marți, 25 ianuarie 2022

Tobârlanii mi-au adus aminte de copilărie.


Cel mai mult pentru un scriitor, după ce scrie o carte, dincolo de cronicile favorabile ale criticilor, care nu fac rău, este să ştie că produsul său a fost consumat cu plăcere şi a satisfăcut la momentul potrivit o necesitate pe care şi-a putut-o oferi consumatorul potential de iluzii, cititorul, care vrea fără îndoială să trăiască experienţa mai multor vieţi reale sau fantezii şi să înţeleagă la concluzii rostul acestei lumi.

Nu vreau să folosesc cuvinte mari, gen hrană a spiritului, mi s-ar păra că sună nepotrivit. Cine simte nevoia de a deschide o carte, ştie el mai bine de ce, are deja copt în sine, impulsul de a intra în noapte cu încă o zi.

Zilele trecute primesc prin căsuţa poştală a facebokului câteva cuvinte de la un coleg uzinard, inginer la cutia de viteze, pe care nu l-am mai văzut de peste 15 ani. Am să-i dau şi numele cu toate că nu am permisiune lui şi legea protecţiei datelor ne constrânge să fim mai atenţi în libertăţile pe care ni le asumăm.

Florinel Militaru este numele prietenului meu, tehnolog, printre cei mai buni pe linia cuplului conic. V-am mai spus, cine-mi citeşte o carte - e ca şi cum am fi băut împreună vin tonic la greu - automat devine prietenul meu.

Cele câteva cuvinte care mi-au mers la suflet sunt:

“Bună seara. Tobârlanii mi-au adus aminte de copilărie. Super carte! Super scriere! Mulţumesc!”

Îi dădusem înainte câteva linkuri de unde putea fi cumpărată cartea.

Le aveţi şi dumneavoastră aici

https://www.emag.ro/search/fictiune/stoc/tobarlanii/c?ref=lst_leftbar_6407_stock

https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787

https://www.editurahoffman.ro/produse-1/tobarlanii-ion-toma-ionescu.html

https://www.librarie.net/p/414077/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-a-iii-a

https://www.magazinul-de-carte.ro/carte/4836f/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-iii-ion-toma-ionescu

luni, 24 ianuarie 2022

Sori şi Simo s-au oprit



Din păcate, cu toate că şi Simona şi Sorana au avut şanse azi, niciuna dintre ele nu a reuşit să rupă gura târgului şi să continue cea de-a doua săptămână la Melbourne!

Ce ne făceam, târgoveţii de noi, cu caninii scoşi!...

Cu ei întregi, dacă mă-nţelegi, colportăm şi înjurăm de Cristoşi, răzbunaţi, tocând mărunt cât e-n lună şi în stele:

“Tenisul nu-i un sport notoriu de vacanţă şi dacă îl iei în serios, trebuie obligatoriu să ai intoleranţă la bărbaţi!…”

Sau.

“S-a descoperit! Dragostea e pacostea ce le ţine pe fete, de nu mai au zvâc în rachete!”

Şi uite-aşa circulă hula. Noi ca neam l-am speriat şi pe Dracula!...

Să le aplaudăm pe fete pentru ce au reuşit! Nu puţin! Şi să mergem mai deprte…

duminică, 23 ianuarie 2022

Lecturile zilei

 


 Ce performanţă! Două românce sunt în săptămâna a doua la Marele Slam de la Melbourne. Sorana Cîrstea şi Simona Halep au visat frumos şi, le rămânea doar să consemneze în suprafaţa de joc, urmele visului. N-au stat pe gânduri, au lucrat cu spor ca la un gherghef când în urma acului pe pânză, rânduri-rânduri, prind contur şi se armonizează culorile paradisului.

Pe covorul albastru urmele lăsate de minge trebuie să ţintească punctele desenate imaginar dinainte, ca şi cum ar atinge o linie fierbinte într-un petec de cer, care se mai şi clatină câteodată în umbra unui nor. Sau, schimbată suprafaţa, într-o fereastră de mare învolburată, se poate ascunde umbra fulgerătoare a mingei, sub unde…

Nu este simplu să întorci pagina şi încântat de scriituri să rămâi cu inima într-o frumoasă poveste.

Cu puţin noroc ne-am putea bucura de lecturi şi în cea de-a doua săptămână!

joi, 20 ianuarie 2022

Românce de succes


Azi Simona a fost Simona! În zi de graţie. Poate un pic prea devreme. De obicei intră într-un astfel de ritm când trece de turul patru. Atunci devine mai concentrată, conştientă că valoarea ei înfloreşte ca floarea reginei, în zone înalte. Nefericita Haddad Maia (6/2,6/0.), stângace, a arătat lângă Floarea reginei ca un scaiete pe platouri alpine.

M-am bucurat la fel de mult de victoria Soranei Cîrstea cu Kristina Kukova(6/2,6/4), la fel de convingătoare. Ea a avut meciuri cu adversare mai complicate ce au arătat că e pregătită pentru o performanţă notorie.

Mă bâtuie de la o vreme un vis. Visele se împlinesc sau nu! Mi-am dorit ca Simona să câştige un Roland Garos într-o finala cu Maria Sharapova! N-a fost să fie cu Sharapova!... În schimb, visul de la Wimbledon cu Serena Williams s-a împlinit!

Visul cel mai frumos acum, dacă ar fi să aleg, este să le văd pe cele două românce de litera S a succesului, Sorana şi Simona, într-o finală de Grand Slam, indiferent care dintre ele ar câştiga, chit că pentru una, inima mea ar bate mai tare.

Amândouă au trecut de 30 de ani, vârsta la care eleganţa şi rafinamentul, încă mai pot face făţă tinereţii cu nebuniile ei care nu respectă dinadins regulile şi tot ce zboară poate fi prins!

Să visaţi frumos şi voi fetelor! Am auzit că la antipozi dacă visezi frumos…


miercuri, 19 ianuarie 2022

Festivalul de la Sighet

 















Poezia este crucea mea de piatră,
pe care o car în spate.
Iubita, singura pe care o am…
Poate din milă,
sărmana copilă
îşi mai arată la geam,
din când în când,
partea de ceaţă,
căci de la felinarul roşu
i s-a mânjit cu nămol
masca de clorofilă cerată
de pe faţă.

Constat că la fel ca în viaţă
e multă apă-n petrol…

N-am fost la Festivalul de poezie de la Sighetul Marmaţiei, cu toate că mi-aş fi dorit! Mi-am călcat pe inimă, cum nu-mi este în obicei şi am trimis la concurs mica mea antologie de poezie Crucea de piatră, dar probabil oferta de plăceri nu a prins la juriu. Crucea în vremile astea tulburi te duce cu gîndul în altă parte…

Şi ce mulţi prieteni puteam întâlni acolo!

Mi-a plăcut o secvenţă din toate filmuleţele pe care le-am văzut postate pe facebook. La bustul lui Eminescu, în plină iarnă când o poetă cu un brat de flori, se dăduse drumul la muzică, una dintre oficialităţi i-a făcut semn să le depună şi ei nu-i venea să le lase din mâini direct în zăpadă…