De ziua poeziei ne jucăm cu focul

Cu fiecare zi călătorim alături de moarte şi ştim tot mai puţin ce este o fiinţă umană vie. Şi tot eu îmi răspund, poezind dintr-o rană ce tace ţipând, ca o carte de poezie, că nu ne îndoim de Dumnezeu, dar păcătoşii de noi ne încălzim cu norocul de a fi lângă Irina, Carmen Nicoleta, Daniela, Cristina, Violeta şi ne luăm de la ele lumina.

La mulţi ani de ziua poeziei!

Nimic despre Covid 19

Eu am văzut prin geamul unei Galerii, undeva la Haga, arta în stare pură. Mitul modern al unui nou Sisif pedepsit de zei să urce o piatră pe Colina Infernului, a spart în mintea întraripată a artistului plastic, ce-o fi fost el, dimensiunea operei depăşind limitele unui concept anume. Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă alăturarea viziunii sale făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit filozofilor.

În perplexitatea mea măruntă, am scrutat privind îndelung prin geam, de pe trotuar, să mă luminez asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului. Faptul în sine mi-a stricat şi fotografia, pe care mă abţin s-o postez, pentru că ar putea încorseta descrierea. Totuşi, matricea vieţii reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile colcăind de embrioni gata să înfrunte spaţiul şi timpul, rostogolind cipul din mintea lor ca pe o piatră sisifică. Fiecare pe propria lui colină.

În faţa şirului încolonat, ca un cap de pod, un om singur lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă. Surprinzător, lipseşte violenţa din acest tablou absurd. Nicăieri nu curge sângele, ceea ce înseamnă că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual cu destinul. Capetele, nevăzute în tablou sunt desigur bolovanii, pedeapsa zeilor, rostogoliţi deja dincolo de colină.

          M-am întrebat de ce uşa galeriei era închisă, dar tot eu mi-am dat răspunsul. Mulţimea de vizitatori prosternată de admiraţie, din cauza aglomeraţiei, ar putea periclita distanţarea socială recomandată (1-1,5 m), călcând pe cojile de ouă.

          S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină.

          Mă întorc în auto sechestrarea de acasă, dintre amintirile mele esenţiale. Mă urmăresc încă impresiile. Şi cele două personaje, fără cap din tabloul cu ouă de la Galerie. Fac legături, mă uit la televizor, mă pun la punct cu ultimele evenimente din China şi Italia răsfoiesc incidentul din aeroport cu românul încoronat din Spania şi constat ce neînsemnat de firavi suntem. 

Copacul care şi-a pierdut pădurea

                                                           Pictura: Hara Dana

Şi odată am surprins
un copac tembel
care şi-a pierdut pădurea…
Rătăcind aiurea

desprins din rădăcini,
acoperind cu umbra lui soarele
şi călătorind cu el
de la răsărit la apus în tandem.
Mă tem cu cât timpul creştea înapoi,
înnopta, numai unul din doi…

Nepregătită lumea
cu nefirescul situaţiei,

s-a strâns gură cască pe străzi
şi în pieţe, ca la un miracol
sau concurs de frumuseţe.
Ce-o mai fi cu copacul ăsta,
ce se pune mască în faţa soarelui
şi se dă în spectacol,
dând fiori de îngheţ respiraţiei?
(priveam prin geamurile
fumurii eclipsa…) 
" Cineva să-i reteze cu securea ramurile!"

E un semn de la Dumnezeu,
n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa!

Umbra îşi întinde
tot mai deasă corona.
Un linţoliu de doliu
înfricoşează planeta.
Doar în scorbura de-acasă
nu s-a înroşit zona.
Păsările şi-au pierdut girueta şi graiul.
Volbura se târăşte fără rost
peste câmpul de grâne.
Raiul a ajuns un iad efemer.
Ce ne rămâne? Ca să fim cum am fost?...

Ne rămâne să îngropăm rădăcinile
în cer!..

Izolete pentru toţi

Cred sincer că televiziunile, aproape toate sunt infestate cu coronavirus COVID 19, nu de azi de ieri! Ele au răspândit în rândul populaţiei sămânţa răului şi au măcinat la încheieturi, structura de rezistenţă a casei în care locuim. Cumpăraţi pe un pumn de arginţi, nişte slugi, au devenit armele politicienilor în paintball-ul lor smintit, care a mânjit cu vopsele otrăvite, sufletele credule ale românilor.

Nici măcar acum când ţara în integralitatea ei este ameninţată şi încearcă să se salveze, demonii răului nu se opresc să semene vrajbă între semeni.

E un moment propice să scăpăm de rele, de hoţi şi de idioţi! Să avem grijă, să nu dăm foc precum Nero, de hatârul istoriei. Spunem doar stop joc! Instituim carantină generală; televiziuni, parlament, CEX-uri de partide, Curtea Constituţională a lui Valer Dorneanu… Îi strângem, băieţi şi fete, pe toţi la un loc în Piaţa Victoriei, într-un falanster, nu strigăm Capul lui Moţoc precum Lăpuşneanu! Îi spălăm bine cu dero şi biocide şi relansăm economia, aici e miza, investind in industria de izolete, sub deviza, IZOLETE PENTRU TOŢI! şi punem Romania pe roţi!...