sâmbătă, 20 aprilie 2019

Gusterele. Ultima versiune

Aici se poate citi Gusterele in ultima lui versiune, pregatit pentru o noua editie. (Clic pe fotografie sau link)

<p  style="   margin: 12px auto 6px auto;   font-family: Helvetica,Arial,Sans-serif;   font-style: normal;   font-variant: normal;   font-weight: normal;   font-size: 14px;   line-height: normal;   font-size-adjust: none;   font-stretch: normal;   -x-system-font: none;   display: block;"   ><a title="View Gusterele autor Ion Toma Ionescu on Scribd" href="https://www.scribd.com/document/406891262/Gusterele-autor-Ion-Toma-Ionescu#from_embed"  style="text-decoration: underline;">Gusterele autor Ion Toma Io...</a> by <a title="View 's profile on Scribd" href="undefined#from_embed"  style="text-decoration: underline;"></a> on Scribd</p><iframe class="scribd_iframe_embed" title="Gusterele autor Ion Toma Ionescu" src="https://www.scribd.com/embeds/406891262/content?start_page=1&view_mode=scroll&show_recommendations=false&access_key=key-LetXsjn0PBYXBznxBpxM" data-auto-height="true" data-aspect-ratio="null" scrolling="no" width="100%" height="600" frameborder="0"></iframe>


https://www.scribd.c
https://www.scribd.com/document/406891262/Gusterele-autor-Ion-Toma-Ionescu#from_embed
https://www.scribd.com/document/406891262/Gusterele-autor-Ion-Toma-Ionescu#from_embed

miercuri, 17 aprilie 2019

"Băiete, la domnul o bere!..."

Tablete în alb şi negru - Argeşul.ro

By : Serghie Bucur

Dacă m-aş lua după finalul celui de al doilea pasaj al textului publicat pe coperta a IV-a a volumului TABLETE ÎN ALB ŞI NEGRU, apărut la editura GRINTA, sub semnătura lui Ion Toma Ionescu, ar trebui să pricep că domnul Marian Drăghici nu ştia că exista „un mare prozator în Piteşti” căruia autorul cărţii de faţă „îi trimisesem Guşterele”, fiind „sigur că Guşterele meu l-a muşcat” (adică l-a impresionat pe destinatar). Cum acesta „Avea o problemă cu numele autorului”, deoarece destinatarul, se spune mai departe, „Îl uitase”, fiindcă „Nu ne cunoşteam”, inspirat, prozatorul găseşte soluţia salvării situaţiei: „Îmi venea să mă ridic de la locul meu şi să-i zic: „Ţine minte trei cuvinte: Ion Toma Ionescu”! Finalul aduce lumină: „Şi el (dl. Marian Drăghici) dând cu banul rosti nesigur: Ion Popa Argeşanu”, încheind – pasajul – astfel: „Bietul Argeşanu nu mai e de viitor”.


Cronicarul constată că viitorul este al domnului Ion Toma Ionescu – semnatarul prozelor socotite tablete – de mărimi şi valori felurite, dar viguroase. 164 de pagini de PROZĂ, cartea e structurată pe patru capitole, titulatura lor generând un crescendo estetic corelat literalmente cu atenţionarea de mai înainte, „Ţine minte trei cuvinte…”: 1. „Tablete în alb şi negru”, 2. „Bucureşti – Piteşti”, 3. „Piteşti – Bucureşti” şi 4. „Note de lectură. Portrete”.
Forţa epică satisface pretenţiile cititorilor de proză scurtă, prin substanţa titlurilor, urmând ca plăcerea lecturii să atingă culmea valorică la capătul multora dintre ele. Construcţii de situaţii desenând evenimente, stări şi idei, care prind viaţă prin personajele prezente în naraţiuni. Mă rezum, silit de spaţiul tipografic, la: „US Open”, „Sala Oglinzilor”, „Şarjă la o lansare. Octavian Sachelarie”, „Revista ARGEŞ la aniversare”, „Noe al sunetelor. Hary Tavitian”, „Desant 2014”, „Spitalul de poezie”, „La Firiţă Carp cu Direcţia 9, sau invers”, „În căutarea oii fantastice. Haruki Murakami”, „Priveliştile scribului. Aurel Sibiceanu”, „Fluture de piatră. Maria Magdalena Grigore”.
Rezonanţe stilistice din „Cronicile optimistului” ale lui G. Călinescu, din „Jurnalul” lui Eugen Barbu inclusiv dintr-al „Principelui”, din „Tabletele” lui Geo Bogza, TABLETELE scriitorului Ion Toma Ionescu clocotesc de un puls epic stenic, înviorător, în tonalităţi critic-amicale, ridicând vizibile jaloane ale eticii proprii, întemeiate pe „văd cu inima şi cântăresc cu mintea”. Savoarea convieţuieşte cu rectitudinea, verva cu sobrietatea înfăşurată în tâlc. Un foarte subtil anton-pannism distilează ironia muzicalizată de acordurile cu freatica literatură indusă. O probă: „Cititorul de operă, instrumentul care cântăreşte şi stabileşte datele primare, seci, ale cărţii tale, e un instrument sofisticat modern şi rapid ce-şi face treaba în câteva secunde, dar cel ce interpretează şi dă verdictul e tot criticul, dezbrăcat de preconcepte, de influenţe, de ierarhii prestabilite, obiceiuri proaste şi ca albul să nu fie negru, el să rămână integru în exerciţiul funcţiunii, automat criticul e dezbrăcat şi de haine. Am preferat o femeie unui bărbat gol. Misterul ei mi s-a părut la un preţ convenabil. Dincolo de fereastră e o copilă blondă, tristă, cu faţa angelică, obosită”. „În partea opusă se apropia un grup zgomotos de tineri. Faţa copilei s-a destins, mi-a întors spatele îndreptându-se către turbulenţi. Aceştia, aruncând cu cărţi, toţi odată, au spart cumva geamul şi au reuşit să pătrundă în interior declanşând sărbătoarea desfrâului. Sigur contul meu se lichidase” (Ultima Tabletă).

Mulţumesc Serghie Bucur!
               –Băiete, la domnul o bere!...
              

marți, 16 aprilie 2019

Catedrala




nu-i uşor
să treci
în viaţă
cuvântul,
„săgeata”,
prin pântecul
focului,
cu vămile
lui reci

vezi o clipă cum
te cuprinde
fumul,
spaima
că îngheaţă
cântecul
rugăciunii,

o clipă,
cât roata
lunii…
şi iarăşi crezi!

duminică, 14 aprilie 2019

Fântâna. Fragment din Guşterele



Revizuiesc romanul meu Guşterele, pentru o nouă ediţie, care nu ştiu dacă se va realiza vreodată, pentru că am de gând să pun condiţii în contract, edturii care îşi va asuma această treabă, să scoată pe piaţă minim 5000 de guşteri ca să nu se piardă o specia atât de rară …

                                                                                              Ion Toma IONESCU

Fântâna

             Fragment din Guşterele



          Dacă urmaşul căruia îi dai implantul are, puţine şanse să devină un elitist rezonabil – lipsit de capacitatea de a-şi asuma măcar, continuitatea lucrării tale cu Dumnezeu, şi se plasează turbulent, sau mai puţin turbulent, într-o turmă, acceptând repetabilitatea ciclului istoric, fără implicare şi contribuţii creative – la ce bun investiţia? Doar de dragul de a te afla în rândul lumii? Degeaba te naşti Tobârlan, dacă personalitatea ta puternică, nu poate duce mai departe ceea ce vine cumva din trecut.

          Pentru Nicolae, balanţa folosită zilnic, pe ascuns de privirile celorlalţi, se lăsa dezechilibrată pe partea unde atârna greu talgerul tatălui său. Ce ar fi trebuit să facă el ca să poată răsturna aşezarea pe care o găsise? Cu ce ar fi putut clinti răspunsurile pe care le primea invariabil corect, la întrebările pe care câteodată, nici măcar nu apuca să le pună? Răspunsurile veneau din atitudinea, din siguranţa, din judecata aceea care căpătase simplitate, prin contribuţia a generaţii întregi de ţărani, domni ai pământului.

          Tobârlan era precum o fântână.

          Nicolae îşi aducea aminte cum copil fiind, cu Toma, adunaseră două grămezi egale de pietre. El inventase jocul. De fapt ca să fim corecţi, fratele lor mai mare, Gogu, îl inventase. El adăugase doar amendamentul cu grămezile egale. Gogu încă susţinea că ai dreptul să arunci atâtea pietre, câţi ani ai. Evident el avea anii cei mai mulţi. Numărau câte pietre aruncate, intrau pe gura fântânii, nimerind ţinta. Gura fântânii, decupată în peretele de ciment, nu era mare. Cât să încapă coferul. Cam două cofere ca să umpli o găleată.

          Mândru de el, lui îi intraseră paisprezece. Vârsta pe care abia o împlinise. Nu ratase niciuna. Îl îndemnă şi pe Toma să-şi încerce norocul. Toma avea tot paisprezece pietre, ani mai puţini. Lui Toma i se părea că atunci când piatra plescăia apa, parcă lovea într-o fiinţă vie. Nicolae se răţoia la el făcându-l fricos. I-a auzit ăl bătrân. Le-a cerut explicaţii. A ascultat şi l-a strâns de umerii firavi pe Toma, luându-l aproape, iar către Nicolae a grăit aspru:

          – Azi tu nu mai bei apă! Până mâine când se limpezeşte, să treacă o noapte peste fântână, o să suferim cu toţii.

          – Dar pot aduce o găleată cu apă din puţul de peste drum! a îngăimat Nicolae.

          – Nu, Nicolae! În viaţă nu e totul atât de simplu. Bem apa pe care-o cunoaştem, doar din fântâna noastră. De când mă ştiu aşa s-a pomenit! Până mâine, ne limităm la apa rămasă în găleată, iar tu rămâi pedepsit.

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Artgothica Sibiu - ziua 1


O pledoarie pentru poezie si muzica pe care Dirctia 9 o risipeste in drumul sau. La minutul 1h;43;25
contribui si eu, dar toata inregistrarea merita vazuta si ascultata cu prisosinta