sâmbătă, 15 aprilie 2023

Simfonia lalelelor

 




















A zis odată un Dumnezeu către alt Dumnezeu: „Nu te grăbi cu lucru, nu lucra prea repede!...” Ca să iasă din piatră seacă lucru dumnezeiesc de frumos(!), completez eu, cel care nu am răbdare să las vorbele să împietrească în gând... Şi nu, nu fac o blasfemie invocând taman în preziua Învierii, dialogul între Dumnezei, căci până şi omul în hăul tăcerii nimicniciei lui, dialoghează adesea cu sinele despre răul şi binele. Să nu existe dubii, sfatul acesta i-a fost dat lui Brâncuşi în atelierul de  la Paris de către Auguste Rodin(a ţinut să-l viziteze),  când privea cu invidie cum ţâşneau în lumină „măiastrele” românului de la Hobiţa. E drept că sintagma aceasta este mai puţin celebră decât cealaltă: „Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori!”, pe care a rostit-o de data asta Brâncuşi, când a părăsit atelierul maestrului, în care lucrase doar câteva luni.

Şi natura, creaţia însăşi a lui Dumnezeu, are ritmul ei pe care nu trebuie să-l tulburi, iar în creuzetele primăverii, nu există o dată anume, fixă, când lalele însufleţesc în petalele lor catifelate, toate culorile posibile. Despre Simfonia lalelelor vorbim aici!

Către mijlocul lui martie şi sfârşitul lui aprilie în fiecare an, primarele Piteştiului, indiferent carele va să fie, cheamă la el nişte rudărese din Malu Vânăt(Malul Vânăt de Merişani, de la Tobârlanii mei...), să-i dea cu ghiocul şi stabilesc împreună zilele de sărbătoare ale Simfoniei lalelelor.

Anul ăsta, fără grabă, evenimentul a picat la o săptămână după Paşti, între 21-23 aprilie şi ca noutate importantă, încă de anul trecut şi-a mutat reşedinţa. Nu ştiu cine a avut inspiraţia, dar e de felicitat că ne scoate la plimbare din aglomeraţia de pe Strada Mare, în Parcul Zăvoi.

La o adică, nu strică să însoţeşti frumosul cu puţină mişcare!


vineri, 14 aprilie 2023

Aia de pe scară e ziarista…

 


Piteşti DC. 14 aprilie 20…

Cursa autobuzului special, din oră în oră, pleacă de la Teatrul Alexandru Davila, sâmbăta şi duminica, gratuit, până sus la staţia terminus , cimitirul din deal de lângă Stadionul Dobrin - spre bunăstarea şi confortul pensionarilor. Ce să zic, municipalitatea s-a gândit să sponsorizeze recunoaşterea traseului itinerant spre cele veşnice, într-un proiect de mare succes. Nu ştiu dacă pe fonduri europene sau pe buzunarul plătitorilor locali de taxe, dar ce mai contează!...

S-a creat astfel o concordie stabilă şi ireproşabilă între primarele şi majoritatea votantă a pensionarilor, dincolo de patima închistării în doctrine a partidelor politice. Nici diminuarea taxelor TVA pentru alimentele de bază, sau indexarea pensiei cu inflaţia reală, n-ar fi mulţumit mai mult electoratul decât iniţiativa primarului!

Cătă satisfacţie nemăsurată se poate citi în privirile senine ale celor care umplu în mod organizat, până la refuz, weekend de weekend, autobuzul, ca să aprindă o lumânare nu numai pentru morţi ci, cu recunoştinţă, mai ales pentru cei vii!

La conferinţa de azi a primarului, o ziaristă mai alarmistă din tagmă şi-a manifestat îngrijorarea cum că în dimineaţa asta a zărit autobuzul supra-aglomerat, cu doi trei pensionari călătorind agăţaţi pe scară, şi că s-ar impune dublarea curselor. La care primarele i-ar fi răspuns:

Stai liniştită duduie! Jumătate din ăştia după amiază nu se mai întorc!...

Notă: Orice asemănare în sinergia faptelor locului, e cu totul întâmplătoare. Mai ales de când primarele nostru s-a hotărât să reabiliteze, pe bani europeni, nu blocurile, ca la Bucureşti, ci locurile de veci. Ce vizionar! Ştia omul ce vine!…

Şi mai cred că aia trista de pe scară, din fotografie, e ziarista!...

Profit de prilej să transmit prietenilor care sunt şi cititorii mei, sper că măcar ei au zâmbit la gluma asta răsuflată...

O SĂPTĂMÂNĂ LUMINATĂ şi UN PAŞTE FERICIT!


joi, 13 aprilie 2023

Tableta vieţii digitale de după moarte

 






În 13 aprilie 2013, exact acum 10 ani, îmi luam o informaţie de pe Agerpres şi o comentam  în Jurnalierul meu personal, Pasărea ceţii. Google anunţase atunci că lansează o funcţie nouă care facilitează posiblitatea de a trata cu el, ca partener strategic, dinainte, ce doriţi să faceţi cu datele dumneavoastră personale şi cu întreaga operă digitală, după ce se va fi întâmplat să muriţi? Nu ne grăbim, mai e timp!... Avea şi un titlu ofertant care mi-a rămas în minte.

Să ne pregătim viaţa digitală de după moarte!

Mai scosese Google din pălărie un iepuraş, o idee de geniu care alerga sprintenă pe Câmpiile Elizee blogosferice.

Se întrevedea posibilitatea certă, - datorită funcţiei celei noi, încorporate într-o serie de servicii precum: mesageria vocală, serviciul youtoube, reţelele sociale inclusiv Tic-Tok-ul, serviciile de stocare şi distribuire de fişiere Drive şi nu în ultimul rând bibliotecile virtuale cu e-bookurile lor vegetând ani lumină pe rafturi, - să-mi gestionez din rai destinul în literatură. E mult mai important să tratezi cu Google, bag seamă, decât să-ţi pierzi timpul cu Dosarul de intrare în Uniunea Scriitorilor.

 Poţi să-ţi alegi dacă vrei să ţi se distrugă opera după trei, şase săptămâni sau un an de inactivitate, şi, cenuşa să o donezi unei bănci regenerabile de îngrăşământ organic, respectând astfel şi politica europeană de mediu bazată pe principiile precauţiei, prevenirii şi corectării poluării la sursă, și pe principiul „poluatorul plătește”. Varianta asta e valabilă mai ales pentru cei ce-n timpul vieţii au publicat prea mult. Şi poţi beneficia dacă nu te ajută bugetul de servicii funerare în rate fixe şi fără dobândă prin programul Star BT de la Banca Transilvania

Dar noi ăştilalţi, mai năpăstuiţi şi cenzuraţi înnainte şi după loviluţia din decembrie 89 de revistele oficiale, şi mă refer strict la spaţiul cinegetic literar şi exclusivist bogat în mistreţi, măcar avem altfel de perspective...

Personal optez, am vorbit şi cu Guşterele un personaj afectiv, să fiu cât se poate de activ pe frontul posterităţii.

 Am o singură problemă de depăşit şi anume, cum o lămuresc pe nevastă-mea, când o fi la o adică, să-mi pună la căpătâi lângă bănuţul pentru Charon şi un telefon mobil nou, cumpărat de la retaileri,  iPhone 15, să pot expedia şi primi emailuri.

  Prevăd că o să dau de dracu dacă Google se va gândi vreodat’ să-mi ia dreptul la cenzură, adică de nu a mai fi cenzurat!...

  Dacă cenzură nu e, nu e nici literatură!


miercuri, 12 aprilie 2023

Fotografii mişcate(cu scriitori şi cărţi) Ciprian Chirvasiu

            Am deschis seria de Fotografii mişcate(mai vechi şi mai noi), cu scriitori şi cărţi, în Cafeneaua literară, numărul recent din aprilie şi am ţinut să încep cu Ciprian Chirvasiu. Mulţumiri Virgil Diaconu!




marți, 11 aprilie 2023

Fotografii miscate în Săptămâna Luminată.






















(Album cu fotografii si poezie vie.)
suntem frunza
pândind
dezrădăcinarea
şi învierea
luminii
semn
de nemaivăzută
călătorie
din loc în loc
în rugăciune
ardem
ceara
cuvintelor
(Versurile ce însoţesc imaginile sunt semnate Ion Toma Ionescu)
Fotografii Diana Caragiu. 11 aprilie 2015

și vine o în-CORONA-re
când ne dăm seama
că suntem vulnerabili
și teama
se agaţă
ţurţuri de gheaţă
la streșinile caselor
(Pasarea ceţii)
Drumul de dinapoia umbrei,
aşa cum e viaţa,
umblă cu capul spart.
Un pian imens potriveşte sunetele,
bile de dimensiuni diferite
din sticlă albastră,
rostogolite pe trepte, către plajă.

Trece un tren pe calea ferată
şi lumina mătură în noapte
ferestrele vagoanelor.
La o spinare de traverse –
cine stă să le numere, le purtăm în spate –
te plezneşte pe faţă un spot luminos.

Ai putea crede că nu se mai opreşte locomotiva,
E un ritm terestru cu intermitenţe,
ca travaliul unei gravide.
Cu umbra căzută în noi
şi capetele sparte,
rătăcim, mulţimi vide.

(Argintarium
cum se târăşte
lumina
în colbul
arşiţei

palmele
mele
vraişte
foşnind

tu vii umbră
a păsării ceţii
către miezul
de zi

una cu sâmburele
din mireasma
de mirare
a mărului

(Argintarium) 


Cu mersul tău de prinţesă nordică
te-am zărit într-o carte cu litere de iarbă,
amândoi pe insulă.
Alergând desculţă şi potrivind
într-un puzzle cuvintele.

Atât de caldă, vânt învăluit în
parfumul florilor de cicoare.
Pielea ta albă,
îmi încreţise degetele.
Nu te puteam atinge
de carne vie.

Te puteam respira, risipindu-mă în aer
şi luminându-mă de respiraţia ta.
Te puteam înota, arcuind braţele curajoase
deasupra valurilor...
Mă regăseam eşuat în ţărm.
Un timp, sunetul mării
mă însoţea din cochilie,
ecou nevăzut

(Argintarium)
doar în noaptea învierii
sunetul clopotelor
intră în carne
precum lumina
prin cuiele
lui hristos

(Ceara si miere) 

fabricăm metafore
hieroglife
de aer
pantomimă
a îngerilor
totul în centrifugă

pe o stinghie
de brad
poemul
într-un turnir
de vată

(Glont de argint)
nu ne mai atingem
undim pe deasupra noastră
cu respiraţia înfrunzind
respiraţia stelelor
dacă nu ne-am învinge
am rămâne veșnici
târziu
ne descoperim
trupurile arse de sare
scoici
din care marea
și-a retras
vuietul

(Glont de argint)

alunecǎ troica/ pe urlet de lup/ scade zǎpada în cer/
vizitiu numai bici/ fǎrǎ trup/ mângâie caii de ger/
în saricǎ-i cald/ și-n auz/ se prelinge/ nisip argintiu/
iar taina cǎ-s viu/ se stinge confuz…/
și nu-i chip sǎ știu/ cât mai ninge…

(Argintarium)

dinspre nord vin cuvintele
soldaţi în refacere
obosiţi sub pielea lor transparentă…
în sângele gros coclit
în loc de steaguri
bandajele albe abia mai fluturǎ

pâlcuri pâlcuri
în propria umbrǎ
se așeazǎ pieziș
potrivindu-și timpul
dupǎ mușchiul copacilor
și sunetul cornului dupǎ clopotul mut

soarele însemnat de suliţi
se zbate la capǎtul zilei
doar nordul nu minte
literele ies în lumina
lǎptoasă ca râmele

calea lactee e un câmp arat
în urmă păsări de noapte
răscolesc brazdele

(Norduri)