S-a întâmplat minunea în zi de Florii. A fost săptămâna luminată a Soranei, cu o săptămână înainte de cea adevărată! Şi astfel după 13 ani de când câştigase la Taşkent primul său trofeu WTA, ani de încercări cu iluzii şi deziluzii repetate, în sfârşit a reuşit să ne dea pe spate şi să-l câştige pe cel de-al doilea, ieri la Istanbul, de o manieră categorică fără să piardă niciun set.
O reparaţie târzie dar meritată. Nu i-a oferit-o divinitatea, nici n-a fost o întâmplare oarecum întâmplată… Şi-a luat-o singură, învingându-se pe sine, înainte de a o învinge decisiv în finală pe Elise Mertens. O mai învinsese şi altă dată, dar nu în fazele superioare ale unei competiţii, fazele acelea pe care atunci când le atingea, lovită de superstiţii, i se înmuia braţul, inima i se zbătea parcă în colivie şi mintea luneca dinspre epicentru către periferie…
Îşi risipise talentul uriaş între victoriile mari şi eşecurile mici. Acum strălucea ca o stea, iar a doua zi se stingea ca un meteorit în praful de pe drum!...
Risca să rămână un licurici cu gură mare ce-şi alerga pe câmp antrenorii.
Fiecare damă îşi are gambitul ei de sacrificiu, la şah(!), zice o voce din off. În timp ce vocea din oficiu a lui Ion Ion ŢIRIAC zice că Sorana şi a găsit numărul potrivit la pantof, s-a spart mitul(!) şi va merge din victorii în victorii.
Ar fi bine Sorana să-ţi asculţi iubitul, pe bune că ştie ce spune!
Felicitări! Te mai aşteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu