luni, 13 mai 2019

Şi-am zis verde de albastru



Mai tânăr fiind,
neliniştit
şi albastru
în boemele din
la dolce vita,
într-un tempo
alegru,
decopertam
epiderme
necuvintelor
din poemele
lui Nichita.

…Ca un
vierme
muşcam
miezul
din
mărul…

Şi odată-l aud,
pe poet. Bătrâne,
părul meu
albit de vreme
salută
părul tău negru!

Lasă viermele
să se scuture
liniştit
de pământ,
pune diezul
sus la cuvânt,
urcă-l pe calul
măiastru
să fluture
şi să dezmierde
în vânt
părul tău alb
de albastru
şi părul meu negru
de vulture
verde…

Flori(i)le poeziei - spectacol eCreator, 21.04.2019




Un spectacol de 4 ore şi jumătate, în care poezia bună şi prietenia a strâns de prin ţară, la Bucureşti, sub egida e Creator în colaborare cu Direcţia 9, o seamă de poeţi şi artişti plastici care au sărbătorit altfel Floriile. Mulţumiri neobositului organizator Ioan Romeo Roşiianu şi realizatorului acestei emisiuni Adrian Suciu!

De la minutul 3:03:20 – 3:09:40 este scos la tablă elevul Ion Toma Ionescu. Vizionare plăcută

duminică, 12 mai 2019

Încă o lecţie



Tenisul e ca viaţa. Sunt zile când din senin sau dintr-o emoţie puternică pierzi liniştea interioară, se întrerupe legătura cu Dumnezeu şi oricât ai încerca să stăpâneşti situaţia nu poţi ridica privirea deasupra norilor. Continui totuşi să lupţi şi să speri, cu toate că vălul rămâne insinuat sub peretele frunţii, ţi se pare că s-a subţiat la o margine într-un anumit moment şi parcă se văd munţii pe care urmează să-i urci, crezi că ai găsit calea, dar încep să te urmărească ghinioanele.(Şi ce ghinioane! dacă ar fi să ne referim numai la unul dintre ele, care va intra cu siguranţă în istorie sportului alb, când mingea scăpată aiurea din racheta lui Kiki, ţine morţiş să atingă în alergare coapsa de gazelă a Simonei, mult în afara realităţii şi a terenului de joc. (O scăpare a  regulamentului pe care probabil diriguitorii tenisului o vor lua în discuţie pentru modificare, căci e frustrant de nedreaptă, la viitorul congres.)
Însă tenisul este o competiţie sportivă, nu doar cu tine însuţi trebuie să te lupţi pentru a-ţi adjudeca trofeul! Intră în calcul şi adversarul, care se poate afla într-o zi fastă, chiar dacă toate datele ar părea să încline uşor balanţa spre talerul tău. A fost o finală ciudată. Victoria lui Kiki Bertens, nespectaculoasă, nu a urcat la un nivel care să ne satisfacă măcar estetic, dar nu poate fi pusă la îndoială. Tensionate extrem au fost doar pasajele marcă înregistrată, când Simona părea că poate întoarce cursul partidei, dar nu a fost să fie!
Cu ce am rămas din lecţia acestei finale de la Madrid, dincolo de tristeţea care ne-a cuprins fiind văduviţi de o sărbătoare pe care o aşteptam cu toţii şi eram pregătiţi să o primim? Personal am admirat modul de comportament şi ţinuta de la sfârşit a laureatei Kiki Bertens. Bucuria reţinută, îmbrăţişarea şi cuvintele repetate de olandeză, parcă vinovată: „Îmi pare rău Simona că te-am oprit să urci pe locul ce ţi se cuvine!..”
Iar la Simona am admirat puterea de a afişa, dincolo de ce era în sufletul ei, zâmbetul acela luminos, superior de înţelegere a spiritului competiţiei. Abia acum îşi găsise liniştea interioară, recunoscând meritele adversarei şi spunându-i ca o promisiune de revanşă „că nu uită şi nu iartă că i-a câştigat două finale!...”
Felicitări Simona Halep pentru o altă săptămâna de poveste în care ţi-ai consolidat constanţa(natural CONSTANŢA e portul ei natal…) de mare campioană şi mult succes la Roma şi Paris!

vineri, 10 mai 2019

La un pas de trofeu





Ar trebui să încep să scriu acum, la 1-1, cronica meciului, pentru că simt ce va să se întâmple. Şansa nu a ţinut în setul doi cu Simona, liniile terenului şi fileul, chiar şi rama rachetei lui Bencic, parcă ar fi fost fabricate în Elveţia!
Ce nu s-a văzut la televizor, în pauza dinainte de setul decisiv, un băiat de mingii trimis de bătrânul Ţiriac(La mulţi ani bătrâne!) profitând de neatenţia Melindei, i-a subtilizat racheta, înlocuind-o cu una fabricată la Reghin. Abia când scorul ajunsese la 3-0, sau 4-0, nu-mi dau seama acum bine, a observat că nu mai avea racheta ei în mână şi l-a chemat pe tat’su, să-l certe, printre lacrimi, pentru lipsa lui de vigilenţă. Ce a urmat? Un 6-0 sec (Grasă de Cotnar(!)…). Să se bucure şi Ţiri că-i ajung banii acasă măcar, dacă tot e obligat să-i dea şi n-are încotro.
În seara asta e risc major la Madrid ca românii(bravo lor de spectatori!), să termine toată şampania din Spania. Lăsând gluma la o parte, să ne bucurăm că avem o jucătoare atât de mare, indiferent care va fi rezultatul de mâine! Felicitări Simona! Mai e un pas.



joi, 9 mai 2019

Un editorial Marian ILEA



EDITORIAL – “Tablete în alb și negru”, de Ion Toma Ionescu


39

https://www.axanews.ro/mm/editorial-tablete-in-alb-si-negru-de-ion-toma-ionescu.html
Scriitor piteștean cu un umor tăios, uneori vecin cu sarcasmul, Ion Toma Ionescu “creionează” în “Tablete în alb și negru” (carte apărută în anul 2017 la Editura Grinta) o lume culturală a locului de baștină, în care conviețuiesc veleitari și personalități, așa cum Filarmonica e vecină cu bodega lăutarilor ori Palatul Culturii cu casele dărăpănate.
E o lume pe care Ion Toma Ionescu o mătrășește, până o aduce din condei într-o cheie cu final, totuși, sarcastic. Umorul devenit sarcasm se manifestă inclusiv pe pielea autorului. Paradoxul e la el acasă în acest soi de scriitură. Autorul e neiertător ca un teatrolog veritabil ce analizează butaforia unui spectacol când jalnic, când vecin cu extazul desfășurat pe scena lumii culturale (inclusiv pe cea a Teatrului din Pitești, unde performanța trebuie să își facă locul)!
“Sala oglinzilor” este o tabletă scrisă cu un umor de periferie (unde lipsește doar trasul cu ochiul, șmecherește, înspre cititor)! De la Sala Uniunii Scriitorilor, unde cunoscuții scriitori lansează cărți și la aceeași sală unde (în partea a doua) își fac apariția tinerii, nonconformiștii, umorul și sarcasmul e la el acasă. I.T.Ionescu încheie halucinant impresiile lăsate de lansările din “Sala oglinzilor”… “Mă bucur că țara nu va pieri! / Oare Paznicul Ploii va mai veni?…”.Într-o tabletă din ciclul “București – Pitești” – “Înluminări. La vernisajul lui Ion Pantilie”, I.T.Ionescu scapă “ca prin urechile acului” de un accident pe autostradă “grație Divinității sau șoferului microbuzului” și ajunge la vernisajul expoziției lui Ion Pantilie cu opera artistică a căruia e familiarizat de vreo 45 de ani (în Pitești!). “La vernisaj lume multă, lume bună! Ca peste tot, prieteni și dușmani! Oare de ce artiștii, în general oamenii, nu pot fi doar prieteni?”, își încheie “tableta în alb și negru”, Ion Toma Ionescu.
Zecile de “tablete…” se înșiră unele după altele ca umbrele unor fantomatice arătări îmbrăcate în cearșafuri albe pe care întunericul le “acoperă” atotstăpânitor.
Lumea lui Ion Toma Ionescu e a unui Pitești cultural trecut prin filtrul scriiturii marilor umoriști plini de sarcasm ai literaturii ruse (de la Ilf și Petrov până la Daniil Harms, la care se adaugă fina observație a unui mitteleuropean ca Hasek, cel din “soldatul Svejk” (păstrând, evident, proporțiile). Nu e o carte “ușurică”, e ceva care după ce râzi în hohote, te poate întrista, făcându-te să cazi pe gânduri și să concluzionezi aproape “țărănește”: “Doamne, oare ce-i și cu lumea asta și încotro se îndreaptă?”.
Tonifiantă și întristătoare carte îl definește pe autor, un scriitor care, la 70 de ani, încearcă să recupereze ani buni de viață-i ce ar fi trebuit să fie literară, dar n-a fost. Ion Toma Ionescu are ochi aspru de grafician! “Tabletele” lui au tușe rapide, care sparg întunericul doar pentru câteva secunde… În rest, așternându-se tăcerea și negrul ce stăpânește peisajul unui oraș ca Piteștiul, de-altfel plin de farmec!

Marian ILEA

Notă: Mulțumiri Marian Ilea!