vineri, 18 decembrie 2020

Daruri de Craciun

             Cum nebunia e o stare de bine!

         Un nebun frumos, prieten al poeziei şi poeţilor, sfidând pandemia, umblă prin ţară şi împarte daruri de carte în ajun de Crăciun.  Mulţumim Romeo! Jos pălăria!




joi, 17 decembrie 2020

Amintiri de pe facebook

 


Robi ai scrisului, cuvintele sunt adevărate punţi întinse între inimi, pe unde încercăm să ne strecurăm la plimbare dintre zidurile propriei izolări şi ni se întâmplă câteodată, chiar ni se întâmplă, să pară că am reuşit să evadăm şi ne putem mişca liber din nou prin pădurea Trivale, sau pe Strada Mare, de la teatru şi până la Pietre, în conversaţii îndelungi cu prietenii până ce apare o caracatiţă albastră, îşi întinde braţele peste tot şi ne stropeşte paginile amintirilor cu pete de cerneală.
Azi facebookul mi-a scos în faţă la amintiri un afiş al lansării albaştrilor şi un text dedicat mie, cu acea ocazie, de un prieten cu o inimă mare, dar şi cu păcatul de a deschide de-odată prea multe punţi…
*
Firita Carp
17 decembrie 2018 ·
La luptă cu Tomiță
Ne-am luptat amândoi, cu ceva timp în urmă, o noapte întreagă ne-am luptat cu întunericul. Adică am lucrat și am lucrat la îndepărtarea întunericului până l-am învins. Ne-am străduit cot la cot și l-am împins fără de încetare, de la prima invazie a acestuia până în zori, când am reușit să-l alungăm departe-departe din preajma noastră și chiar din sufletele noastre.
Ne-a fost de mare folos, mai ales mie, lupta aceea cu întunericul. Pentru că de atunci, ori de câte ori ne-am mai întâlnit, și se întâmplă deseori, nici măcar nu ne-a mai dat târcoale, darămite să ne învăluie, cred că l-am învățat minte pe el, pe întuneric, și ne lasă în pace când suntem împreună.
Și am petrecut, din acea noapte, în care înverșunarea noastră împotriva întunericului a fost străjuită cu vrednicie de garda de onoare a unor pahare cu bucurie bine instruite, multe alte nopți și zile împreună.
Am respirat același aer, într-o noapte dumnezeiască a recentului octombrie, la Cheia-Prahova, aerul parfumat cu nemărginirea generozității unor prieteni din București.
Ne-am înfruptat recent, la Curtea de Argeș, din coasta lui DAD (berbec la cuptor preparat de Dumitru Augustin Doman însuși), anume parcă pentru a ne fortifica să străbatem un drum lung, până la Baia Mare, ca s-o facem și mai mare cu prezența noastră, dar mai ales să ne îmbogățim sufletele cu ceva din bogăția mereu uimitoare a Maramureșului.
În lumina unei nopți petrecute la Pleșcoi-Buzău, am lăsat să ne răsfețe flacăra blândă a unei noi prietenii, cea a profesorului Aurel Anghel, care avea să-și reverse peste lume a doua zi una dintre cele mai frumoase salbe de cuvinte din câte am văzut.
Dar câte alte asemenea mărturii ale risipirii întunericului din clipele petrecute împreună nu aș scoate din cufărul cu amintiri! Numai că astăzi voi lupta alături de Tomiță pentru viitor, pentru îndepărtarea eventualelor îndoieli privind capacitatea acestuia de a învinge întunericul chiar de unul singur. Căci ,,ALBAȘTRII - dosarul fenomenului Pitești 1971"asta înseamnă. Cartea pe care ne-o supune atenției Tomiță, cum îi spunem lui Ion Toma Ionescu cei care ne bucurăm de apropierea sa ca de existența luminii, și pe care o puteți mângâia la ora 16.00, la librăria Mihail Sadoveanu din centrul Bucureștiului, vă așteaptă să vă convingeți.
Firiță Carp
Vezi mai puţin
— împreună cu
Florin Dochia
şi
alţi 7
.

miercuri, 16 decembrie 2020

Toboşarul cu coasa(n-am gasit alt titlu)

 


Ascute moartea gura coasei

aplecată în genunchi pe ilău,

mărunţind ritmat cu ciocanul

şuieră printre dinţi, numele tău.

 

Scoate apoi de la brâu o cute,

o scutură de apa din râu

şi-o conduce pe lama tăişului,

arcuş tânguind în jumătate de cruce…

 

Nu-i mult până-n capătul locului.

Ceru-i pârjol fără urmă de nori.

Şi mândra aduce un coş cu merinde.

Întinde ştergarul la umbră-ntre flori.

 

Dar coasa abia se mai sprijină-n iarbă.

Mâna slăbeşte pe coporâie.

Dinapoi, toboşarul îşi râde în barbă

şi mă-ncearcă un miros de tămâie…

 

Dinainte, insidios ca un virus,

mă-ncearcă plăcut, un iz de plăcinte…

 

 

 

duminică, 13 decembrie 2020

Poveste de iarnă



    (Alte fotografii mişcate)       
           Trupul perfect desenat dedesubtul rochiei negre, elegant de simplă şi îndrăzneaţă în acelaşi timp, nu părea stingherit de privirea-mi iscoditoare ce nu se mai putea dezlipi, atrasă încă din clipa când am intrat. O zărisem din prima, urcând pe scara interioară din lemn, la etaj, când s-a aşezat la masa celor trei domni, picior peste picior, susţinând parcă un ritual de vrăjire, corect alcătuit din mişcări destinse şi zâmbete enigmatice, uşor complice, care parcă fără voia ei, eliberau discret sub croiala modernă, albul pictural fosforescent al pielii. Linii alungite, uşor curbate, încurajau excursul pe care ochiul meu şi-l îngăduia înainte de a recunoaşte că ceea ce percepuse din prima clipă, se împlinea la superlativ. Sânii mici parcă-i simţeam cuibăriţi şi calzi în căuşul palmelor mele ce înfloriseră sub masă, precum două corole deschise.

S-a ridicat în picioare, nu după mult timp, îndreptându-se către masa noastră. Am realizat că sărbătoarea numai a mea, indubitabil se încheiase.

          Dar conversaţia cu patroana, chiar dacă pierduse din intimitatea pe care mi-o creasem de unul sigur înainte, mi-a întărit convingerea că am în faţă un om admirabil. În elocinţa ei se întrezărea avocatul din cealaltă profesie, liberală, pe care nu şi-o abandonase. Nici nu se putea altfel!... Nimeni nu-şi asumă uşor o aventură care te poate pierde pe drum, dacă nu ai şi o bază solidă de calcul. Cum să fie cultura – o afacere?

          Coborât pe pământ, să explic! Mă aflam aseară într-un local în care mai intrasem de câteva ori, Librărie/ Ceainărie/ Bar şi un mic spaţiu pentru spectacole. N-o să-i dau numele, căutaţi-l!... Mă adusese acolo Lecţia lui Eugen Ionescu. Spun asta, ca să nu fiu obligat să recunosc faptul că practic prietenul Nae, scriitor ca şi mine, mă scosese din hibernarea care se instalase apatică în bârlogul meu, la începutul de iarnă.

Traversasem oraşul pe jos printre fulgii primei zăpezi. Când am ajuns, spaţiul nu tocmai darnic dar plăcut, mobilat cu gust şi, întotdeauna dăruit cu o muzică bună ce se insinua din pereţii acoperiţi cu cărţi, era deja umplut de multe perechi de tineri. Tineri frumoşi şi cuminţi ce se sorbeau din ochi mai abitir, pe măsură ce nu mai aveau ce sorbi din ceştile cu ceaiuri aromate, sau din paharele cu licori speciale, în aşteptarea spectacolului. Trebuie să recunosc, în tinereţea mea fetele nu erau atât de frumoase. Vinovat să fie fumul de la ţigară, sau fulgii de nea ce dansau bezmetic prin geam în oglinda de-afară?

          Lectura piesei, însufleţită mai ales de superba actriţă Luminiţa Borta, mi-a readus în memorie îndrăgostitul din mine, permanent şi absurd de nemărturisit. 
           Spre deosebire de personajul din piesă, eu nu am ştiut niciodată să adun şi de aceea am să scad, o seară frumoasă şi un nume exotic şi nemărturisit din lunga mea listă.

          Ce nume frumos avea patroana!

sâmbătă, 12 decembrie 2020

Sigla Pasarii cetii


 Aceasta sigla a blogului meu s-a creat singura pe internet, depasind capacitatile mele de intelegere a modului devenirii ei, cat si a eventualului rol pe care il poate avea in promovarea postarilor mele. Dati un clic pe imagine sau pe link sa descoperim impreuna de ce a coborat ceata in pandemie si nu mai zboara pasarea cum zbura...

 https://pasareacetii.blogspot.com/2020/12/sigla-pasarii-cetii.html