Dosar 2022

    Anul 2022 l-am citit în modul meu personal şi îl văd acum la sfârşit ca pe-un ţânţar ameţit care bâzâie încă, strivit de ger şi prins între două cărţi, ca între coperţile propriului mister.

    Tobârlanii-romanul, coperta unu a dosarului, îmbrăcată în rochia de culoare verde primită în dar de la prietenul Florin Dochia, speram să fie în planul editurii Hoffman, o carte vie, care vine din anii din urmă contra naturii, reloaded, reinventat(e), căci coada Guşterelui crescută până la cer(ţi se par ţie!) te dă pe spate ca orice Tobârlan de caracter.

    În rest, ici-colo risipite prin reviste câte-o poezie şi alte pagini triste de proze cu poze din ce în ce mai îmbătrânite. Ar mai fi şi un premiu trei(unu şi doi nu s-au acordat) cu o diplomă, ce merită să fie amintită. N-au avut cui s-o dea la Concursul Naţional de Proză Ioan Slavici de la Tribuna. O tuberoză rătăcită printre scaieţi în panoplia mea.

    Şi răsfoind dosarul întreg, am ajuns REPEDE la coperta patru. Nu neg, Casa Roşie e o carte de care mi-am legat speranţele de viitor. Am lăsat-o de roşu, tot la Hoffman, cu gând să-i mai ridic un etaj mai târziu! Titi ca personaj de roman fiind, ce să zic, cu adevărat fabulos. Tot Dochia i-a vopsit frumos rochia în cărămiziu. Rochia nu era a lui Titi, probabil să fi fost a Victoriei...

    Acum mă aflu în foaier la un teatru. Aştept un popă, un critic şi un psihiatru să-mi împărtăşească părerea dumnealor. Îmi sunt prieteni. Le-am trimis de o lună dosarul cu cărţile acasă prin Fan curier, să-l citească şi să-mi împărtăşească părerea dumnealor despre un an de criză.

    Primul apare în hol marele critic. Este primit cu aplauze, înconjurat de poetese ca de un stol de privighetori. Nu ştiu dacă mai scapă viu din strânsori!

    — Prietene, n-am timp de romanele tele nici dacă mă plăteşti! Dă-mi o carte cu poezele şi scriu!... Că poezia nu trebuie s-o citeşti!...

    Hopa că apare şi popa în sutana lui, preafericitul, pe uşa din dos.

    — Fiule le-am slujit în biserică şi m-am rugat lui Hristos să le fie iertate păcatele, în nemurire... A scos cărţile de sub haină şi mi le-a întins.

    — Şi la citire cum ţi s-au părut?

   — Fiule nu le am cu cititul!... Începutul şi Sfârşitul am preferat dinadins să rămână o taină.

    Ultimul a ajuns psihiatru’. A intrat în teatru hotărât să ia el caimacul, precum caimacamii. Simţeam că îi rămâneau de emoţie vorbele-n gât. Şoptea cuvintele senzual şi discret, privind atent împrejur.

    — Prietene Murakami, când vii la mine la cabinet, vorbim despre Dosarul Albaştrii...

    — Şi ţânţarul?

    — Ţânţarul mai bâzâie mâine un tur şi dispare...

Colindătorii

Bulgăre de taină,

lacrimă de stea...

 

Haină

de lumină

a îmbrăcat

casa mea...

 

Halou

de culori

stralucind

în cristale de ger...

 

Îi văd venind

pe colindători

leru-i ler,

leru-i ler...

 

Intraţi

şi vă bucuraţi!
Vinul e bun

în pocale...

 

Fierb sarmale

de zor în ceaun,

cozonaci încercaţi

cu un pai,

 

rumeniţi în cuptore

stau aliniaţi

ca soldaţii

la defilare...

 

Poftiţi

de colindaţi

c-aşa-i în ajun

de Crăciun!

Guştere de şantier

 

 

Când scrii un roman şi ca scriitor îţi place ceea ce faci, aşezat la biroul tău, cu laptopul în faţă, frazele curgând de la sine, e ca şi cum ţi-ar fi intrat cineva atunci în minte şi îţi dictează ce urmează să se întâmple în carte. O spun din propria experienţă, aşa am simţit scriind Guşterele sau Tobârlanii de mai târziu, din a doua ediţie. De multe ori, la cele mai inspirate pagini, părăsind textul principal, nu mă mai puteam ţine de dictare şi deschideam un word nou. Spicuiam oarecum în sinteză, precipitându-mă, sărind cuvinte, folosind mai mult verbele şi urmărind să nu pierd ideile şi sfaturile pe care le primeam de undeva din afară, din mine. Câteodată îmi plăcea cum curgea fraza integrală şi încercam să păstrez toate cuvintele aşa cum îmi fuseseră şoptite, prescurtându-le şi sperând că le voi putea reconstitui la rescriere.

Rescriea nu era uşoară. În prima versiune rostul era să descifrez textul acela fragmentat, să completez literele care lipseau, ca la rebus, şi să-i dau o anumită coerenţă cât timp rămâneau oarecum proaspete în memorie. Abia în pasul următor alegeam dacă acel text va fi păstrat unitar, cum mi se livrase, sau plasam fragmente din el şi le dezvoltam în diferite locuri din textul principal.

Iată AICI unul din wordurile scrise la prima mână, pe care l-am deschis azi din întâmplare într-unul din dosarele secundare cu idei şi sfaturi primite când eram într-o asemenea transă(Unii ar spune, că erau primite de la Dumnezeu!...).

 

..... De la un anumit moment va trebui să te cerţi, să mă cert cu personajele. Cu Nicolae mai ales, unchi-meu, pentru că am dorit să fac din el personajul principal, eroul legionar care după ce şi-a împuşcat nevasta, suspectat de impotenţă, ajunge şef de cuib..... (Trebuie stabilit subtil, cât dramatism şi câtă laşitate să păstrez în roman, scena petrecându-se când soţia se afla în pat cu amantul, descrierea să nu fie cu lux de amănunte).... N-a avut nimic cu acesta! L-a lăsat să sară în grădină pe fereastră, rămăsese proptit în uşă cu pistolul în mână şi când a tras spre ea focul de pistol, ţintind locul unde el îşi arătase neputinţa, laş, a întors privirea coborând şi ţeava pistolului. Glonţul i-a scăpat atingând totuşi femeii gamba şi i-a sfârtecat-o..... A plâns împreună cu ea când a bandajat-o cu feşe rupte dintr-o cămaşă de-a lui scoasă din şifonier.

.....Vrând să-i descopăr fibra lui Nicolae, ca personaj, i-am căutat în arhive faptele de „vitejie” şi a trebuit să constat că nu există..... S-a pitit probabil în puşcărie ca să scape de propriul său trecut şi apoi ieşind nu a avut curajul să se întoarcă acasă în Merişani(nu mai avea casă se însurase în casa primei soţii).

.....L-a primit Smochina, cea de-a doua nevastă cu care s-a căsătorit mai târziu, undeva spre Târgovişte. O femeie uscată, cu viaţa arsă în urma ei, nu mai avea nevoi fizice, probabil se săturase de bărbaţi, apropiindu-se de Dumnezeu, dar i se urâse sa fie singură. Oricum îi trecuse timpul....

Când vânătoarea legionară s-a potolit, Niculae a venit, după mulţi ani, la Merişani cu Smochina să-şi aşeze rostul între neamuri.... Şi-a ridicat casa într-o vară pe pământul tatei ce urcase la cer devreme, rănit pe front. Împlinisem opt ani când am primit din spital cartea poştală în care îmi cerea să am grijă de mama.... Nu ajunsese nici măcar la înmormântarea tatălui meu. De fapt până am terminat liceului nu-l văzusem pe unchiul Nicolae, niciodată....  

.... S-a mâniat auzind că voi scrie o carte despre neamuri. De unde să ştii tu adevărul, când nu te născusei!?.....Îl instiga pe Burtilă, vără-miu promiţându-i lui casa ridicată pe pământul tatei. Mai înainte mă făcuse să înţeleg că îmi va rămâne mie.   

..... Nu eşti un Tobârlan adevărat Burtilă dacă il laşi pe Toma să scrie cartea asta! Ba eu sunt! Bastardul de Cornel nu e şi i-ai promis şi lui casa!.... Îi umpluse capul că eu scriu o carte în care povestesc lucruri ce n-ar trebui spuse niciodată..... (accentuează secvenţa de când eraţi copii cu Maria, soră-sa şi guşterele, când cu violul!) .....Burtilă sau unchi-tu Nicu, mai repede unchi-tu, ameninţă că-ţi va sparge capul, arătând lumii legăturile greşite din el...

..... Intervine si Tata-mare, Tobâran ăl bătrân, întotdeauna trebuie să intervină şi El... Se mută  cu coverga din luncă, cu luncă cu tot şi Argeşul înconjurând-o cu două braţe ca pe-o insulă, în rai.  

..... Aranjase cu Dumnezeu să nu se bage peste el, acolo îşi va aduce toate neamurile..... Avea o teorie că lucrurile făcute lent, aşezat, ca într-o castă, aduc fericirea în familie. A încercat s-o aducă şi pe Dumitra, iubita din tinereţe, dar Dumnezeu a ascultat rugăciunile Linei şi nu i-a permis să încalce regulile..... Eu nu l-am crezut şi am căutat-o degeaba pe Dumitra printre tufele de leandru.

.... Suntem cu toţi acolo. Lucrurile se pot complica.... Începem să ne privim cu alţi ochi..... Se pot întâmpla si nişte legături ciudate...

Sănioara

 

Haide, mână sănioară

de Crăciun vrem la bunici!

Nu se poate surioară,

nu a nins deloc aici.

Nu-i bai, presărăm făina

de la moară pe tălpici.

Timpul macină lumina...

Şi din stele luăm sclipici...

LA MULŢI ANI!!

La ceasul bilanţului

 

Scriam în bilanţul de anul trecut.

La CEASUL bilanţului, -  într-un an care a avut mai multe nopţi decât zile, şi doamna cu coasa, o marionetă grasă, şi-a pus masca şi casca de motociclist, şi s-a proclamat regina danţului pe planetă, -  cea mai mare realizare dintre toate în plan personal, mi se pare că ar fi fost faptul că n-am ajuns la spital sau în rai, şi în plus am dat la spate, fix pe cântar, ditamai un deca jumate de kile dintr-un chintal şi ceva, cât pusesem la adăpost.

Şi să nu uit, am mai pus pe hărţi în răstimp, nişte cărţi. După Al cincilea anotimp la editura Detectiv literar - poezie, a urmat o antologie, Crucea de piatră, la Art Creativ, premiată de editură pentru Cel mai frumos volum de versuri. Iar ca proză, - într-o nouă ediţie reluată / reinventată,- Guşterele, romanul meu cel mai viu dintre toate romanele. Dac-aş sta să explic, am avut motiv să-l rescriu, pentru că-i crescuseră organele; ficatul, inima, coada şi creierul mic, şi în plus, propria lui ambiţie, ce să zic!

L-am dus  la HOFFMAN  şi şi-a dat doctoratul. Şi cum trecuseră anii, l-am rebotezat Tobârlanii. Cartea încă se mai găseşte în librăriile online, v-o recomand!

Pentru anul în curs pe ducă(Ce soartă caducă!), nu se mai poate să mă laud cu cântarul, i-am dat bloc!... Toate kilogramele s-au pus la loc şi nu mai pot face recurs!

Despre cărţile noi, 2022, vreau să clarific nu am fost la fel de prolific. Am lucrat la o singură CASĂ de parcă aş fi zidit un castel. O începusem ceva mai demult. Un capitol din Casa Roşie, Reportofonul, chiar a luat premiu la Concursul Naţional de Proză Ioan Slavici, secţiunea roman, al revistei Tribuna(2021). Casa Roşie a apărut tot la Eitura Hoffman şi a rămas de roşu, pentru că principalul personaj, Titi, un personaj fabulos ar mai merita cu siguranţă un etaj...  Rămâne o promisiune şi va trebui să intru în acţiune din nou curajos în arhivele militare.

Proiecte în anul ce vine, e mai bine să nu-mi fac planul fără rost. Cât mai puţine zile de post în lume! Să-i luăm hărţile lui Putin ca să fie pace! Să fim sănătoşi, să râdem şi să facem glume! Vin ele şi cărţile din senin. Dumnezeu nu tace!