Umbrarul

 

O carte e o fiinţă vie, un fel de oglindă fermecată ce împarte adevăr şi magie personajelor sale.

Planul a fost ca romanul meu Casa roşie, să fie un umbrar de hârtie, un adăpost pregătit pentru oaspeţi în luna lui cuptor, ale cărei pagini să fie parcurse uşor în câteva ceasuri.

Nu mi-am dorit categoric popasuri lungi în muzeul adevărului istoric, cu program riguros, cu fotografii îngălbenite pe pereţi şi statui de ceară.

Aş fi avut categoric resurse căci Titi, eroul meu principal(ar fi împlinit anul acesta de Ziua Americii 100 de ani) e un personaj ce şi-a trăit fabulos viaţa cu dulcele şi amarul ei.

De săptămâna viitoare încep să  trimit prietenilor chilipir, câte o casă...(Să-i zicem umbrar să nu intre ANAF-ul pe fir!

Tabletă regală

 

Balcic 2019

 

Valuri izbite de stânci ne însoţesc în plimbarea prin grădinile Castelului de la Balcic de parcă inima reginei urcând sau coborând pe scări, s-ar auzi de departe încă bătând, în liniştea frunzelor prin care se strecoară o lumină specială, răcoroasă şi blândă în miezul caniculei.

Călcăm cu atenţie pe aleile pietruite căutând urmele paşilor reginei.  Alături de alee în oglinda apei un nufăr şi-a deschis o floare albă cu un soare la mijloc. Nemişcată, pe o lespede de piatră, ţestoasa sfidătoare ne aruncă o privire pasivă din pragul casei ei, sprijinindu-şi greu anii pe lujerul subţire al gâtului.

Oare ţestoasa ce ne stă dinainte în amorţire, o fi mai ţinând-o minte pe „Sultana”? Aşa îi spuneau localnicii reginei Maria…

Casa Roşie

 

Eu am fost încredinţat toată viaţa că-ţi împlineşti menirea de om şi eşti pe deplin realizat, dacă poţi să răspunzi afirmativ la întâlnirea cu Dumnezeu, întrebărilor Lui esenţiale, când îţi face bilanţull şi-ţi îngăduie sau nu, să treci şanţul plin cu apă din jurul Împărăţiei Dumisale.

Dacă ai sădit un pom?...

Dacă laşi în urma ta urmaşi?...

Dacă ai clădit o casă sau o biserică? Nu contează în ţară, afară, în Peninsula Iberică sau în alte părţi, fiind cetăţean european!...

Iar de-ai fi căpşunar de cuvinte, îţi vând un pont ţie cititorule ca să ştii şi să ţii cont. Pune pe harţi dinainte în loc de case măcar câteva cărţi, da, să fie vii!

 

                      *

 

ce mai biserică mi-am dorit 

cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi…

tot mai rar în clopotniţă foșnește dumnezeu

trosnesc căpriorii

şi eu…

 

şi eu

n-am reuşit să-mi ridic o biserică

şi nici măcar o casă pe pământ

şi ce mult mi-am dorit

să mă apere de ploi şi de vânt

cu grădină

şi în grădină un măr un prun

şi-un nuc

iar la rădăcină o fântână

să-mi rămână în

ea chipul tânăr

oglindit

 

să mă întorc toamna călător

din cerul pustiilor pe jos

când fructele-s coapte

să le miros

şi să le împart copiilor

de sufletul meu

noapte de noapte

 

atât mi-au rămas doar cărţile şi copiii

troiţe ale aerului fragile

prin care respir

cât voi mai avea zile

Imobiliare

 

Casa Roşie cu acte în regulă a ajuns acasă. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să sparg piaţa imobiliară!... În primul rând domnului Andy Barcan, directorul Editurii Hoffman, cel care a dat viaţă proiectului, şi, prietenului Florin Dochia, cel care a îmbrăcat cum s-a priceput mai bine casa, ca să rămână de roşu, aşa cum era prevăzut în proiectul iniţial.

De ce a dorit autorul să scoată la vânzare casa netencuită? Pentru că s-a gândit că viitorul proprietar va putea să aleagă faţada potrivită gustului său.

Un cititor avizat şi atent la detalii, a aflat cumva printre rânduri că scriitorul şi-a lăsat concret o marjă de adăugat ulterior la proiect. Un prozator serios n-ar face aşa ceva(!), dar dacă e şi poet, s-ar putea întâmpla!...

Poetul nu uită şi nu iartă

 

Prietenul meu olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp, care mi-a îmbogăţit cu desenele lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Din aginturile mele, Argintarium şi Al cincilea anotimp, mi-a trimis pentru coperta volum de poezie Crucea de piatră apărut anul trecut la Editura Art Creativ o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit!

Mi-a luat ceva timp până să dezleg firul poveştii celor două statuete de maici moderne, privind îndelung la imagini. Bine că am meditat răsfoind pagini din Teoria vieţii eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat potirul, cu Sfântului Graal!

Şi mai mult mi-a trebuit, să pătrund taina crucii şi să înţeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai haina, învelişul la o parte, era un lichior de nuci din care să închini pentru poezia din carte.

„Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.

…………………………………………….........

Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”

Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor.

          Cum probabil are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe în prefaţă volumului despre care facem aici vorbire.

„Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși.”

          Când am descoperit pe noptiera măicuţelor în fotografie, volumul meu de poezie, Crucea de piatră, după prima uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit de înţelepciune pe profesorul Petre Anghel, ca şi pe Adrian Alui Ghorghe, prietenul meu. Având la îndemână asemenea resurse au reuşit să se înalţe pe aripi şi să citească în loc de rugăciune, din poeziile mele...

Şi cum informaţia e venită din trei surse, cel puţin una dintre ele din internaţional, mulţumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet de Direcţie 9, unul universal…

Pentru amanunte, alea-alea... mai citiţi domnilor juraţi!... 

Cu modestie şi puţin umor al dumneavoastră scriitor...