Terapie cu Simona

 

Nu mai e mult şi se împlineşte magnificul Deceniu al Simonei Halep.

Cea pe care o bănuiam la început că e unul dintre acţionarii principali, la cel mai mare consorţiu al dealerilor medicamentelor de inimă(tot e la modă acum sănătatea!) –, ca să-mi dau seama la drum, după ani şi studii estetice de cercetare intensă, că de fapt, Simona doar aplică o terapie în masă, experimentală, curajoasă, de însănătoşire a naţiei şi a lumii ei de fani, cu episoade dramatice, chiar patetice, în serial, uneori. Băi calde şi reci, cum se poartă în plan mental, peste straturi de flori, genial pictate cu racheta pe hartă. Scapă cine poate!... Dar mai ales scapă de tahicardie planeta întreagă, prin călire şi artă!

Filmat cu drona spectacolul reuşit, pentru cine vrea să-nţeleagă cum se depăşeşte obstacolul, e ca un fel de trecere prin foc şi prin apă din prea multă iubire şi încredere de sine.

Întotdeauna dramatismul sportiv e total si aproape matematic în setul decisiv când dintr-un motiv sau altul Simo porneşte de la 1-5 sau 2-5! Se iese din clinci căzând în genunchi umil, luând-o de la început şi ridicând apoi la final în înaltul, zâmbetul cunoscut şi crucea.

Aşa s-a scris ieri în istorie. Simona Halep-Ajla Tomljanovic 4-6/ 6-4/ 7-5 Simona a câştigat, dar fără glorie…

Un giuvaer la coroana Soranei

 

Nu de obrăznicie şi agresivitate poate fi bănuită Sorana, că-i lipseşte. Cu un tupeu şi o lejeritate dezarmantă, când îi iese, ea poate desfiinţa orice adversar se nimereşte în faţă sa.

Fie o câştigătoare de Grand Slam, fostă lider mondial, sau altă stea, indiferent că o cheamă Kvitova sau altcumva!

Fie pe organizatorii de turnee, care nu dau seamă competitorilor, de condiţiile neegale ca locaţie şi antrenament!

Fie pe propriul antrenor, ale cărui sfaturi vocale o deranjau evident, interferând ritmul muzical ce se auzea prin cască în urechile sale, invitând arbitrul să-i dea Cruciatului, cartonaşul roşu!

Fie că se include, in perso(a)na, celor mai aprigi duşmani ai săi, de nu mai aude Sorana  pe ce gard îi cântă cocoşu. Şi nu mai ştie ce mască să-şi pună, din bumbac, sub pălărie, la compleu, când se-ntâlneşte cu Ion Ţiriac sub raza de lună!...

Nu că mi-ar place obrăznicia, dar uneori e folositoare şi bună când te scapă de zmei! O poveste frumoasă partida cu Kvitova! 6-4/ 1-6/ 6-1!!! Un giuvaer din coroana Soranei, dintre cele mai strălucitoare.

Felicitări, te mai aşteptăm!

A început australianul

 

Nu te duci aşa, taman până la capătul pământului, la antipozi ca să vii de-acolo cu mâna goală. Simona şi-a propus să se întoarcă acasă cu un colier de perle. Şi iată că azi în prima zi şi-a prins în şirag prima mărgică. A găsit-o pe plajă printre scoici, sub privirile admirative ale câtorva canguri, fără să fie nevoie să se scufunde în adâncuri.   Scriam aceste lucruri după primele 27 de minute din partidă, când s-a încheiat primul set cu 6-2. După cel de-al doilea nu doresc să-mi irosesc crude cuvintele. Le mai ţin să se pârguiască în soarele australian. Consemnez doar victoria 6-1!

Reconversie liberală

O amintire pamflet din vremea când Crin era divin…

(07 februarie 2014)

Reconversie liberală

(Nici o asemănare…etc,etc)

 

PSD-ul agitat de stăruinţa premierului Pontonel de a lovi tot timpul cu bâta în baltă, doar-doar se vor face valuri și va fi răsturnată barca marinarului, pare o apă murdară, flămândă, pregătită să înghită topirea zăpezilor și rămășiţele liberalilor, ca să se năpustească apoi umflată peste ţară, peste gospodăriile și grădinile oamenilor care, în întâmpinarea codului roșu și-au instalat în podurile caselor televizoare și așteaptă sǎ pice din cer SMURD-ul lui Arafat, cu pâine şi sare. Că apă e Slavă Domnului!

          Ce fac liberalii? Cică ar vrea sǎ intre la guvernare, de mâine. Cumva repoziţionaţi. În loc de saci de nisip, să-și întărească malurile la guvern, cu bolovani mai bărbaţi.(Vezi propunerile de miniștrii.)

          Și consideraţiile ar putea continua.  

          L-am ascultat pe Antonel, viitor președinte interimar, abordând o problemă spinoasă, liberalismul, răspunzându-i lui Pontonel, înainte sǎ plece  în carnaval la Soci, la întrebarea cine mai e liberal azi?

          – Da noi ce suntem, costoboci? I-a răspuns Crin. Liberalismul însemnă a înţelege lumea în care trăim. Individul sǎ fie mai presus de lege!... (Cine seamănă vânt culege…)

Mai presus, că altfel murim Mitici. Noi nu vrem baroni ci lideri politici.

          Și presei din spate, care se tot vânzolea în sală, cu voce tare, i-a ars din capul mesei cu mânie liberală, o ghiulea peste bot să-i închidă clampa.

          – Mă băieţi, staţi liniştiţi(!), aici nu suntem într-o autogară la Madrid, noi facem un proiect solid pentru ţară! Tăceţi sau ieşiţi afară! Fiţi patrioţi! Şi s-a stins lampa.

N.A. Bietul Crin nu mai e divin azi! Dacă priveşti peste gard cum stăm, în orice partid lucrurile s-au schimbat oleacă. Doar Arafat a rămas leopard… În PLUS  ne vaccinăm de Covid şi ne-am îmbogăţit cu Şoşoacă…

Furtul secolului

 

Există un însemnat număr de prozatori şi poeţi blestemaţi de soartă, ale căror cărţi merg pe mână moartă, ajungând în mâinile cititorilor cu totul şi cu totul întâmplător. Nu valoarea din păcate este cea care dă şanse vieţii cărţilor, spre marea dezamăgire a celor care cred că odată cu ultimul rând adăugat în manuscris, misiunea li s-a încheiat şi pot da cep vinului să curgă aşteptând mulţumirile, aprecierile, cronicile în reviste literare şi aplauzele dacă s-ar putea iar ei satisfăcuţi că munca lor e cunoscută şi a ajuns unde trebuie încep o nouă călătorie iniţiatică

Nu se pune nici în vis problema de a fi răsplătit şi remunerat căci harul creaţiei primit de la Dumnezeu, e pe gratis!

Lipseşte veriga misionarului, aici e drama! Fără ea nu are cine să răspândească veştile, zvonurile, că doar nu ne permitem toţi pârliţii, PR-ul şi reclama lui Igor Bergler. Despre circulaţia obiectului cărţii, n-ar putea fi vorba, la tirajul confidenţial de 100-200 de exemplare, cum se poartă în majoritatea editurilor, pe banii nebunilor orgolioşi care vor să le rămână numele pe o copertă colorată şi în registrul ISBN, unde când eşti înscris, te poţi socoti deja nemuritor, căci nu există rubrică în sol minor, în care să se consemneze moartea cărţilor.

Sunt perfect conştient că la numărul imens de tipărituri cu strigături, evident că n-are sens să gândeşti optimist! E greu să te regăseşti pe listele cărţilor citite de critici, dar eu tot răsfoiesc lunar revistele literare poate observ vreo muşcătură de „Guştere”…o notă informativă din „Dosar”, sau măcar aflu de jaful secolului la un Argintar…

N.A. Se spune că hoţul n-a avut noroc, arginţii din Argintarium erau de apă şi foc...