Fotografii miscate. Ciprian Chirvasiu

Nu ştiu dacă Dumnezeu i-a oferit susţinere lui Ciprian Chirvasiu, profesor de literatură în Atelierele lui în paragină, să antreneze zborul tinerilor poeţi în siajul poeziei de revelaţie, dar ştiu sigur că s-a temut să nu se mistuiască  poetul în focul arderii-de-tot a crucii sale.

            Măcar  să apuce să-şi finalizeze propriile Poeme postume, pe care le avea în gând şi la care ne spunea că începuse să lucreze de ceva vreme.

            Ar fi avut nevoie de linişte, şi Dumnezeu şi-a luat partea. S-a gândit că i-o poate oferii pe deplin doar în cer, împotriva tuturor plângerilor  lumeşti…

            Nu cred că a vrut să dea El marea lovitură când va fi gata de lansare în librăriile îngerilor, cartea! Şi mai avea un argument, îl avea alături pe Nichita să gloseze necuvinte dumnezeieşti pe marginea ei.    

            Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

vânt e vântul,

          lui Ciprian Chirvasiu

vânt e vântul

care ne vântură

în cele patru vânturi

şi pământ pământul

ce ne pământură

în mormânturi

apă e a apa

care ne sapă

şi ne îngroapă

în groapa de apă

lângă corabie…

scut fără sabie

şi arc de curcubeu

în noaptea lungă

a lumii gemene

dumnezeu scapără

amnarul pe cremene