Daniel Marian, un critic geamăn al poeziei pe care o însoţeşte în adnotările sale cu o înţelegere până dincolo de fiinţa ei. Mulţumiri Daniel pentru lectură şi Domului Radu Ulmeanu pentru că ne-a prilejuit îmbrăţişarea Acoladei
Linkul către revistă, Pag 16 http://www.editurapleiade.ro/Reviste/2021%20Acolada%20nr.%2006.pdf
Am recuperat, mulţumită lui Firiţă Carp, o tabletă de-a mea publicată într-o carte omagială pe care mi-o doream în biblotecă. Am fost încântat să particip la o conferinţă a academicianului Gheorghe Păun despre sistemul matematic P, un univers creat de el, din care vă mărturisesc nu am înţeles mare lucru, dar m-a cucerit poezia lui, notându-mi pe loc impresiile...
07 iulie 2012. Tineri şi glorioşi... Nu că n-am mai fi!
Ascult cum curg
desperecheate,
cuvintele,
precum clipocitul unei
ape,
despletindu-se
şi împletindu-se
în ochiuri vii,
ocolind muchiile
pietrelor
şi îmblânzindu-le,
mângâiate
de stropi argintii.
Dacă pietrele n-ar mai fi
şi nici prietenii,
cine le-ar asculta,
cine le-ar mai citi,
să-ţi dea, sau
să nu-ţi dea dreptate?...
Demult s-ar fi
retras apele,
şi-ar fi rămas,
tulburatele cuvinte
fără glas…
Se cuvine să-l sărbătorim în această zi bucrându-ne de una dintre poeziile lui:
Tre’ să treacă cumva şi viaţa asta
împingând norul la deal
împingând timpul la vale
şi din când în când privindu-l pe Dumnezeu în ochi
punându-i întrebările ca şi cum ai arunca la ţintă
cu nişte bolovani
uneori numeroşi
alteori nu
tre’ să treacă cumva şi viaţa asta
o durere de burtă
o durere de suflet
larva urcă pe pulpa doamnei
viermele gustă din mărul cel verde
că importat nu e
până la urmă
cum cade zarul,
ci care e miza
că poţi să câştigi cu mai nimic
şi să pierzi cu zarul maxim
fatalitatea e promisiunea
răsăritului de soare
de a doua zi.
„Dacă
nucii ar avea grade militare, atunci nucul din faţa casei care mi-a străjuit
copilăria ar trebui să fie general. Uriaş cât să domine întreg câmpul tactic de
luptă, sever şi riguros în uniforma lui verde, a rămas neclintit în lumea aceea
fabuloasă ca o imagine neîntreruptă care mă va urmări cât timp mi se vor număra
zilele şi mult mai departe sper, după ce se vor fi aşezat în file de carte.” (Copacul
cu icoană)
Şi mai e
un nuc, cel din imagine, falnic şi în putere, purtând pe umăr însemnele proaspete
de general NATO, cu care m-am împrietenit pe vremea când îmi căutam mireasă şi am
descoperit ce aproape e biserica unde ne vom fi pus pirostriile, de căminul
cultural care ne-a găzduit nunta.
Ajungem
deseori în umbra nucului ca să povestim de-ale vieţii şi să ne amintim de Titi
şi Victoria. Azi socrul meu, de ziua Americii, ar fi împlinit 99 de ani!
Dumnezeu să-i odihnescă pe amândoi!
Cum s-au potrivit toate, în câmpul tactic, nu trebuie să te urci în nuc, în spatele Căminului cultural, lângă biserică, se vede şi cimitirul...
