desferecat
pântecele gol al tinerţii
încins cu litere-n
tulpini de păpădie
şi scrisul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni
cu strigătul în lanţ
sorbind mirat pe buze
stropi de apă vie
si împrejur
aripi de schije
stârnite în burice
ochii mei crăpaţi
aburind...
mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije
muşc cu grjă scoarţa
copacului
inima e tot verde
doar literele
s-au ingroşat literele
si genunchii
zgâriaţi
de pietre ai cuvintelor
