Vremea vidrei

 

roi de lăcuste

izbind retina

în vria acelor

de ceasornic

precum ştergătoarele

de parbriz

fragmentând

rigoarea ploii

 

un bici de foc

sparge norii…

cine sunt să fiu eu

a pierdut

liberul arbitru

cursa nebună

a întrebărilor

esenţiale

 

poate perseide

în tăcerea

întinsă a câmpiei

vor sparge

pielea de bivoliţă

a nopţii

deschizând

hublouri

 

la început

cuvântul a fost

ca o flacără

aruncată în mare

şi marea

în burta ei

de balenă rapace

a înghiţit focul

 

numai din mare

se întrupează zeiţa

şi tot în mare

se-ntorc

marinarii

în corăbiile lor

din lemn

de chiparos

 

e vremea vidrei

roi de lacuste

devorează

nisipul clepsidrei

din norii

şi ploaia

se-ntoarce

pe dos...

(Bursa îngerilor)