sâmbătă, 15 februarie 2020

Doză de proză la artroză


Dezavuez lucrurile rele care se spun despre Spitalul Universitar. În ciuda colportărilor ţintite, grele, din ultima vreme! E un loc binecuvântat de Dumnezeu şi dacă ai puţin noroc afli încă de pe holurile instituţiei, cum poţi regăsi calea spre o sănătatea înfloritoare, garantată de normele constituţiei, chiar înainte de a intra în cabinetele medicilor la care eşti programat. Vorbesc dintr-o experienţă recentă, nu spun poveşti, aşteptând să-mi vină cardiologul de la raportul de gardă, să-mi pună holterul pentru tensiune, ca să poată apoi descâlci şi face ordine în înţelepciunea lui, în hârtii şi ulterior în bătăile uneori descreierate ale inimii mele, încercate de-a lungul vieţii de un mănunchi important de scrisori blonde neexpediate la post restant…

Pe hol aşadar am aflat prin urmare tratamentul minune pentru păcătoasa mea artroză de la genunchi, care mă supără cel mai tare.

Un domn vioi, inginer de sonde, arăta în poză ca un măslin pe rod, la 83 de ani. Nu-i dădeai cincizeci! Se trăgea dintr-o familie cu cincisprezece fraţi şi surori. Treisprezece trăitori, şi nu era el cap de pod. Sora cea mai de sus în scală, Serafica, împlinise 99 şi n-avea nici o boală! Mi-a spus şi secretul longevităţii lor.

„Noi n-am fost la Ana Aslan, am fi putut merge căci aveam pile. I-am luat pe ai mei câteva zile pe rând pe toţi în Africa în Câmpul petrolier.(Nu era de colea să fi inginer român la petrol, atunci!). Aveam cunoştinţe de la un african bătrân şi am făcut cu fiecare, fără umbrelă, douăzeci de şedinţe a câte două minute întinşi la soare, împachetări cu nisip fierbinte, în deşert. Două minute la şaizeci de grade, copt, fiert, am scos bolile din noi!

Asta e!... Mai scriu o proză până când vine vara şi plec în Sahara să scap de artroză!

vineri, 14 februarie 2020

Dune




Înţepeniseră
flori de gheaţă
pe geamuri,
fără cuvinte,
gândurile.

Rânduri
rânduri de ochi
tăvăliţi
în nisipul
încins

Eram fiul
unui măslin,
dezrădăcinând umbra,
zgândăream
jarul aprins.

Traversând
tulburat
printre
dune
pustiul

Şi purtând
înşirate pe ramuri,
merinde,
scrumbii
la uscat.

Când şi când,
sta să pice şi pica
din pom,
fructul
prea copt

Se apleca
să-l ridice,
măslinul,
dar pica
altul la loc.

Un timp,
am perpelit
scrumbiile
în sarea
nisipului.     

Le împingeam
târşit
cu piciorul,
făcând iar
câţiva paşi…

Şi-a pierdut
răbdarea măslinul
obosise.
Nu se putea
îndoii

S-a trezit
ca din vise,
buimac,
la ultima
scrumbie.

Sfârâia
în mâna sa
de parcă
s-ar fi aflat
vie pe jar.

Şi-a şters
cu dosul
palmei,
apăsat,
gheaţa din ochi

Doamne şi acum
ce mă fac!...” 
Se regăsise-n
cuvinte
şi gândi.

Înapoi măcar
dau de scrumbii.
Dacă merg
înainte…

Fie ce-o fi!

marți, 11 februarie 2020

Cartile mele onlinee


Luca Pitu <luca.pitu@yahoo.com>
To:ionestii_ei@yahoo.com
…………..
Apropo de Dosar, lecturat de mine pe pinza internetului: l-ati gandit foarte ingenios. E ireprosabil stilisticamente. Se intrevede poetul. Marturiile sint emotionante si nu cad in patetism ieftin...  Astept, la rindul meu + fara graba,  un exemplar ( in speranta ca-l merit!).
    Toate bune,
    Luca Pitu

N.A. Din păcate Luca Pitu n-a mai apucat să-i trimit exemplarul dosarului nici la Ediţia II-a. Mai sunt si altii care nu pot ajunge din cauza tirajului foarte mic. Dar panza internetului e înca generoasa. Puteti lectura dosarul aici





sâmbătă, 8 februarie 2020

O naştere repetată poate fi o renaştere

Nu sunt mulţi cei care au avut posibilitatea să vadă Gușterele după cea de-a doua lui naștere. Să-l cântărească, să-i măsoare coada, să-l privească în ochi, să-i pătrundă gândurile ascunse, să-i înțeleagă într-o formă sau alta necesitatea de a se reinventa în lumi diferite, de a se amesteca în viețile celor cărora le stă în preajmă, dirijându-le destinele.
Despre cea de-a treia naştere, care acum se pregăteşte, ce să mai vorbim?... Sunt nerăbdător să aflu părerile sau tăcerile exprimate, ale celor pe care i-am trecut deja într-o listă a mea imaginară, dar recunosc, ar da urât să le bag Gușterele pe gât… De aceea m-am gândit că ar fi comod să-i găsesc animalului, la a treia încercare, un alt nume de cod. Tobârlan/Tobârlanii pare să fie la fel de potrivit/potriviţi, că şi urmaşii sunt croiţi pe acelaşi calapod.

N-am ţinut cont ce a făcut fiecare posesor al animalului la prima, sau chiar la a doua lui înfăţişare! Dacă i s-a adus vreun afront!... Puteau să-l umilească într-o arenă de circotecă, sau să-l strivească într-un raft de bibliotecă, în rând cu alte animale domestice periculoase…
Unii, după ce i-au citit palmaresul, i-au pus note şi au vrut să-l crească. Alţii, poate şi-au au dorit la un deficit de comunicare, un plus de bancnote. Nu e supărare, nu ne-am potrivit!

Silviu Guga, chiar m-a întrebat o dată în Piaţa Cibin, de ce am simţit nevoia să revin cu o ediţie nouă de Guşteri? Păi o sută de ouă, hai două, în natură, ca şi în literatură (tirajul la o editură mai mică), pot lăsa în urmă, cel mult o sută de Guşteri rătăcitori!... La o adică pot fi importanţi, dar nu-s un popor şi nici o turmă de elefanţi în  grădiniţa cu flori!

La cea de-a treia înfăţişare, ieşit proaspăt din clocitoare Tobârlanul de Guştere şi-a făcut planul să-şi ia lumea în cap. Nu mai are răbdare şi vrea să zboare. Lighioana asta dilie, crede că e buricul pământului, sfidează pe Dumnezeu şi contra vântului îşi vede ghearele aripi de zmeu.
Nu și nu, că el vrea să revină cu o nouă lansare în Ograda Dogarului la Merișani! Zice că știe locul de o sută de ani și își încearcă norocul de pe dealul înalt, fără parapantă într-un salt mortal. Susţine că aterizează direct în Cârciuma lui Nilă. Visează biata reptilă să savureze pe muzica rock, o palincă obligatoriu cu miez de foc.

A citit el o apostilă notorie pe documentul unui filosof că aşa se intră în glorie.
Mi-ar trebui un dresor să mai tempereze Gușterele. Să-i mai ia din avânt, să nu-și izbească scăfârlia de stele sau de pământ!...