luni, 16 decembrie 2019

O cronica in revista Arges, decembrie 2019



Răsfăţat de Augustin DOMAN şi revista domniei sale care mi-a publicat anul acesta diverse scriituri, menite să-mi întărească mie însumi faptul că am rămas în continuare argeşean, chiar dacă între timp m-am mutat la Bucureşti. Răsfăţat şi de Daniel Marian care a citit parte însemnată a cărţilor mele şi le-a cronicizat atât de frumos!... Le mulţumesc amândurora pentru prietenie!



Fotografii mișcate. Nicolae Oprea




Unde autorul are şansa să se pună
bine cu criticul

Magda Grigore, moderatoarea unei după-amiezi agreabile la Centrul Cultural Pitești, invită pe rând să vorbească despre Nicolae Oprea – criticul, universitarul și omul de cultură la împlinirea maturității depline, 65 de ani – pe cei aflați în scenă la prezidiu, pregătiți să rostească o alocuțiune, dar și pe majoritatea dintre cei aflați în sală, luați prin surprindere oarecum. Pot să afirm cu certitudine că pe toată durata întâmplării, chiar dacă s-a bătut monedă omagială din argint cum se obișnuiește, nu s-au făcut exagerări, seria fiind limitată și de bun simț.
Momentul aniversar a coincis cu lăsarea la vatră a tânărului pensionar, apreciat profesor și conducător de doctorate din Universitatea piteșteană și cum nimic nu este întâmplător până la capăt, cu ocazia respectivă s-a lansat și o carte cu un titlu potrivit. Nicolae Oprea 65. Un critic exigent și liber, îngrijită de fiica sa Adriana Lazăr împreună cu Dumitru Augustin Doman.
Pe parcursul derulării întâmplărilor și amintirilor povestite de către prieteni, colegi de catedră universitară și doctori sau doctoranzi ale căror doctorate le-a condus sau încă le mai conduce, au vorbit un număr mare de scriitori argeșeni care au ținut să fie aproape cu acest prilej de președintele Filialei lor. Nu pot continua fără să fac o remarcă în trecere.
Copleșitor ascendentul feminin al racului! După câte doctorițe și doctorandițe erau în sală, nu cred că domnul profesor la şcoala doctorală a fost al dracului, cum se  zice. Ar fi fost sala goală!
Mie personal mi-au plăcut cuvintele pe care le-a meșteșugit Denisa Popescu, punându-i în mână sărbătoritului o floretă și numindu-l “spadasinul desăvârșit al criticii literare românești”. Pentru sintagma asta Nicolae Oprea îi rămâne dator circa “47”(titlul noului volum de poezie al Denisei) de cronici! Pare că nu mai are cum să mişte atât de liber în teritorii păgâne!…
Mă uitam la Magda Grigore, desenând în aer cu bagheta ei fermecată numele următorului vorbitor și mă gândeam dacă ar greși punându-mă în pagină prin ordin de zi, eu ce-aş folosi ca îndulcitor? Bine că n-a greșit! Ce să aibă de zis un proscris la aniversare unui critic și exeget împlinit, pe deasupra președinte al filialei?...
„Să nu se împlinească în operă, până nu descoperă şi scriitori argeşeni valoroşi, trăitori în parohia dumnealui, mai ironici sau mai serioşi, buni de statui!
Să le scrie cronici tuturor în timpul vieţii dumnealui/ dumnealor!
Pensie uşoară şi mult spor!”
*
pensionarul

pensionarul ce fiinţă ciudată
foşgăie ca furnica prin iarbă
la rădăcina timpului
cărându-şi în sacoşa lui goală
tot mai grea umbra

toate-i sunt potrivnice...
azi-noapte banditul de păianjen
şi-a ţesut pânza
în urechile lui clăpăuge
spre dimineaţă
ceasului din perete
i-a fost jefuit tic-tacul
şi ajuns târziu la farmacia din colţ
văzu că jandarmii puseseră lacătul
eliberând zona
pentru o ameninţare
iminentă cu bombe

taman azi când trebuia să sosească
un transport cu ceaiuri
din fructe de pădure…

vineri, 13 decembrie 2019

Fotografii miscate. Si-am zis verde de albastru

Nichita Stănescu 13 decembrie 1983
               Şi-am zis verde de albastru

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, interior

Crud fiind,/ neliniştit/ şi albastru/ în la dolce vita,/ într-un tempo/ alegru,/ decopertam/ necuvintele/ lui Nichita./
…Ca un/ vierme/ muşcam/ miezul/ din/ mărul… /
Şi odată-l aud,/ Bătrâne,/ părul meu/ albit de vreme/ salută/ părul tău negru!/ Lasă viermele/ să se scuture/ fluture/ de pământul,/ mută diezul/ şi ia cuvântul/ în nota de sus/ pe latura stângă/ a inimii,/apoi/ urcă în şa/ pe calul măiastru…/
Părul tău alb/ de albastru/ să fluture/ lângă/ părul meu negru/ de vulture…


Lui Nichita

copacul are cercuri
deci nu e piatră
în inima lui au decăzut
frunzele
lătrând

şi lacul are cercuri
deci nu e piatră
în el a decăzut
pasărea
însetând 

şi cerul are cercuri
deci nu e piatră
în el au decăzut
necuvintele
de gând

cerc în cerc,
porţi în porţi
pe altarul de piatră
seminţind
pentru vii pentru morţi

(Din fotografii mişcate, in pregatire)