A zis odată un
Dumnezeu către alt Dumnezeu: „Nu te grăbi cu lucru, nu lucra prea repede!...”
Ca să iasă din piatră seacă lucru dumnezeiesc de frumos(!), completez eu, cel care
nu am răbdare să las vorbele să împietrească în gând... Şi nu, nu fac o
blasfemie invocând taman în preziua Învierii, dialogul între Dumnezei, căci
până şi omul în hăul tăcerii nimicniciei lui, dialoghează adesea cu sinele
despre răul şi binele. Să nu existe dubii, sfatul acesta i-a fost dat lui
Brâncuşi în atelierul de la Paris de către
Auguste Rodin(a ţinut să-l viziteze), când
privea cu invidie cum ţâşneau în lumină „măiastrele” românului de la Hobiţa. E
drept că sintagma aceasta este mai puţin celebră decât cealaltă: „Nimic nu se
poate înălța la umbra marilor arbori!”, pe care a rostit-o de data asta
Brâncuşi, când a părăsit atelierul maestrului, în care lucrase doar câteva luni.
Şi natura, creaţia
însăşi a lui Dumnezeu, are ritmul ei pe care nu trebuie să-l tulburi, iar în
creuzetele primăverii, nu există o dată anume, fixă, când lalele însufleţesc în
petalele lor catifelate, toate culorile posibile. Despre Simfonia lalelelor
vorbim aici!
Către mijlocul
lui martie şi sfârşitul lui aprilie în fiecare an, primarele Piteştiului,
indiferent carele va să fie, cheamă la el nişte rudărese din Malu Vânăt(Malul
Vânăt de Merişani, de la Tobârlanii mei...), să-i dea cu ghiocul şi stabilesc
împreună zilele de sărbătoare ale Simfoniei lalelelor.
Anul ăsta, fără
grabă, evenimentul a picat la o săptămână după Paşti, între 21-23 aprilie şi ca
noutate importantă, încă de anul trecut şi-a mutat reşedinţa. Nu ştiu cine a
avut inspiraţia, dar e de felicitat că ne scoate la plimbare din aglomeraţia de
pe Strada Mare, în Parcul Zăvoi.
La o adică, nu
strică să însoţeşti frumosul cu puţină mişcare!
