Eu am fost încredinţat toată
viaţa că-ţi împlineşti menirea de om şi eşti pe deplin realizat, dacă poţi să
răspunzi afirmativ la întâlnirea cu Dumnezeu, întrebărilor Lui esenţiale, când
îţi face bilanţull şi-ţi îngăduie sau nu, să treci şanţul plin cu apă din jurul
Împărăţiei Dumisale.
Dacă ai sădit un pom?...
Dacă laşi în urma ta urmaşi?...
Dacă ai clădit o casă sau o
biserică? Nu contează în ţară, afară, în Peninsula Iberică sau în alte părţi,
fiind cetăţean european!...
Iar de-ai fi căpşunar de
cuvinte, îţi vând un pont ţie cititorule ca să ştii şi să ţii cont. Pune pe
harţi dinainte în loc de case măcar câteva cărţi, da, să fie vii!
*
ce mai
biserică mi-am dorit
cu turla
între dealuri îngenuncheate de ploi…
tot mai
rar în clopotniţă foșnește dumnezeu
trosnesc
căpriorii
şi eu…
şi eu
n-am
reuşit să-mi ridic o biserică
şi nici
măcar o casă pe pământ
şi ce
mult mi-am dorit
să mă
apere de ploi şi de vânt
cu
grădină
şi în
grădină un măr un prun
şi-un
nuc
iar la
rădăcină o fântână
să-mi
rămână în
ea
chipul tânăr
oglindit
să mă
întorc toamna călător
din
cerul pustiilor pe jos
când
fructele-s coapte
să le
miros
şi să le
împart copiilor
de
sufletul meu
noapte
de noapte
atât
mi-au rămas doar cărţile şi copiii
troiţe
ale aerului fragile
prin
care respir
cât voi
mai avea zile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu