Despre prietenie

 Proiect copertă. Mulţumesc Florin!

Am una din zile mele bune, care mi se întâmplă atât de rar, când sunt cu adevărat mulţumit. Un minunat prieten, Florin Dochia, făcător de cărţi şi meseria nu e atât de simplă cum poate părea la prima vedere, căci mâinile sale iubitoare de frumos şi calde, cele dintâi primesc darul de la Dumnezeu, şi cu mare grijă şi înţelegere, căci nu-i din hârtie, poezia vie e tot din carne, îl scot în lumină să-l înfăţişeze lumii ca pe o fiinţă stranie, bizară, imprevizibilă şi adevărată –, un prinţ al Câmpinei şi al literelor, cum spuneam altădată – mi-a trimis aseară PDF-ul şi coperta nou născutului meu volum, Al cincilea anotimp, un proiect al Directiei 9 şi a editurii Detectiv literar. 

Născut nu făcut, căci până la primul ţipăt facerea poate să rămână mută pentru totdeauna. L-am privit ca un părinte, l-am pipăit pe toate părţile, i-am numărat degetele de la picioare, erau în regulă toate, şi inima mi-a înflorit într-un zâmbet larg, şi l-am primit.

Urmează să-l duc la ursitoare tot într-un conclav de prieteni aleşi, Adrian Suciu, Firiţă Carp şi Eugen Pohonţu ca să-i contureze ei în pagini linia vieţii. Abia aştept să răsfoiesc filă cu filă cartea.

Notă:

      Şi ca să nu existe umbră de supărare în această zi, promit celuilalt mare prieten al meu, Ioan Romeo Roşiianu, – ştie că mă ţin de cuvânt – următoarea mea carte de poezie şi tablete, Tablouri mişcate, la care lucrez acum

Primul milion

Întrebarea cum ţi-ai făcut primul milion e deja caducă. Şi aproape că nu merită în asemenea momente de creştere a pensiilor, în viitorul apropiat, sau oleacă mai depărtat… din programul pesedist, să pui o duducă sau un jupân de Belina pe coji de nucă, la DNA. E de neacceptat şi trist! De-aia se chinuie băieţii şi se dau cu capul de toţi pereţii în parlament, să găsească o soluţie să stingă lumina în instituţie, că e consumul prea mare de curent…

Oricum chiar şi-aşa au pregătit răspunsul la întrebare. Unii parlamentari, indiferent de partid, şi-au făcut milionul lichid cu sudoarea frunţii. Alţii au descoperit comori cutreierând munţii, au vândut flori, cei mai mulţi sunt de viţă nobilă, câţiva au cărat mobilă, au cultivat slăbiciuni la mătuși şi unchi, au tuns pruni și-au donat rărunchi, au deschis uși făcându-și credite la bănci, alţi au deschis franciză la ţigănci… E ciudat că nici unul n-a furat primul milion de dolari de la stat! Abia după ce îl ai pe acesta la teșcherea, poţi avea aspiraţii la licitaţii și poţi accesa!…

Sǎ-i lăsăm pe bieţii parlamentari cu ghinioanele și imaginaţia lor, sǎ-i uimească în continuare pe procurori şi judecători!

Citeam undeva, că odată cu calificarea în turul doi al Turneului de la Madrid, Simona Halep a rotunjit suma câștigată din premii, la aproape 30 de milioane de dolari și mă gândeam, ce lipsit de imaginaţie ar părea unora sǎ te scoli de dimineaţă, sǎ te urci în avion, sǎ te trezești la Doha sau la Madrid, pe zgura roșie, pe ciment sau pe iarbă și sǎ dai cu racheta în minge până faci bătături în palmă, nu-ţi mai simţi spatele, ţi se răsucesc mușchii picioarelor.

L-aţi văzut pe vreunul dintre parlamentari să-și îndemne odraslele către drumul pătimirii sportive? care nu-i așa îţi poate da șansa câștigării cinstite prin munca ta, a primului milion?

– Lasă băiete că a suferit destul tata! Ia-ţi milionul, limuzina, fata, și fii bărbat! Plătește mama benzina. Dacǎ ţi se termină milionul, vorbește cifrat, ai grijă cu telefonul că poţi fi ascultat! La anul vreau sǎ te fac deputat…

Şi el afectat:

–      Vreau neapărat la Bruxelles

Destrǎmare de umbrǎ

     (Din volumul Glonţ de argint)

jivinǎ scuturându-se

de ploaie,

cerul se dumirește

spre zi.

mǎrșǎluim descumpǎniţi

la capǎtul nopţii,

sau morţii,

mai știi?…

cu raniţa-n spate,

burdușitǎ de gloanţe

și fotografii de familie,

traversǎm arșiţa.

(neguţǎtorului de jǎratec

i-au potcovit

calul alb, cu

potcoave de-argint…)

sǎ recunoaștem urma,

ne-amǎgim

risipind gloanţele

în ţǎrânǎ.

la capătul zilei,

pustii,

ne tivim umbra

murind de vii.

Notă: Nu-i aşa că înainte de 89, când e datată poezia, puteam fi plasat printre optimiştii de serviciu?... Aveau dreptate bieţii securişti!

Duminica Tomii

Nu pe pământ îşi are viaţa tărâmul fericirii! Dar ca să-ţi rămână întreagă bucuria şi şansa de a ajunge la el, să-i poţi înţelege deplin dimensiunile de necuprins, se cuvine să traversezi mai întâi şi să le fi învins, încercările suferinţei.

Când mama mea Aurelia, înainte de a fi eu, s-a căsătorit cu tata, cei apropiaţi şi doctorul Galibin, au păcălit-o cumva pe copila de 19 ani, încercând s-o oprească să-şi aleagă acelaşi drum cu tata, pe motiv că rănile războiului, necicatrizate, supurând încă în plămânii  tatălui meu, pot să împiedice ascensiunea spre atingerea acelui tărâm.

          Pe tata îl chema Toma, dar el credea în iubire! Mama era cea care a ştiut să-i aline rănile. Astfel tata a traversat mai repede încercările suferinţei, ajutat de Dumnezeu, şi l-am putut vedea fericit, iubitor şi blând, când m-am născut eu. A stat cu noi împreună opt ani.   

Mama, a rămas apoi singură, să mă însoţească şi să-şi completeze norma de suferinţă.

          Astăzi, în Duminica Tomii, de Ziua tatălui, a numelui meu literar şi a unuia dintre cei doi nepoţi, aşa s-a potrivit, să vorbesc mai mult despre mama mea, Aurelia. Dar nu cred nici acum că părinţii mei, acolo unde sînt, nemaiavând suferinţă, ar fi cu putinţă să se fi regăsit în acel tărâm…