Priveghi

I se strecurase dracul sub piele,
a plecat de lângă raclă,
nu putea să mai stea
fără să stoarcă lacrimă din ea…

El continua să tacă,
pământ de flori
mărunţit între stele de ceară,
nu mai era mult până-n zori.

Muierile alea nebune
de se dădeau în carusel
în jurul lui ,
l-or fi avut toate?…

O certară să plece
să-şi adune puterile,
Să sape în somn şi poate dă de izvor
până nu apucă să-l ingroape...

Oricum, înnoit,
cum stătea el pe spate
îl simţeau pregătit
pentru petrecerea burlacilor...

Ar fi vrut ultima oară
să-l atingă în voie,

n-ar fi fost nevoie să ştie ea
ce se dezmorţea
sub linţoliu,
sub privirea lor…

Pe scară până-n dormitor,
o ardeau hainele de doliu,
parcă se elibera de un păcat...
N-a putut să-l înşele toată viaţa.

Dimineaţa,
trupu-i stătut de femeie,
desţelenit
cu o lamă de fier,

nivelat, covor întins,
s-a risipit într-un nor
precum
calea lactee în cer...