Reţeaua

Lucrând la o antologie de autor, profit să mai schimb pe ici pe colo câte ceva... fără să schimb ADN-ul.

 

Reţeaua

(versiune nouă)

 

 

Eu când scriu, e musai să aud cuvintele!

Fie şi în gând le scandez cu voce tare.

Există o traiectorie,

un ritm interior în urcare

pe lungimea de undă, care dacă se frânge

o secundă, plânge Dumnezeu.

 

Să nu-L supăr, refac scriitura

înălţând-o cu un diez. Nu vreau

să pierd din făptura originală a tainei

şi potrivesc din croiala hainei

splendoarea nudă

primită magic dinspre model. 

 

De un timp nu mai sunt ajutat de auz.

Ţiuie în creier un greier confuz

ca tăcerea într-un batiscaf.

Ştiu ţiuitul, l-am ascultat cu urechea lipită

pe stâlpul de telegraf când tastam

cu o piatră morse către cer.

 

În plus, o căţea lupă flămândă,

cu dinţi de fier, latră. Stând la pândă

e gata să muşte din inima mea...

Şi mă doare că în curând

nu voi mai putea intra

cu Dumnezeu în reţea...