Dan Tapalagă este unul dintre puţinii analişti care îmi inspiră încredere. Cu
mintea lui înceată de ardelean merge pe firul apei, uşor legănat, împotriva
curentului de obicei până la izvor, cu piciorul gol să simtă sub talpă
greutatea trupului său de urs. Drumul e periculos şi te poţi rănii de pietrele ascuţite,
iar în locurile cu apă învolburată ţi se poate înmuia glezna. Dar încăpăţânarea
sa totdeauna îl duce la obârşia apelor.
Am folosit în ultima carte, încă
netipărită, Jurnalul Apocalipsei, ca motou disipat în toate capitolele un text
de-al lui, care a reuşit să-mi adune într-un fel şi să-mi pună în valoare
gândurile. În
mare parte ne potrivim în opinii, doar că eu sunt mai sentimental.
Aseară însă, publicat pe Hot
News, am citit un articol semnat de el în care umbra unei femei se răsturnase
în soarele ce cobora spre asfinţit.
Nedumerit, am încercat să-mi explic. Misoginismul să fie? Nevoia de
schimbare? Făţuirea
aurei de imparţialitate? Sătul şi scârbit, i se pusese rana din spate pe sare. Ursul părea un păstrăv
atins de o împrejurare climatică, silit să înnoate la vale. Treaba cu păstrăvul
m-a luminat în sfârşit.
Aşadar Tapalagă, atins de
codul portocaliu de viscol a luat-o pe firul apei în jos către plaja. Altă
perspectivă. Dacă pui un Sisif să coboare îi plângi de milă. I se par picioarele prea
lungi, aerul îi ţiuie în ureche, inima în degringoladă pare că s-a înbolnăvit
de streche.
Sincer, eu cred că Tăpalagă
s-a îndrăgostit de chipul Elenei Udrea şi a visat-o vara la malul mării când îşi
scutură ea de pe pielea arsă de soare nisipul si umbra sării.
E obligatoriu să-l citiţi şi peTapalagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu