Alexandru

 

Alexandru

 

câte de toate

ar vrea să-mi spună

instant, din cornul

de lună sau dintr-o stea

și nu poate...

 

pe muntele

nopții-n urcare,

rostogolind pe versant,

sunete de pasăre

cântătoare...

 

în încercuiri de ceaţă

nu te lasă somnului,

te aduce

ca o cruce

față către față...

 

mustrător și tandru

vorbește pe limba lui...

eu plâng,

degetele contorsionate

se agită, se frâng...

 

mă prefac

pe jumătate

că înțeleg și tac,

plâng și tac

într-o rugăciune...

 

odată în vis

s-a petrecut o minune,

îşi scuturase

elementele de autism

ca un cireș înflorit...

 

părea grăbit

să coloreze cu zâmbete

chitele de cireșe,

sporovăia

certând păsările...

 

se mânjise pe față

cu zeama fructelor

până la urechi,

mijea pe buze

bucuria cuvintelor...

 

nu se mai sătura

de cireșe!… se risipise

când m-am trezit

casa vorbelor

în cărămizi sparte…

 

azi o săptămâna

cu zulufi într-o parte

o fetiță roşcată

m-a tras furioasă

de mână...

 

bunicu lui alex,

de ce alexandru

nu-mi spune

niciodată

că sunt frumoasă?...

LA MULŢI ANI ALEXANDRU! AI AJUNS LA 19. SĂ SPERĂM CĂ MEDICINA ŢINE PASUL CU VOINŢA TA ŞI A PĂRINŢILOR TĂI!