24. cocon de umbră

 

24. cocon de umbră

 

străzi sunt

cuvintele…

răsfirate

şoptesc

atingând

briza

 

îmi vin

în minte

tot felul…

 

tălpile

lipăie

pe asfalt

mâinile

învaţă

să mângâie

 

dar oricât

aş fi

de înalt

strivesc

încă sânii

cu dinţii

de lapte…

 

cu mâna

la gură

mama

încremenită

şi mută

mă mustră

dintr-un

cocon de umbră

 

(Din antologia în lucru Argintarium doi)

Blitz

 

            Câteva imagini din Cluj şi o excelentă cronică blitz a lui Augustin Doman la o carte de-a mea, apărută la Editura Grinta, 2017, pe meleaguri clujene. Sau, cum vânează un vânător doi iepuri dintr-o lovitură, în strânsă legătură cu o pisică sălbatică…

Reţeaua

Lucrând la o antologie de autor, profit să mai schimb pe ici pe colo câte ceva... fără să schimb ADN-ul.

 

Reţeaua

(versiune nouă)

 

 

Eu când scriu, e musai să aud cuvintele!

Fie şi în gând le scandez cu voce tare.

Există o traiectorie,

un ritm interior în urcare

pe lungimea de undă, care dacă se frânge

o secundă, plânge Dumnezeu.

 

Să nu-L supăr, refac scriitura

înălţând-o cu un diez. Nu vreau

să pierd din făptura originală a tainei

şi potrivesc din croiala hainei

splendoarea nudă

primită magic dinspre model. 

 

De un timp nu mai sunt ajutat de auz.

Ţiuie în creier un greier confuz

ca tăcerea într-un batiscaf.

Ştiu ţiuitul, l-am ascultat cu urechea lipită

pe stâlpul de telegraf când tastam

cu o piatră morse către cer.

 

În plus, o căţea lupă flămândă,

cu dinţi de fier, latră. Stând la pândă

e gata să muşte din inima mea...

Şi mă doare că în curând

nu voi mai putea intra

cu Dumnezeu în reţea... 

În paginile Cafenelei literare

             Întotdeauna a fost o bucurie să mă aflu în paginile revistei Cafeneaua literară, una dintre revisele cu personalitate şi stil. Mulţumesc Virgil Diaconu! În acest număr o proză din Alte fotografii mişcate, o carte care încă nu ştie ce vrea, şi, nu are gata nici măcar studiile de fezabilitate...

https://centrul-cultural-pitesti.ro/.../Cafe-02-23-rgb-1.pdf

Mulţumesc Domniţa

 

Numele ţi-l poţi schimba, dar nobleţea nu ţi-o poate lua nimeni şi îi poţi adăuga prin faptele şi bunătatea ta, strălucire!

Am cunoscut-o prin anii 70 ai secolului trecut, când se pregătea la institutul piteştean să devină o dedicată profesoară în slujba limbii române.

Tineri, ne învârteam în jurul revistei Argeş, care în acele vremuri îşi trăia anii de glorie sub conducerea lui Gheorghe Tomozei. E drept evoluam pe orbite diferite, ea aflându-se atunci în cercul lui Ion Popa Argeşeanu, pe o orbită mai apropiată de soare, iar noi, viitori „albaştrii” cum ne-au botezat securiştii, evoluam cumva, la periferie...

O floare rară, Flori Badea, a cărei frumuseţe desăvârşită te tulbura şi te intimida în acelaşi timp. Dar împrietenindu-se cu Claudia, fata de Duminică a grupului din care făceam şi eu parte, ne-am întâlnit ulterior mai des, uneori la şedinţele Cenaclului Liviu Rebreanu, ascultându-ne versurile, ale ei clasice mai muzicale, ale mele mai absconse... Şi cu alte prilejuri când s-au ivit, am avut ocazia să-i apreciez nu doar frumuseţea ci şi modestia.

Aşa îm explic ce mi-a povestit, revăzându-ne după o pauză lungă, trecuseră peste 40 de ani. Îşi schimbase între timp şi numele de floare, cu un nume la fel de potrivit, cel de pe cărţi, Domniţa Neaga. Mi-a povestit atunci, eu nu mai ţineam minte, că într-o seară se făcuse târziu, îi era frică să meargă singură şi m-am oferit eu să o conduc la cămin. Până undeva deasupra gării, unde se aflau căminele studenţeşti, nu era puţin!

Tot drumul l-am parcurs în tăcere, schimbând între noi doar câteva cuvinte. (Expozeul a fost cam lung, dar de fapt aici am vrut să ajung!)

Vorbeam la început de nobleţe. Domniţa, după ce am reluat legăturile, a citit şi a scris despre aproape toate cărţile mele. Am regăsit şi în recenta ei carte apărută la editura Aius, Sufletul cuvântului, două cronici.

Mulţumesc Domniţa, la fel ca în tinereţe, tăcut!...!