Prietenul
meu olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp, care mi-a îmbogăţit cu desenele
lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere,
Din aginturile mele, Argintarium şi Al cincilea anotimp, mi-a trimis pentru
coperta volum de poezie Crucea de piatră apărut anul trecut la Editura Art
Creativ o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii despre cruci în artă. Un
proiect curajos şi inedit!
Mi-a
luat ceva timp până să dezleg firul poveştii celor două statuete de maici
moderne, privind îndelung la imagini. Bine că am meditat răsfoind pagini din Teoria
vieţii eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat potirul, cu Sfântului Graal!
Şi
mai mult mi-a trebuit, să pătrund taina crucii şi să înţeleg că în interiorul
de sticlă, după ce dădeai haina, învelişul la o parte, era un lichior de nuci
din care să închini pentru poezia din carte.
„Există
un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de
valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul
ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.
…………………………………………….........
Cine
citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi.
Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea,
bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”
Se pare că a avut
dreptate Petre Anghel care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor.
Cum probabil are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe în
prefaţă volumului despre care facem aici vorbire.
„Poezia
lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre
degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă
viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a
înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu
trăiești cu toți porii inimii deschiși.”
Când
am descoperit pe noptiera măicuţelor în fotografie, volumul meu de poezie,
Crucea de piatră, după prima uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit
de înţelepciune pe profesorul Petre Anghel, ca şi pe Adrian Alui Ghorghe,
prietenul meu. Având la îndemână asemenea resurse au reuşit să se înalţe pe
aripi şi să citească în loc de rugăciune, din poeziile mele...
Şi
cum informaţia e venită din trei surse, cel puţin una dintre ele din
internaţional, mulţumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet
de Direcţie 9, unul universal…
Pentru amanunte, alea-alea... mai citiţi domnilor juraţi!...
Cu modestie şi puţin umor al dumneavoastră scriitor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu