Foto: Dumitru Ungureanu
Am starea aia păroasă
de crisalidă,
ca o piersică dată în
pârg.
Parcă ceva a dospit
în mine
şi se pregăteşte să
spargă,
precum gogoaşa
eliberând
fluturele.
Ace îmi trec prin
piele
şi împing ceaţa de
gânduri
ce mă înconjoară.
Sunt acolo,
îmi intră în ochi
lumina,
dar nu disting nimic.
Sinapsele duduie
iar urechile
inundate de sunetul
telegrafului
eliberează ca nişte
pâlnii
urzeala continuă
a curentului
electric.
O vălmăşeală de
litere,
ghemotoace de fire
spiralate,
strălucitoare,
aşteaptă parcă
să se rânduiască
în mătasea
cuvintelor.
Crescătorul de viermi
în haină oficială,
verifică poziţia
corectă
a piciorului de elan
în blocstarturi,
gata să declanşeze
explozia
şi desprinderea din
coajă.
Dacă nu am ales cursa
care mi se potriveşte!?
M-am antrenat haotic,
înconjurând versantul
înzăpezit
până când invariabil
m-a copleşit oboseala
binefăcătoare,
intrând în mine şi
purtându-mă
la pragul trezirii
în celălalt somn.
Nimic nu mă mai leagă(nă).
Continui să avansez
pe culuoarul meu.
La stânga şi la
dreapta
viermi de mătase,
devorănd frunza de
dud,
parcurg ultimii
metrii
până la linia de
sosire.
O ploaie mocănească
îmi inundă creierul.
Aud...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu