miercuri, 2 iunie 2021

Scriitoare pe zgură

 


O partidă dramatică, grea, de uzură, aceasta dintre Sorana Cîrstea şi Martina Trevisan (6-4/ 3-6/ 6-4), cu tiruri lungi şi neîntrerupte de trasoare, fără prea mule giumbuşlucuri tehnice, care parcă nu se mai termină şi-ţi stoarce ultima picătură de vlagă, ca să nu-ţi mai ajungă să te poţi bucura de victorie la sfârşit şi te descarci prin plâns. Eşti mulţumită doar, că după dubla de la serviciu în set decisiv, la cea de-a doua minge de meci, singura ta dublă în două ore şi jumătate disputate până atunci, ai reuşit să depăşeşti momentul şi, ajunsă la cea de-a treia minge de meci, după ce ai propulsat-o lângă linia din mijlocul terenului, aşteptând-o să revină din perete, nu-ţi vine să crezi că de dincolo de fileu se vede venind doar un rictus îngheţat pe faţă şi o coapsă bandajată…

A fost unul dintre meciurile unde tenisul devine crud, pus în situaţia să aleagă la zar un învingător.

Azi a mai fost un meci dramatic de egal, o idee mai spectaculos între Siniakova şi Kudermetova. A câştigat Siniakova după ce a fost condusă cu 5-1 în decisiv. Zgura, mai ales la Roland Garros, are calitatea să egaleze valorile şi dacă te iei în serios şi eşti pe teren cu toată fiinţa şi te ţine mintea, ai posibilitatea să scrii o poveste frumoasă.

După turul doi mai sunt în joc două românce Ana şi Sorana care au încă şansa să devină scriitoare!

marți, 1 iunie 2021

LA MULŢI ANI SIBI!

                     Azi este ziua prietenului meu de o viaţă Aurel Sibiceanu. LA MULŢI ANI SIBI! Închin în cinstea ta un pahar cu vin, răsfoind paginile tale din Fotografii mişcate



 




luni, 31 mai 2021

O victorie care kontează

 


E rândul Soranei! 7-6/ 6-2(!!!) Roland Garros cu Konta, care kontează pe toate planurile, într-un perimetru stelar…

Ca pistolar, ţintind la ţintar un dolar găurit, şi-a mărit într-un cont bancar, profitul…

Şi desigur, într-un dialog cu iubitul pe celular, a descoperit în particular că racheta ei primită în dar e provenită  de pe altă planetă şi are zborul astral.

Sorana e pe val şi am vrea s-o ţină tot aşa!

Într-o nouă carte de critică literară


 Jos pălăria în faţa unui proiect spectaculos, dus la capăt cu profesionalism şi dragoste de poezie şi ţară, o privire distanţată şi cu atăt mai corectă în arealul po-eticii actuale româneşti! Suntem norocoşi, cei ce ne regăsim în cuprinsul acestei lucrări, să fim beneficiarii unor analize de fineţe şi profunzime. Mulţumiri şi felicitări Doamnă Angela Mamier Nache! Se cuvin de asemenea mulţumiri şi felicitări editorilor Claudia Minela si Valeriu DGBarbu, la rândul lor poeţi şi în consecinţă prieteni ai poeziei şi ai poeţilor, care sperăm să ne prilejuiască o întâlnire cu ocazia unui eveniment de lansare a acestei valoroase şi incitante cărţi.

*

 
FELICITARI AUTORILOR SELECTIONATI IN ACEST VOLUM DE CRITICA LITERARA "SENZORIAL-COLEGIALA",CARE MI-AU INSPIRAT ACESTE CRONICI("CERTIFICATE DE MINUNATI" 🙂 )

Aionesei Mihaela/Alexia Ema Burneci /Al Doamnei Catalin/Amarie Luminita/Apetrei Ciprian /Ardeleanu Ottilia/Andreca Dumitru/Asztalos George G. /Barbu DG.Valeriu/Balan Gabriela Ana/Barb Ioan/Baros Linda Maria/Basangeac Sorin/Bitere Silvia/ bibart lucia/Blaj Paul/Bogdan Ioana/Briciu Melania Atanasiu/Borcea Dana /Borgovan Florentina/Bota Lucian Victor/Bribete Raul/Burghel Ioana/Busoi Emanuela/Botan Elisabeta /Busuioc Valentin/Cabel Teo/Caragiu Diana /Caragiu Florin/Cojocaru Florina Sanda/Constantin Adelina /Constantin Romita Malina/Constantinescu Raul/Craciun Denisa/Cristina Cretu/Cristea Angi Melania/Culcea Corin/Dancus Stefan Doru/Doca Brândusa/Dochia Florin /Dora de Mircea/ Dragan Cornelius/Dragan Daniel/Dragomir Laura Catalina/Dume Teodor/Efrim Adela/Enea Gela/Feceoru Gabriela/Filimon Adi/Filisan Liliana/Fleva Adelina/Geacar Ioana/Gorban Paul/Grigore Tania Carmen/Ion Alina Marieta / HASOTTI CATALINA /Ionescu Ion Toma/Lazar Macrina/Lesenciuc Adrian/Maftei Andreea/Marin D.Daniel/Mazilu Maria/Meravei Mihaela/Minela Claudia/Miron Ioana/Mititelu Valeriu/Munteanu Adrian/Mikesch Camelia Ionita/Mahmoud Djamal/Nicolaev Marina/Nicolau Felix/Nan Gabriel/Nitu Vali/Oancea Mihaela/Paraschiv Eugenia/Parvescu Petrut/Pilchin Maria/Ploesteanu Viorel/Pohontu Eugen/Pop Ioan Barassovia/Popa Denisa Curea/Popovici Radmila/Prodan Ofelia/Popa Savu /Pasa George/Radu Liviu Dan//Rachi Adela/Raclaru Iulia Ralia/Radu Iuliana Camelia/Rohan Monica/Savu Manuela Camelia/Schuster Gabi/Secere Carmen/Stoie Nicolae/Sinezis Teodor/Sârbu Ana Pop/Slapciu Daniela/Stanciulescu George/Stanescu Aurel Avram /Stanciu Catalin/Stoica Dorina/Stroe Mihaela Malea/Suciu Adrian/Suditu Costel/Sorescu Florentin/Sandu Ioana/Serban Robert/Sisu Dorina/Sontîca Daniela/Serban Ildi /Tatar Tania/Tudor Laurentiu Ciprian/Tofan Gherghina/Vinau Rodi / Vancea Codruta /Vlasin Gelu /Zegheru Viorel .
De transmis mai departe ,daca doriti 🙂 Cei interesati sa luati legatura cu Claudia Minela si Valeriu DGBarbu .

 

sâmbătă, 29 mai 2021

Nimic despre glorie

 


Poate fi sezonul Soranei, spuneam după meciul formidabil cu chinezoaica Zhang şi, iată că Sori s-a spurcat la victorii.(Cuvântul spurcat nu are doar conotaţii estetice spurcate, şoşoci şi şoşoace rele de gură, bezmetice…

În natură, spurcaciul e o pasăre migratoare, o dropie ceva mai mică de talie, cam cât un erete, pasărea răpitoarea ceva mai mare decât o găină ouătoare… Şi ar mai fi un burete, tot spurcaci, cu carnea plină de lapte pe care-l căutam în pădure din zi până-n noapte, când eram copii

Dar să trecem de la dropii şi spurcaci de lapte la lucruri mai serioase, îşi mărturisea deunăzi popii, Ţiriacul, păcatele. Săracul hapsân(!), într-o miercuri sau joi. Zicea că în lumea de apoi, adicătelea de după Simona, „spun toate datele mele, ne va lua dracul! Vom alerga cu laserul de la Măgurele un trofeu WTA, cum ai căuta cu drona, acul în carul cu fân.

 

Ştiu o vorbă românească/ vorbă în pustiu./  Satana e numai unul,/  nu-i 007, ca nebunul de James Bond!...

Liber tot românul/  să cobească…/ Şi în fond, Simona şi Sorana/  sunt două fete de toată isprava!

Între două nu te plouă niciodată!.../ Ce-avem noi cu fânul?/ Cine să-l cosească? Şi dacă-l va cosi careva vreodată, oricum va creşte otava!

 

După disertaţiile astea complicate şi lungi, cu rana deschisă, fără drone, fără laser, fără Satana, doar cu Dumnezeu alături, sper din tot sufletul, să ajungi Sorana să ne dai azi pe spate şi să mai câştigi un trofeu!

Succes!