Foto: aguaparaplantas.wordpress.com
Am starea aia păroasă de crisalidă, ca o piersică dată
în pârg. Parcă ceva a dospit în mine şi se pregăteşte să spargă precum gogoaşa
eliberând fluturele. Ace îmi trec prin piele şi împing ceaţa de gânduri ce mă acoperă. Sunt acolo, îmi intră în ochi lumina, dar nu disting nimic.
Sinapsele duduie iar urechile inundate de sunetul
telegrafului eliberează ca nişte pâlnii urzeala continuă a curentului electric.
O vălmăşeală de litere, ghemotoace de fire spiralate, strălucitoare, aşteaptă
parcă să se rânduiască în mătasea cuvintelor.
Riguros, crescătorul de viermi în haină oficială, verifică
poziţia corectă a piciorului de elan în blocstarturi, gata să declanşeze
explozia şi desprinderea din coajă.
Dacă nu am ales cursa care mi se potriveşte!?
M-am antrenat haotic, înconjurând versantul înzăpezit
până când invariabil m-a copleşit oboseala binefăcătoare, intrând în mine şi
purtându-mă până la pragul trezirii în celălalt somn.
Nimic nu mă mai leagănă. Continui să avansez pe
culuarul meu. La stânga şi la dreapta mea viermi de mătase, devorănd frunza de
dud, parcurg ultimii metrii până la
linia de sosire.
O ploaie mocănească îmi inundă creierul. Aud.
Si eu aud ploaia. E tot ce mi-a ramas mai frumos din aceasta viata...
RăspundețiȘtergere