O partidă dramatică, grea, de uzură, aceasta dintre Sorana Cîrstea şi Martina Trevisan (6-4/ 3-6/ 6-4), cu tiruri lungi şi neîntrerupte de trasoare, fără prea mule giumbuşlucuri tehnice, care parcă nu se mai termină şi-ţi stoarce ultima picătură de vlagă, ca să nu-ţi mai ajungă să te poţi bucura de victorie la sfârşit şi te descarci prin plâns. Eşti mulţumită doar, că după dubla de la serviciu în set decisiv, la cea de-a doua minge de meci, singura ta dublă în două ore şi jumătate disputate până atunci, ai reuşit să depăşeşti momentul şi, ajunsă la cea de-a treia minge de meci, după ce ai propulsat-o lângă linia din mijlocul terenului, aşteptând-o să revină din perete, nu-ţi vine să crezi că de dincolo de fileu se vede venind doar un rictus îngheţat pe faţă şi o coapsă bandajată…
A fost unul dintre meciurile unde tenisul devine crud, pus în situaţia să aleagă la zar un învingător.
Azi a mai fost un meci dramatic de egal, o idee mai spectaculos între Siniakova şi Kudermetova. A câştigat Siniakova după ce a fost condusă cu 5-1 în decisiv. Zgura, mai ales la Roland Garros, are calitatea să egaleze valorile şi dacă te iei în serios şi eşti pe teren cu toată fiinţa şi te ţine mintea, ai posibilitatea să scrii o poveste frumoasă.
După turul doi mai sunt în joc două românce Ana şi Sorana care au încă şansa să devină scriitoare!
