2.DUMITRA

La 74 de ani , căzut din tei unde urcase să-i culeagă floare Dumitrei, tatamare şi-a adăugat,la imaginea cu mustaţă înspicată,iţari şi camaşă lungă de in - bastonul.
Să te ferească sfântul de Cristoşi şi Dumnezei,dar mai ales de bastonul zburătăcit în câmpul cu roşii,din lunca Argeşului, când dădeam atacul. Că doar nu roşiile ne interesau pe noi nepoţii, cu vitele la păscut prin zăvoi, ci vălimărencele,cu poalele-n brău,scăpate din covergă şi alergând prin varză ca nişte canguri în călduri, să nu le desluşim chipul şi să ajungă sa treacă râul dincolo, în Valea Mărului. Tatamare mijea pe sub mustaţă si totdeauna ţintea cu bastonul mult pe lângă noi, să nu strice bietele zarzavaturi.

Dumitra? Să fi fost o femeie frumoasă la viaţa ei,fără bărbat nu ştiu din ce pricini,aşezată cu casa pe Valea Pribei, înaintea Linei.
Lina era bunica,neam bun de popi, bogată,răbdătoare,bolnavă aşteptând, mai spre fundul văii. Aşa se explică jumătatea de an în care bunicul nu ajungea acasă decât la sărbători,să-şi schimbe straiele pentru biserică.
De la răsaduri şi până la recoltă,coverga din luncă impletită meşteşugit din crengi,cu patul în ţăruşi infipţi direct în pământ,cu sarică de aşternut şi cu vălimărencele nu doar mână de lucru,coverga aceea era libertatea lui. Admir cu invidie şi-acum, ca atunci, încărcătura de stele şi gânduri din nopţile lui singur cu veşnicia.
Am avut prilejul în câteva rânduri, să ma întind în patul din covergă, precum şi inerent de-a lungul vieţii, în alte nenumarate paturi de lux,confortabile ,somptuoase.Acele scânduri tari au rămas în memoria oaselor mele crude ca si cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş .
Poate de aceea în rarele incursiuni pe Valea Pribei ,când Dumitra ieşea în poartă şi drumul bunicului nu se mai vărsa până în fundul văii,gândeam, că aşa se cuvine la uriaşi.

1.TOBARLANII - inceput de roman

În Merişani,satul de baştină al copilăriei mele,bunicul meu nu-şi purta numele, dorind probabil să si-l ferească de poreclă. In şapte sate,sau şaptezeci,extinzând demersul - nicăieri şi nimeni, nu ştiu a mai fi fost poreclit, pe uliţele prafuite ale începutului şi până aproape de sfârşit secol trecut - Tobârlan. Doamne ce nume viguros,cât orgoliu, razvrătire şi nedumerire totodată, uşor ruşinată pentru noi nepoţii, strigaţi mai târziu ai lui Tobârlan ,fără ca numele noastre adevărate,rostite doar în catalog, să catadicsească a fi acceptate întregi de comunitatea locului.Aflaţi faţă în faţă,sătenii îi ziceau nea Mitică,înfricoşaţi de poreclă.
Crescându-mi volumul lecturilor şi aria cunoaşterii,doar Ţopârlan mi s-a părut ,recunosc în timp, înrudit ca nume ,dar, ca o rudă scăpătată şi de ruşine.Niciodată adus la masă cu noi Tobârlanii.
O secvenţă,mi-aduc aminte, la optzeci si ceva de ani, în biserică, tatamare l-a scos afară de barbă, pe preot - cu care se înfruntase tot timpul, de-a turcii şi românii,hoţii şi vardiştii,purcele şi ţurci ce-or fi fost, pe coclaurii copilăriei lor,păna mai tărziu în politică, liberali şi conservatori - pentru că popa se grăbea, şi sărise din slujbă, „grijania lui de ţap logodit”!

ZILELE GUVERNARII CA MARGELELE DE PORUMB

Zilele guvernării se înşiră ca mărgelele de porumb. Această construcţie lingvistică, este la fel de nefericită precum guvernarea de Boc.Si ce imagine;treci aţa groasă de cânepă împletită, PSD- PLD, prin urechile acului unui electorat funciar învrăjbit, şi vrei să străpungi boabele de porumb, mici şi sticloase, boc-boc, scurt şi eficient, ca să dea bine la presă.
Domnilor ziarişti ,nu le cereţi miniştrilor transparenţă,nu-i mai băgaţi în seamă măcar o vreme ,lipsiţi-i pe micul ecran că se piard cu firea, lasaţi-i sa-şi ascută sfredelul,
să-şi prindă boabele-n menghină ,să-şi împletească mai strâns cânepa,poate iese un mărgean cu boabe de porumb din aur si diamante, pentru grumazul crizei,cu care s-o spânzurăm de grindă.

BILANT 2008 LANSARE DE CARTE

FLORI DE GHEATA

Vine o vreme,când gerul acoperă fereastra cu flori de gheaţă.Atunci linia orizontului devine introspectivă.Privesc în gol şi caut pe boltă stele.Rar, licăriri ţintuite în cerul încercuitului suflet.Ne-au împovărat atâtea straturi cu ierni !
Umbrele viselor s-au scurs în perdelele groase de fum.
La capatul nopţii, se-ntamplă spre ziuă, şiruri de oameni cu feţe pustii. Încolonaţi şi singuri.