luni, 8 iulie 2019

Lansare de cărți Ion Toma Ionescu, Pitești, 28 iunie 2019

Astăzi, 08.07.2019, începând cu ora 18.00, la Observatorul TV, vă invităm să urmăriți înregistrarea lansării la Pitești ale următoarelor trei volume aparținând autorului Ion Toma Ionescu: „albaștrii. dosarul” (memorialistică), „copacul cu icoană” (oroza scurta) și „al cincilea anotimp” (versuri).
Au participat: Aurel Sibiceanu, Nicolae Radu, Claudia Duminică, Adrian Suciu.
Realizator: Adrian Suciu, Echipa tehnică: Cristina Berinde


Multumiri Cristina Berinde si Adrian Suciu!
www.observatorul.tv https://youtu.be/TleetgrsU2M

duminică, 7 iulie 2019

Prietenii mei scriitorii. Azi Daniel Marian



Ce-ţi e, şi cu prietenii mei scriitorii!... Îţi trimit cărţile, şi-ţi rămâne doar să-i citeşti, să te bucuri de ei, şi să le rămâi dator.
Motoul recentului volum, sclipitor de altfel, al lui Daniel Marian, cu un titlu prea lungueţ (ar fi putut fi scurtaţi zorii de călăreţ, sau tăiată din viul, coada… cum ar zice muşteriul de guştere isteţ!…)
Motoul după cum spuneam este fără îndoială:
pe capra
de la dric
am pus
un ibric…
Ce fierbe în clocot în acest ibric(?), cuvânt cu cuvânt se pune în  oală de pământ, să nu se risipească(!) (Nu laşi omul singur la necaz să iubească amânat(!) Se bea în cerc, roată, din mână în mână, cu cei aflaţi la masă, până la fund!
ai văzut tu
vre-o secundă
masă pătrată şi
mai ales dar
mai ales
cerc rotund?
Nu! încerc să-ţi răspund:
masa era rotundă
si cercul pătrat
ai fost si tu
odată treaz…
De meserie citesc cum simt:
m-am angajat paznic
la plicul cu sentimente
la sacoşa cu sentimente
la mizilicul cu sentimente
la sticla, la butoiul cu sentimente,
la roiul de sentimente solare,
adânci,
la imposibila voastră
vanătoare de sentimente
ce ies pe brânci din pronaos,
şi se întind pe stânci,
ce trebuiesc resuscitate
pentru încă o tură
şi jumătate
de haos…
chiar merită!
Merită să iubeşti când găseşti, aproape la tine în alcov,
veveriţa mov într-o constatare atât de tristă:
nu există frumuseţe fără nebunie
ar însemna că orice veveriţă e mov
în timp ce orice mov e veveriţă…
Lumea lui Daniel Marian trăieşte şi dă cu var după un orar propriu:
în fiecare an mă trezesc la șase
în fiecare lună la cinci
în fiecare zi la patru
ceasurile mele sunt
fabricate de arici
și controlate de pupeze
Şi are la bază la bază, înţelepciunea ca mecanism
ceasul meu arată joi
a pornit exact de unde
s-a oprit o duminică
şifonată

fericirea paşte trifoi
ca o mâţă contorsionată
în ziua de apoi…
Sau:
în rai nu se fumează nu se bea
nu se face sex şi copiii apar
numai prin minuni înţărcaţi gata
Sau, încă:
iau pâinea si o fac femeie
pentru că femeie trebuie să fie
să ajungă la toţi fraierii de pe lume
Încă un citat:
nu azi nu vine moartea
să fiu al naibii dacă
m-aş fi gândit la asta:
tu chiar
eşti vie
Îţi iei ce vrei şi mai ales cât îţi trebuie, de la Daniel Marian!
într-o ordine firească a lucrurilor și ființelor
Dumnezeu trăiește
ca să ne-ngroape pe toți
Şi cât de bine se descrie singur Daniel:

cunosc un om care dă din aripi
el spune că nu vrea să-şi ia zborul
dă din aripi pentru a rămâne pe loc
în timp ce văzduhul îl trage spre el

Mulţumesc Daniel Marian! Rămân dator!...


Dor de Bucovina



Oştire de suliţi
mascate de cetina verde
tiveşte cerul
împingând norul
deasupra muntelui

În spatele norului
somnoros
abia de mijeşte
sub pleoape
un soare blând

Tălăngile
turmei de oi
mogâldeţe de piatră vii
se rostogolesc în acordul
unei simfonii

Pârâul clipocind
îşi ţese rostul
precum marama
cu fire de argint
pe umerii Bucovinei

Pare că însuşi
Dumnezeu
s-a oprit
să-i admire
rotunjimile

vineri, 5 iulie 2019

Simţăminte pământene fecunde în cheie omologată pe Marte

Vara, când cobora seara peste uliţă, licuricii îşi aprindeau felinarele pentru ca noi copiii să întârziem afară. Măcar până ce stelele începeau să răsară şi îşi fixau locul lor pe cer. Ce vremuri de poezie şi mister! Intram la somn cu felinarul lipit de frunte.
Se întâmplă că Daniel Marian, un domn poet şi un licurici mare, în modul cel mai bizar şi discret, şi-a păstrat mai departe felinarul lipit de tâmplă. Mulţumesc Mariane pentru cronica ta de carte!...
Daniel Marian este cu Ion Toma Ionescu.

Simţăminte pământene fecunde în cheie omologată pe Marte

(Ion Toma Ionescu – „al cincilea anotimp”, Ed. Detectiv literar, 2019)
Într-o aritmie a viului, tot mai predispus la afecţiuni cataclismice, nu e de glumit decât cel mult sub aspect poetic, pentru că modelele matematice sună înfiorător. Construcţiile ideatice şi imagistice, fanteziste, devin astfel o alternativă mai puţin sufocantă, transpirând în plan transcedental, un fel de set de taste escape necesare.
Conştient de schimbările climatice interioare şi exterioare, de alienarea firescului în ansamblul său, Ion Toma Ionescu inventariază sistemul periodic al anotimpurilor ca pentru un eventual adio, la care adaugă ce era de adăugat, nevăzutul, insesizabilul şi inevitabilul. Până într-acolo încât Îl găsim pe Dumnezeu cum aprinde focul... „vânt e vântul,”: „care ne vântură/ în cele patru vânturi/ şi pământ pământul/ ce ne pământură/ în mormânturi// apă e apa/ care ne sapă/ şi ne îngroapă/ în groapa de apă/ lângă corabie...// scut fără sabie/ şi arc de curcubeu/ în noaptea lungă/ a lumii gemene/ dumnezeu scapără/ amnarul pe cremene”.
Acesta fiind „al cincilea anotimp,” din volumul cu acelaşi nume, menit să croiască minţii o cărare ocolitoare desprinsă din marea autostradă spre nicicând şi niciunde (am vrut să zic iad, dar e destulă covârşire aici şi fără termenul-esenţă): „e o fractură din marele timp/ câteva secunde/ fecunde/ undeva departe/ într-un univers/ dincolo de viaţă şi moarte// întrevăd incert/ trupul unei femei gravide/ amforă de lut ars/ sordid şi sublim/ între mulţimile vide// un expresionism rece/ calculat/ abandonat/ într-un deşert/ de-un violet intens// în care să mă deşert dens/ ca un poem într-un vers”. O imaginaţie pe culmi a poetului, pe care îl ştiu ingenios, surprinzător şi imprevizibil şi... chiar întotdeauna poet! Niciodată să nu spuneţi niciodată când poate fi vorba despre ce ar putea să-i mai treacă prin cap, asta să fie de ştiut.
Cu anotimpurile celelalte, clasice, patru la număr parcă erau prin răstimpuri, poetul convieţuieşte încă bine, pentru că echinocţiilor şi solstiţiilor le-a amenajat câte o secţiune aparte în volum. Sunt frumuseţi de memorie care nu trebuie pierdute nicidecum de e să ne mutăm în zona a cincea unde suntem de fapt suntem aproape mutaţi prin evacuare din cele patru dincolo. Vă puteţi convinge de merituozitatea pomenitelor, prin merituozitatea poeziei (câte una pentru fiecare fază spectaculară a fostei lumi): „o combinaţie duală,”: „de alb-sângeriu/ martie şi-a ales/ culoarea pereche/ potrivind candoarea/ lângă păcatul viu// când am desprins/ în doi timpi sub/ sarafanul nins/ bluza ta roşie/ vălul s-a rupt// şi am dat de ghimpi”; „la mare,”: „la soare/ pe nisipul plajei/ în frac// sângeri sub semnul vrajei// celebrând/ domnişoare/ cu chipul/ de îngeri/ şi piele/ de drac...”; „nu pe pământ,”: „are viaţa/ tărâmul fericirii/ dar ca să poţi să rămâi/ cu destinul iubirii/ să-i poţi înţelege/ adevărul/ divin/ guşti mai întâi/ vinul/ şi abia apoi muşti/ mărul/ din/ vin”; „am văzut,”: „fulgi te tăciune/ ningând/ peste rănile/ prin care/ sângeraseră/ cuiele// cuvinte libere/ exersau/ în rugăciune/ împletituri/ de lână”.
Sarabanda, salsa, tango, vals de pasteluri; şi un pic de rock and roll. Ale unui poet care ştie foarte bine, încât ia simezele pe sus.
Aşadar: Uşor (sau mult?) post-apocaliptic, dar manierat spre romantic, Ion Toma Ionescu este un vizionar care adună cioburi folositoare dintr-o lume care se considera cândva perfectă, pe când încă nu se maturizase destul pentru autodistrugere. Frumuseţea poeziei ajunge astfel cu mult deasupra reminescenţelor lumeşti de toate anotimpurile însăilate calendaristic undeva la margine de timp.

Daniel Marian

luni, 1 iulie 2019

Suav anapoda



clasicul călău,
cel care ridica securea
ascuţită și rece,
îndepărtând cu îndemânare
din lujerul alb al gâtului,
fără părere de rău,
capul păcătoasei,
în ochii crăpaţi,
stropiţi de sânge
ai mulţimii pestriţe
ce umplea piaţa
de gură-cască şi fiţe…

negustori, târfe,
calfe, lăptărese,
cerșetori orbi,
copii ce plângeau
strângând
vată de zahar în mâini,
trei corbi ce planau
pe sub nori…

apoi două mirese surori,
întâlnite pe o stradă
înfundată
încolţite de câini
năimiţi într-o tăcere 
vinovată să urineze
pe rochiile lor de zăpadă...

călăul acela ocult
nu mai e demult

am rămas eu
hashtag rezist
poet şi călău
să decapitez trist
cu securea
pădurea de ceaţă
a florii de tei...
a venit vara
ceara ei de vară aiurea,
de doi lei…