miercuri, 15 aprilie 2020

O ceaţă care trece prin ploaie





Dacă eşti scriitor, când citeşti o carte bună, ar trebui să ţi se trezească invidia. Nu mi s-a întâmplat! Tocmai am terminat  romanul Aviatorul şi încă sub impresia lecturii, constat că de data asta pilotul nu a atins în zborul său, uimirea pe care am trăit-o în toată splendoarea, în timpul călătoriei cu Laur, cartea de căpătâi a lui Evgheni Vodalaskin, care mi s-a lipit de suflet. (Probabil am să revin!)
În Aviatorul, toată construcţia cărţii a urmat o idee, şi cu toate ingredientele de creativitate, şi tehnicile de scriitură, „descriitorul de viaţă”, „zeul detaliilor”.;, a ţinut parcă să ne facă o demonstraţie în clar, că Robinson Crusoe poate fi reluat la nesfârşit.
Recuperarea memoriei prin scris, nu e o noutate! Am folosit-o şi eu ca terapie, la o scară mai mică, în Dosarul Albaştrii, au folosit-o şi alţii. Diferenţa e că personajul Innokenti Petrovici Platonov avea de recuperat, nu doar iadul trecutului din lagărul cu destinație specială de pe insulă, ci şaizeci de ani de viaţă întreruptă, petrecuţi în conservare prin îngheţ în azot lichid (experiment realizat sub supravegherea academicianului Muromțev), ani pierduţi în frigul cosmic din blocul de gheaţă, în laboratorul Lazarilor.
Nici învierea, cu detaliile medicale ale dezgheţării controlate (sub supravegherea doctorului Gheiger), la vârsta la care îngheţase, tânăr - nu e tocmai o noutate! Dacă tot am făcut referire la scrierile mele, în Guşterele, ajuns în rai, oricare dintre personaje poate să-şi aleagă vârsta care-i convine, cel mai bine(!)....
Particularitatea cărţii este că personajul principal, după ce îşi recuperase prin exerciţiul scrierii memoria şi devenise o celebritate, într-un final previzibil oarecum, când celulele corpului „descriitorului de viaţă”, încep să moară şi timpul se scurge din ce în ce mai rapid, reinventatul Innokenti Platonov, continuă să scrie în jurnalul său de data asta pentru recuperarea memoriei viitoare. Nu, nu recuperarea! Mai corect ar fi recompunerea bucată cu bucată a întregului, ca într-un puzzle din amănunte şi fapte, pentru ca fiica sa Ana, după ce se va naşte, să afle totul despre viaţa tatălui său.
Îşi dă seama că timpul nu-i ajunge şi atunci le cere singurilor prieteni, doctorul Gheiger şi Nastiei, soţia sa, nepoata Anastasiei, să scrie şi ei! Cine e Anastasia? De ce Aviatorul? Cum se sfârşeşte cartea? Merită să aflaţi citind paginile pline de ritm ale unui mare scriitor, contemporan cu noi.

Şi un scurt fragment pentru a se întrevedea ce înseamnă un scriitor rus.

„Vara lui 1914. O ceață care trece în ploaie. Țevile îndreptate în sus ale tunurilor. Verzi-închis, apar încet-încet din cenușiu. Țintesc gânditoare spre cer, cu luciul lor opac. Picăturile se scurg pe ele și o iau brusc la vale. Curg pe platformele de metal, pe roțile care strălucesc în locurile unde ațin șinele. Aici domnește nemișcat metalul – și dea Domnul să nu se miște! Are, ca ecou la eșaloanele care trec, un vuiet și un tremur mărunt.
Mai devreme sau mai târziu, de sub platforma din față se va scoate tălpicea-frână și se va atașa o locomotivă. Totul se va pune în mișcare. O tristă deplasare spre vest. Tot acest metal dur va fi contrapus moliciunii corpului omenesc. Care, în bucățele mici, va zbura în toate părțile.
Tunurile își pierd aerul gânditor, poate chiar se vor usca. Vor trage neobosit în ținte și pe lângă ele. De fapt, pot să tragă și ude.”

marți, 14 aprilie 2020

Aia de pe scară e ziarista…


Ante-coronavide.(un zâmbet...)

Piteşti DC. 14 aprilie 20…
Cursa autobuzului special, din oră în oră - pleacă de la Teatrul Alexandru Davila, sâmbăta şi duminica, gratuit, până sus la staţia terminus - cimitirul din deal de lângă stadionul Dobrin - spre bunăstarea şi confortul pensionarilor. Ce să zic, municipalitatea s-a gândit să sponsorizeze recunoaşterea traseului itinerant spre cele veşnice, într-un proiect de mare succes. Nu ştiu dacă pe fonduri europene sau pe buzunarul plătitorului local de taxe, dar ce mai contează!...
S-a creat astfel o concordie ireproşabilă între primarele şi majoritatea votantă a pensionarilor, dincolo de patima închistării în doctrine a partidelor politice. Nici diminuarea taxelor TVA pentru alimentele de bază, sau indexarea pensiei cu inflaţia reală, n-ar fi mulţumit mai mult electoratul decât iniţiativa primarului.
Cătă satisfacţie nemăsurată se poate citi în privirile senine ale celor care umplu în mod organizat, weekend de weekend, autobuzul, ca să aprindă o lumânare nu numai pentru morţi ci, cu recunoştinţă mai ales pentru vii.

La conferinţa de azi a primarului, o ziaristă mai alarmistă din tagmă, şi-a manifestat îngrijorarea cum că în dimineaţa asta a zărit autobuzul supra-aglomerat, cu doi trei pensionari călătorind agăţaţi pe scară, şi că s-ar impune dublarea curselor. La care primarele i-ar fi răspuns:
Stai liniştită duduie, jumătate din ăştia după amiază rămân acolo!...

Notă: Orice asemănare în sinergia faptelor locale, e cu totul întâmplătoare. Mai ales de când primarele nostru s-a hotărât să reabiliteze, pe bani europeni, nu blocurile, ca la Bucureşti, ci locurile de veci. Ce vizionar! Ştia că vine Covidul 19…
Şi mai cred că aia de pe scară, din fotografie, e ziarista!...

luni, 13 aprilie 2020

Poezie cu... izoleta



Ciulinii bărăganului
         Din ciclul Poezie cu... izoleta

S-au întâmplat lucruri ciudate.
Cămaşa Lui Dumnezeu
cu platcă şi râuri
de stele brodate, 
îmbrăcată cu faţa la spate,
s-a îngreunat pe umeri.

Un vânt hain bate
în Cabala ameninţată de ciulini…
Stai în faţa sorţii, sclav nu stăpân,
şi numeri, scoşi din rădăcini, morţii…
N-ai vrea să vinzi ce nu ai
în listele oficiale!...

Apele s-au întors, tristele, în matcă.
Cei doi fraţi cu reminiscenţe antice,
Tigru şi Eufrat au secat, distanţaţi
în destinul de a nu mai fi laolaltă
şi nu mai pot primi-oferind,
înapoi vinul.

Nimic nu mai e în echilibru!
Bieţii electroni cad,
dincolo de postulatele cuantice
ale lui Bohr, în spirala din interior…
Un piersic înflorit, l-a cuprins îndoiala
şi a nins pe trecerea de pietoni

Citesc ordonanţa militară
cu proceduri rapide,
Cum să învingem desţelenind
bărăganele coronavide.
Am învăţat-o pe dinafară
Dinadins o invoc mereu cu credinţă.

„Dumnezeu este şi nu greşesc
doi oameni care se iubesc!”
În consecinţă, cu puţin noroc…
Este că n-aţi văzut izoleta Evei?...

duminică, 12 aprilie 2020

Florii binecuvantate



înflorise salcia
la margine de drum
crenguţele atârnau subţiri
snopi de lumină
cu flori galbene și
frunzuliţe verzi
precum cuvintele
într-un poem
 

dimineaţă creștinii
au trecut la biserică
și mă tem au tăiat
câte-un mănunchi
de stâlpări
sǎ împletească
din ele coroniţele
pentru icoane
 

azi aș fi vrut
să-ţi împletesc coroniţa
dintr-un poem
când te uitai în oglindă
dar peste umărul tău
m-am zărit
ca un trunchi
de salcie…

(Argintarium)

vineri, 10 aprilie 2020