roi de lăcuste
izbind retina
în vria acelor
de ceasornic
precum ştergătoarele
de parbriz
fragmentând
rigoarea ploii
un bici de foc
sparge norii…
cine sunt să fiu eu
a pierdut
liberul arbitru
cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale
poate perseide
în tăcerea
întinsă a câmpiei
vor sparge
pielea de bivoliţă
a nopţii
deschizând
hublouri
la început
cuvântul a fost
ca o flacără
aruncată în mare
şi marea
în burta ei
de balenă rapace
a înghiţit focul
numai din mare
se întrupează zeiţa
şi tot în mare
se-ntorc
marinarii
în corăbiile lor
din lemn
de chiparos
e vremea vidrei
roi de lacuste
devorează
nisipul clepsidrei
din norii
şi ploaia
se-ntoarce
pe dos...
(Bursa îngerilor)
