A iesit de la tipar

Într-un moment când propriile mele îndoieli deveniseră obstacole şi dansul cu fotografiile prietenilor, agăţate pe sârmă în cleşti de argint - o poezie, o proză şi iar o poză, însemne sub cerul liber - mi se părea mai potrivit ca aranjament înşirat sub cupola unui circ, decât într-un spectacol regizat între coperţile unei cărţi.
Am avut norocul să discut cu Romeo Ioan Roşianu şi el s-a arătat cucerit de idee, amintindu-mi ce bine ne-am simţit amândoi în Curtea cu cariatide la Sibiu într-un şir de nopţi artghotice cu trufe negre, struguri storşi în vin şi nuduri întinse pe culmea de rufe…
Mulţumesc prietene! Şi tuturor celor care aţi fost alături de mine!

A IEȘIT ACUM DE LA TIPAR - și va pleca înspre autor și cititorii săi - o carte document, o carte în care sunt nemurite multe destine, personalități și caractere.

Ion Toma Ionescu propune (niște) „Fotografii mișcate”, o carte susținută critic de Rosiianu I. Romeo, Zorin Diaconescu, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabriel Moraru și prof. Nicolae Dina.
Coperta este făcută de Florin Dochia, după îndelungi consultări cu autorul.
În stadii avansate de pregătire pentru tipar sunt cărți semnate de Ioana Cîrneanu, Alexandra Cheroiu, Petronela Apopei, Zaharia Mihail-Robert, Traian Brinza (Marck Nessel), Dragos Gelu, Adrian Mocanu, Sergiu Botezatu, Ela Bălescu, Daniel Marian și Nicolae Dumitru, două cărți pe care am să le semnez împreună cu Maria Nagy și Iustinian-george Paiuc, precum și antologia „Vara sentimentelor”, la care sunteți invitați în continuare să participați.

Cuvant de intampinare

          Un alt prieten care a avut amabilitatea să scrie un cuvânt de întâmpinare a Fotografiilor mişcate este Cristian Gabriel Moraru. Mulţumesc Gabi!

In numele prieteniei

Ce ar mai fi de spus după ce profesorul Nicolae Dina din Alexandria(de menţionat că biblioteca dânsului n-a ars niciodată!), se apleacă asupra cărţii tale şi găseşte lucruri demne de a fi scrise despre ea?

Un singur lucru ar mai fi de spus: Mulţumiri Domnule Profesor!

Cartea prietenilor

Nerăbdare este cuvântul de ordine la orice naştere! Şi nu cele nouă luni în care bulgărele de viaţă prinde contur, ci clipele din urmă, înainte de ţipătul vital la întâlnirea cu aerul şi lumina. La prima naştere a soţiei, din poarta maternităţii, aşteptând, am auzit vuietul acela venit dinspre stadion, ca o chemare magică. Era un meci important, marcase Dobrin, paşii m-au purtat fără cap pe coasta dealului şi m-am trezit în mijlocul mulţimii ce consuma la pauză odată cu seminţele, fericirea de moment a posibilei victorii. Şi odată mi s-a luat ceaţa de pe ochi când arbitrul la centrul terenului voia să fluiere începutul reprizei a doua.

N-am mai auzit fluierul ci un ţipăt ce venea din vale dinspre maternitate şi se înfigea tot mai ascuţit în mintea mea. M-am ridicat ca un nebun şi am luat-o la fugă, printre rândurile de spectatori ce abia se aşezaseră ca să privească spectacolul. Nu ştiu cum mi-am amintit de trandafiri! Când am ajuns în poarta maternităţii o asistentă, mă ştia, tocmai ce mă căuta din priviri şi nu mă putea zării de buchetul de trandafiri…

La fel şi la naşterea unei cărţi. Suntem cuprinşi de nerăbdare. Am vrea să ştim dinainte cât de lungă e vara fierbinte, ce se va alege de ea. Va fi înscrisă pe hărţi, sau va aştepta seara la drumul mare, autostopul?…

Unii prieteni spun că va fi sărbătoare.

Secretul Simonei

        Risc să devin plictisitor şi agasant. Recitesc de pe blogul meu pagini cu şi despre Simona Halep dintr-o istorie vie a lunii august. August 2013, Simona Halep câştigă turneul de tenis de la New Haven în finala cu Petra Kvitova. 6-2/ 6-2/! Era al patrulea turneu câştigat în anul acela şi începutul unei ascensiuni care se va dovedi de neoprit. În curând avea să urce între primele 10 în clasamentul WTA şi nu avea să mai plece de acolo şapte ani la rând.

          Nu mult înainte de miezul nopţii când am aflat vestea, mi-a venit în minte o imagine care îmi marcase profund dimineaţa aceea şi pe care am urmărit-o în direct pe fereastră, nu la televizor, până spre ora 18. Trei muncitori cu târnăcoapele, săpau în credinţă în faţa blocului un şanţ, trebuiau înlocuite ţevile de gaze. Fără să mintă sau să păcălească soarele, cu tot corpul concentrat să nu risipească inutil energia care îi ţinea în picioare. Izbeau încrâncenat pământul uscat şi avansau în tăcere.

          Aruncate pe mal, la umbră, stăteau inutile doar căştile lor albe de protecţie. Am revenit la fereastră de mai multe ori, enervat de televizorul care zornăia în van coroanele de tinichea ale regilor Cioabă. Moderatorul, ca o babă, repeta fără noimă întrebări grele şi deştepte despre proiecte, despre priorităţile în etnia romă. Sudoarea şi întunericul li se aşezase celor doi pe frunte. Abia de se mai zăreau de mărunţi ce erau, prăbuşiţi pe un munte de prostie.

          Căştile de protecţie ale muncitorilor de la gaze rămăseseră mult în urmă şi târnăcoapele continuau să muşte pământul cu cerbicie, de parcă descoperiseră filonul adevărat al aurului dacilor. Nu cocoşeii ţiganilor, ăia se topiseră de mult în buzunarele bulibaşilor

          Trecând peste şocul fizic şi imagistic al celor trei atleţi, tulburarea aceea venită cumva din alt timp mi-a clătinat perspectiva deja bine împământenită, că munca e făcută pentru roboţi şi românul şmecher din fire, cu o înţelegere superioară, are altă menire în prezent şi alt target. Se orientează către parlament, sau merge către guvern, îşi arată îndrăgostit de propriul său glas, harul flecar la televizor, cântă în cor pe nas ca un artist adevărat cu voce gravă, slavă liderului său politic, românul a evoluat, n-a rămas în neolitic păstor, să-şi taie doar de Paşti mielul gras.

          M-am întrebat nedumerit ce aveau în comun de s-au alăturat imaginile, cei trei zei ce săpau în zorii dimineţii în faţa blocului, cu victoriile Simonei Halep, tocmai ce căutam ascunsul cu periscopul la faţa locului şi l-am primit, prompt şi izbitor, când a parcat pe fruntea mea bricheta unui spectator…

          „Bătăturile din palmă care ţin târnăcopul sau racheta. Acelea sunt răspunsul!”