Farfuria albastra. Povestiri din viitor

Sponsor: Oktal.ro
Nume proba: Calculatorul viitorului
Enunt proba:

Esti cercetator IT&C in echipa Oktal.ro si te pregatesti pentru o calatorie in timp. Misiunea: sa afli cum arata si ce poate face calculatorul viitorului, pentru a pregati din timp oferta magazinului online pentru cerintele utilizatorilor de maine. Transmiti live din viitor, prin jurnalul de bord. Ai legatura!

Despre călătoriile în timp, e drept mai citisem câteva teorii, a fost o perioadă când am ingurcitat si ceva literatură fantastică. Te seduce oricum fantezia scriitorului şi fără îndoială cunoştinţele lui ştiintifice, în lipsa cărora excursul nu ar fi posibil. Dar, ca să trăiesc propria aventură a unei călătorii, nu credeam să pot prinde acel timp.

Şi totuşi, culoarul pe care mă aflu acum în această farfurie albastră, în care leduri aprinse comensurează cumva viteze si traiectorii fantastice, se pare că ma poartă în universul acela paralel, accesat întâmplător ieri în hangarul din curtea firmei în care lucrez. Nebunii ăia trei, tineri stagiari, am crezut că-şi construiesc acolo vre-o jucărie, cu ajutorul căreia să ne pregătească o farsă în după amiaza dinaintea sfârşitului de an, când Managerii Oktalului vin să ciocnească cu noi o cupă de şampanie.

Plimbându-mă prin curte în pauza de masă, am zărit prin uşa hangarului farfuria şi din carlingă, ecranul unui calculator încastrat în perete parcă mă îmbia să intru. Stagiarii nu erau acolo. (Vorbind de hangar, vă cer permisiunea să aprind o lumânare în gând, celui care a fost Steve Jobs. Dumnezeu sa-l ierte! )

Am intrat în interior, aşezându-mă pe unul din fotolii în faţa unui pupitru. Pipăind suprafaţa lucioasă, am constatat ca pointerul(săgeţica), se plimbă pe ecran.  Deschid curios un link ce mă avertiza, la modul clar disperat, că e un domeniu interzis. Iniţial am crezut că e un site porno şi curiozitatea mea – de cercetător IT&C în echipa Oktal.ro, ferit de asemenea dedulciri obscene – m-a împins, măcar câteva clipe, să arunc o privire ofertei. De mirare că divele porno, toate, părăsiseră site-ul lor de socializare.

Următoarea supoziţie a fost că intrasem într-un nor de viruşi, se declanşase o muzică oarecum ciudată, până când vocea aceea liniştită, m-a nedumerit ireductibil urându-mi „călătorie plăcută în timp” şi rugându-mă sa tastez anul în care doresc prima escală şi să localizez, punând degetul pe harta apărută pe ecran, zona care-mi convine.

Am atins harta desfăşurată în faţa mea pe monitorul din perete, într-un platou muntos, a cărei imagine se mărea cu cât mă apropiam mai mult. Recunoscusem  curbura Carpaţilor şi, aproape, conturul inconfundabil al Mării Negre. Două vaci bălţate păşteau liniştite în detaliul imaginii. Buimac, am tastat sub imperiul emoţiei anul 2045, sperând din tot sufletul, între timp, să nu se fi produs pe Terra Marele Cutremur.

Când s-a oprit „farfuria albastră”, vehiculul temporal, spaţial, nu ştiu să-l denumesc, după o învăluitoare ameţeală – cu muzica aceea persistentă în urechi, nerealizând câte minute, secunde, mai ştiu eu ce unităţi de timp dilatate s-au scurs – ca să fiu sincer n-am recunoscut locul, cu toate că numele localităţii, Rânca era caligrafiat  într-un curcubeu aruncat ca o coroană peste vârful muntelui. Dispăruseră şi bălţatele. Ultima oară când am fost aici, în 2011, încă se turna asfaltul pe Transalpina şi localitatea Rânca era la începuturi. Avea doar câteva vile în construcţie.

În faţa mea se desfăşura o spectacoloasă staţiune turistică, cea mai de faimă a Europei, depăşind cu mult renumitele staţiuni din Alpii Elveţiei, îmbătrânite după criza financiară din 2015. Pârtiile de schi şi Cosmodromul de pe platoul de sus, toate ridicate din nimic după punerea în funcţiune a Scutului antiatomic de la Deveselu, au asigurat oxigen pentru plămânii oraşului.

Am urcat pe jos către Obârşia Lotrului şi mi-am adus aminte, undeva la dreapta, ar trebui să se vadă lacul de pe fundul  vaii. În jurul lacului se construiseră acum Cazinouri şi aflasem deja, azi urma să se deschidă Paradisul Oktal, lanţul de magazine IT. Ca să ajungi în vale trebuia să te urci într-un fel de lifturi, de forma unor nacele transparente, acestea coborau încet, în spirală, în mijlocul lacului pe o platformă, de unde porneau şapte poduri către clădirile în care turiştii îşi puteau oferii placerea de a-şi deşerta cardurile.

Am avut un şoc! Cum s-ar spune, lucrând unde lucrasem, eu eram un fel de bunic Oktal. Surpriza cea mare însă, avea să vină. Dorind să transform călatoria mea neprevăzută, într-o treabă utila firmei, doar eram cercetător, bineînţeles că am intrat să observ unde a ajuns IT-ul. Cum au evoluat calculatorul netbookurile, tabletele, laptopurile – după treizeci de ani. Când am păşit pragul penetrând spaţiul Oktal, toată lumea din interior, clienţi şi agenţi de vânzare, deopotrivă, s-au întors către mine şi au început să aplaude. Ştiau cine sunt şi mi-au oferit un obiect destul de mic, cât o plachetă de versuri, pe care era scris „Jurnal de bord SuperBlog”. Da, uitasem. Participam la Concursul Superblog 2011 şi în cadrul etapei a cincea, urma să scriu despre Calculatorul viitorului. Chiar mi se păruse ultima frază, la enunţul probei, uşor neclară: „Transmite live prin jurnal de bord. Ai legătura.”

Abia acum am venit de-acasă. Dar cum să folosesc instrumentul, obiectul, netbookul ăsta, cum sa-i zic.

– E foarte simplu. E suficient să gândeşti, iar eu preiau undele creierului şi transmit. Citesc uimit răspunsul ce se insinuiaza în scris pe ecranul Jurnalului de bord.

– Adică poţi să-mi citeşti gândurile? Continui eu dialogul fără să rostesc.

– Da, şi le interpretez oarecum, dându-le forma cea mai corectă, în scris, sau pur şi simplu vorbit. Pot recepta o imagine, o pot recrea, o pictez, sau o pot reda într-o frază muzicală depinde ce-mi ceri să transmit. Oamenii de ştiinţă, inginerii noştrii, au înmagazinat în memoria mea toate comorile lumii şi datele...

– Dar eu sunt poet, un poet distinct, creativ...

– Nu toţi gândesc la fel, nu pot să te mint.

După copleşitorul dialog, trebuie să recunosc, copleşitor pentru mine, am început să mă gândesc la cei ramaşi acasă, la Oktal şi i-am zărit simultan pe Jurnalul de bord, live, strânşi ciorchine în faţa plasmei de pe hol şi făcându-mi cu mâna. Le-am cerut să-şi deschidă agendele şi să-şi noteze ce voi descrie cu lux de amănunte. Eram pregătit să vizitez magazinul şi să încep transmisia din viitor. Forme, design, caracteristici, hiper tehnologie, nu dau detalii, să nu influienţez istoria.

        – Concurenţa şi juriul, mi-a şoptit afabil Jurnalul de bord, citindu-mi gândul până la sfârşit.


Nota: Postare in cadrul Concursului SuperBlog


Punctaj obtinut; 88 puncte