Fotografii mişcate. Lucian Vasilescu

El e pacientul, bolnavul de poezie, prietenul lui Adrian Suciu şi al Direcţia 9. Cifra aia de pe frontispiciu, spune mai mult despre ospiciul unde  l-au internat, când i s-a luat dreptul la sufragiu universal, pe timpurile celelalte. Stagiul a fost consemnat în buletinul medical la rubrica alte date din biografia personală.

Cu pasiune în glas şi acurateţe maximă în expunere, Lucian Vasilescu însuşi, ne-a sedus descriindu-ne prin juxtapunere, starea de libertate şi emersiune ce ţi-o poate da combinaţia nebunească de sedative dizolvate în votcă rusească. Marea poezie se descreiera de o frumuseţe fantastică, nudă, în toată frenezia ei, pe holurile spitalului de semizei.

„Nu la Cenaclul de luni!”, a ţinut să precizeze profetul popular, ci la Spitalul de nebuni lucrau ei poezia adevărată!

Ce senzaţii tari! Ce viziuni!...

Am avut propriile mele probleme, căci mă tratasem şi eu de oarece complicaţii albastre şi slăbiciuni extreme, într-un LSM(Laborator de Sănătate Mintală), la Piteşti, unde pe vremea aia profesa ca stagiar, prietenul meu Vlasie, scriind deja notări în Laboratorul lui spaţial…

Priviţi vă rog mâna dreaptă a lui Lucian Vasilescu. Fotografia e puţin mişcată. E o imagine de catalog, cu privirea intensă, concentrată, care frige. E pe cale să prindă între degetele sale -cârlige contorsionate - anaforă! S-o presare în apă oglindă...

Pare un pescar într-o lotcă, sau un aerolog ce sapă într-o mişcare spirală în aer, pro formă, o metaforă virală, şi, săvârşind minunea, transformă apa de mare în votcă.

Printre numeroşi necredincioşi ce-ar fi vrut să guste poezia din căldăruşă, a bătut la un moment dat la uşă, Nicolae Manolescu, dar n-a fost lăsat să intre…

viața lui țara lui dragostea…

               Lui Lucian Vasilescu

și-a tras

viața lui

țara lui

dragostea lui

în inima ei

ca într-o mare

de miere

un plancton

vegetând

tăceri

în lumina

difuză

pe o mare

confuză

lopătând

singur

în lotcă

pescar

străvede-n

pahar

înotând  

trei

femei…

ce coșmar...

variantă

vasilescul ăsta lucian

dumnealui

e un fel de

brâncuși

poartă barbă

ca el

și scapără

înalt

cu dalta

cuvintele

deschizând

în piatră

porți spre cer...

vasilescul ăsta lucian

și-a cioplit

din sufletul

dumnealui

fără grabă

pe masa

tăcerii lui

țara lui

viața lui

dragostea lui

într-o casă

cu pereți

de carton

stând în ea

planton

lângă

o femeie

frumoasă

cum celălalt

domn

din poveste

în târgul de jii

la masa lui

înalță

prin poarta

sărutului

statui vii

în nesfârșita  

moarte

omul ăsta vasilescul

în cartea lui

cățărat pe val

stă ca pescarul

în lotcă

pe o mare

de sete

și bea

votcă

Fotografii mişcate. Ioan Es Pop

S-a întâmplat la Teatrul Nottara într-o serată literar-muzicală care o celebra pe Ioana Crăciunescu.

Ioan Es Pop cu blândeţea lui din priviri şi din glas ne-a citit o superbă poezie şi manipulându-ne, ne-a condus într-o odaie ţărănească din fundul Ieudului cu trei paturi în ea.

Într-o superbă simplitate am tranzitat alături de el etapele succesive ale continuităţii unui ciclu vital. De la nerăbdarea care te împinge sǎ părăseşti cât mai repede patul de la fereastră al copilăriei, ca sǎ poţi ocupa la soroc celălalt pat parental din mijloc, dominator, în spatele căruia trona un covor ţesut pe care era întruchipat pomul vieţii.

Te-ai fi  aşteptat între şoapte fierbinţi, părinţii sǎ se ridice sǎ culeagă merele din ramuri şi să-şi înfigă în carnea lor dinţii, pe sub aşternuturi. Dar somnul intra prin geamuri cu un fâşâit de fluturi în miez de noapte…
Merele roşii, tot alea erau dimineaţa când le număram, poate un pic mai coapte!

În ultimul pat, cu respiraţia urât mirositoare şi întreruptă de la o vreme, bunicul se încleştase, cu mâinile descărnate, de scânduri şi parcă uitase sǎ mai  coboare…

*

Şi poezia la fel ca viaţa te împinge în paturile ei cu aşternuturi mai fierbinţi sau mai reci. Treci prin ea ca printr-o apă curgătoare ce abia te atinge…

Am rămas aşezaţi pe bănci în sala de la Nottara încă o vreme. Doar Ioan Es s-a ridicat în picioare, n-a mai putut sǎ stea şi a plecat spre ieşire, întins. Se pare că în Ieudul lui a nins.

ochiul magic,

        Lui Ioan Es Pop

ochiul magic

clipeşte scurt

depăşind iminenţa realităţii

lumina taie pieziş

cadrul umple ca o explozie

resorturi nebănuite

dincolo de aşezarea firească

a straturilor de aer

pânza poroasă a filtrelor

absoarbe umbra

şi artistul sparge

coaja sâmburelui

o fracţiune de

secundă timpul

înţepeneşte strivit

apoi soarele roşu

se ridică deasupra nopţii

celei scurte

altarul cerului

s-a deschis

pentru slujba de dimineaţă

calul gata pregătit

îşi potriveşte paşii

pe poteca muntelui

în vale unde s-a oprit

săgeata va trebui săpat

adânc

„vor fi schimbări de trecut

în acest viitor

provizoriu”

(Din volumul în pregătire Fotografii mişcate)

Fotografii miscate. Ciprian Chirvasiu

Nu ştiu dacă Dumnezeu i-a oferit susţinere lui Ciprian Chirvasiu, profesor de literatură în Atelierele lui în paragină, să antreneze zborul tinerilor poeţi în siajul poeziei de revelaţie, dar ştiu sigur că s-a temut să nu se mistuiască  poetul în focul arderii-de-tot a crucii sale.

            Măcar  să apuce să-şi finalizeze propriile Poeme postume, pe care le avea în gând şi la care ne spunea că începuse să lucreze de ceva vreme.

            Ar fi avut nevoie de linişte, şi Dumnezeu şi-a luat partea. S-a gândit că i-o poate oferii pe deplin doar în cer, împotriva tuturor plângerilor  lumeşti…

            Nu cred că a vrut să dea El marea lovitură când va fi gata de lansare în librăriile îngerilor, cartea! Şi mai avea un argument, îl avea alături pe Nichita să gloseze necuvinte dumnezeieşti pe marginea ei.    

            Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

vânt e vântul,

          lui Ciprian Chirvasiu

vânt e vântul

care ne vântură

în cele patru vânturi

şi pământ pământul

ce ne pământură

în mormânturi

apă e a apa

care ne sapă

şi ne îngroapă

în groapa de apă

lângă corabie…

scut fără sabie

şi arc de curcubeu

în noaptea lungă

a lumii gemene

dumnezeu scapără

amnarul pe cremene