnările de situaţii, nivelul fantastic al jocului, atitudinea ofensivă a jucătoarei noastre, duelul tactic, sprinturile de viteză, curajul de a rămâne mereu luminoasă chiar şi atunci când greşea.

Adversara, dominată clar la începutul partidei (halucinantul 5-0!!!), s-a ridicat la înălţimea momentului şi a făcut ca semifinala să devină epică.

Finalul ne-a adus alături doi alpinişti ajunşi pe vârful muntelui în acelaşi timp, doar că unul dintre ei nu a mai avut puterea să înfigă steagul. Şi ce mândru flutura tricolorul în zâmbetul victorios al Simonei Halep!

Mă opresc aici consemnând scorul 6-3/ 4-6/ 9-7/, felicitând-o pe Simona şi aşteptând cu încredere ultimul asalt!

Zâmbetul Simonei Halep

E frumos să stai pe iarbă la umbra unui brad înalt ascultând susurul odihnitor al izvorului după ce acesta a spart învolburat muntele şi s-a aşezat liniştit între maluri la drum lung. Ai senzaţia că timpul şi-a potrivit şi el curgerea şi s-a limpezit călcând umerii rotunzi a pietrelor.

Zâmbetul luminos al Simonei de la sfârşitul partidei ar putea fi singura emblemă a proiectului de ţară care ne-ar mai putea uni în anul centenarului.

Cu atât mai fericit cu cât el ne-a înseninat sufletele chiar de ziua micii uniri când tot românul are liber să stea acasă şi să privească la televizor.

Un meci solid în care Halep în faţa lumii întregi cu multă stăpânire de sine şi argumente serioase a demonstrat de ce ocupă ea locul 1 mondial în clipa de faţă.

Mulţumit Darren Cahil ar fi vrut să sară din tribună în mijlocul terenului ca un cangur să-şi ia în braţe trofeul şi să plece cu el, dar mămica Simonei i-a zis într-un fel ca în scheciuri:

Mă Cahile, ai uitat că a căzut leul în Românica şi mai sunt două meciuri de câştigat?

Doamne ajută!

Garnitura fantastică

Monica Niculescu si Irina Begu sunt in semifinale! 4-6/ 6-2/ 6-0 cu Brady si King!

Fetele noastre în circuitul de tenis au format o garnitură de tren de mare viteză, cu o locomotivă, Simona Halep, extraterestră şi fac senzaţie când se pun pe şine afară, în toate gările lumii în care opresc, chiar dacă pe infrastructura de-acasă cresc bălăriile.

Azi la Melbourne în gara semifinalelor au călcat pe covorul roşu Irina şi Monica. Mâine ar fi rândul Simonei!

Ne scoatem pălăriile în faţa voastră!

 Mai sunt ceva fete care lipsesc din imagine... Fotograful era amator

În căutare de job

Planul cadru pe care l-am imaginat la debutul turneului Australian Open se îndeplineşte la virgulă. Am spus atunci că Simona va intra în turneu cu multe emoţii, şi dacă reuşeşte să treacă de primele trei-patru tururi, când nu sunt premize să atingă un nivel superior de joc, i se deschide o perspectivă uriaşă să creadă că ar putea fi momentul ei pentru a obţine obiectivul asumat pentru 2018 şi să facă poze chiar aici la antipozi, unde istoricul de până acum nu prea îi dă dreptul să viseze roze.

Şi iată că după victoria categorică 6-3/ 6-2! cu Osaka în turul patru, am ajuns la virgulă.

Ce imaginam în continuare că s-ar putea întâmpla în previziunea mea?

Mă aşteptam să crească potenţialul lui Halep cu fiecare meci pe care îl lasă în urmă şi să iasă din turmă. S-o întâlnească în meci cheie pe Kerber care şi ea e tot femeie… Greşeala nemţoicei, e că de departe a intrat în turneu în cea mai bună formă, scrie în carte că intervine din senin uzura şi mulţumirea de sine, i se înmoaie braţul  ca oţelul din senin, capătă boala ursoaicei şi coboară puţin nivelul.

În meciul lor vor ieşii scântei ca şi când s-ar bate doi munţi între ei.

Mă uit pe tablou. Până la Kerber Simona mai are un meci. Mă trec fiori reci, acesta nu apare în proiecţie. Am lipsit la lecţie când statul paralel al lui Dragnea a predat diagrama os de peşte, ce nu lipseşte din cunoştinţele de bază ale unui strateg.

Dacă pierde Doamne fereşte meciul cu Strycova sau Pliskova, nu neg că e greşeala mea şi voi suporta consecinţele!…

Grijă mare Simona la zona din faţă, lângă fileu, că mă duc ăştia la DNA şi nu mai pot bea whisky cu gheaţă…

Centenarium. Se adună apele

I-am văzut întâi la televizor. Să fi fost vreo zece cu steaguri tricolore în mâini, pornind pe jos de la Cluj către Bucureşti să străbată ţara cum au făcut şi bunicii lor acum 100 de ani, venind din toate părţile către Alba Iulia. 

Cum şi mai înainte, după un prăpăd (ape năprasnice, sau mistuire de foc), cei mai voinici flăcăi se strângeau pe un câmp, încordau arcurile şi în locul cel mai îndepărtat unde cădea săgeata, înălţau o biserică să se închine şi să spună o rugăciune căci toate veneau de la Dumnezeu.

Doar ciuma roşie a venit de la oameni, farisei înnobilând furtul hoţia şi corupţia, răsturnând legile şi ordinea firească a valorilor!

I-am văzut aseară în stradă pe cei zece ajunşi la Bucureşti. Nu mai erau zece se strânseseră peste 60000. Mi-aş fi dorit mai mulţi!...

La un moment dat au ţâşnit din smartphone-uri ca nişte săgeţi, raze de lumină. Câteva zeci de mii au atins Dealul Mitropoliei, dar Catedrala Mântuirii Neamului începuse deja să se înalţe în sufletele noastre…

Să ţinem aproape!