Nici titlul nici ziua nu se potriveşte. Azi
este luni şi Ziua pământului a fost ieri. Dar acum am regăsit acest text care
face parte Din lumea văzută de ITI
Nimic mai potrivit de Ziua Pământului
decât o ieşire cu maşina pe autostradă şi ulterior să-ţi alegi direcţia către
care simţi nevoia să te deplasezi spre un cadru natural. Dacă se poate, cum l-a
lăsat Dumnezeu(!), înainte ca omul să-şi încrusteze, scrijelind cu tăişul
briceagului, trecătorul său chip în scoarţa unui copac, să deseneze o inimă şi
să scrie I love you pe peretele vreunei peşteri, sau aiurea pe tăbliţele de la
Tărtăria (cu tăbliţele astea am eu un fix!) să lase cercetătorilor semne
nedescifrate.
Vorbesc de o ţară cum e Olanda, a cărei reţea rutieră pare ţesută după
calculele şi proiectele unui om-păianjen pus în scaun la
ministerul transporturilor să gândească probabilitatea teoretică a tuturor
posibilităţilor de transport şi turism ale comunităţii.
Nu mă pot abţine, gândindu-mă la bieţii noştri miniştrii ai transporturilor care
toţi, fără osebire ca să nu se vadă gropile au facilitat aşezarea în decor
natural pe centurile ocolitoare ale marilor oraşe fete tinere cu potenţial. Aşa
e viaţa, te prinde din urmă cu tristeţile ei!
Aşadar, îmbarcaţi cu toţii în nava noastră amiral pe roţi, marcă germană, nu
v-o spui să nu zică ăştia de la Google că fac reclamă neautorizată, aşteptam
încrezători să auzim traseul ales din laptopul Cristinei. Am
convenit cu Puiu că pe domeniul ăsta, două săptămâni fata mea, cea dintâi după
naştere, să fie şefa delegaţiei.
Autostrada A28 tăia în două o perdea din diferite specii de conifere, copaci cu
tulpini drepte, înalţi, dar şi unii mai scunzi cu crengi contorsionate,
susţinând o coroană verde deschisă spre vârfuri. Vegetaţia, mult mai
întârziată decât la noi, abia de permitea timid să pâlpâie albul florilor, ici
colo în tufişuri. Am văzut undeva pe dreapta, după ce s-a sfârşit pădurea, un
tractor întorcând brazdele pe câmp. În faţa lui, o lebădă albă, netulburată,
privea cum se apropie monstrul roşu, dar nu s-a clintit din loc. N-am rămas să
asist la negocierea finală, căci pedala acceleraţiei şi volanul erau în
domeniul lui Puiu, momentan unicul ginere al meu.
Cristina ne-a informat sec că staţia terminus pentru azi e Rotterdamul. Asta e!
Dacă aşa s-a hotărât, sărbătorim Ziua Pământului cu multă apă! Pe un panou
reuşesc să citesc din scurt Rotterdam 61 kilometri. Mă aşez liniştit în scaun
şi tratez cu Alex problema spinoasă a centurilor de siguranţă. Ioana, de undeva
din satelit, intervine din când în când în GPS anunţându-ne ieşirea şi intrarea
obligatorie într-o altă autostradă. La un anumit moment mi se pare că parcă s-a
schimbat semnificativ sensul de mers. Mă concentrez asupra drumului, dar
Rotterdamul dispăruse de pe orice indicator. Ioni, nevastă-mea, pare şi ea
nedumerită căinând-o pe Ioana: „nu e atât de simplu să urmăreşti de sus din
satelit maşinile în mişcare!” Poate că a fost fata la vreo petrecere noaptea
trecută, o fi mai obosită şi a încurcat traseul! Ne linişteşte Cristina sărind
în apărarea Ioanei.
– Nu vă faceţi griji că ştie ea ce face! A ales un traseu un pic mai ocolit.
Orele se scurg, mă enervez, deja şi încerc să adorm. Telefon semnalizează un
mesaj, şi încă unul!
– Ia uite mamă ce mesaj am primit. Citeşte tare Ioni:
– Bine aţi venit în Belgia!
– Belgia?... Ioana asta s-a scrântit de tot. Mergem pe mâna ei!
Dacă e marţi, e Belgia! Până şi Nikonul parcă
s-a trezit
