Sub patrafir. Început de roman

Este 30 Decembrie, fără considerente istorice, fără bilanţ, vreau doar să angajez aici un proiect al meu şi să-l fac public. S-ar putea ca demersul prin necunoscutele ce le poartă în sine, neavând nici studii de fezabilitate şi necunoscând nici resursele, fiind şi ambiţios în intenţii, să dureze mai mult de un an. Azi şi mâine voi publica doar pe blog primele două capitole. E cadoul meu de sfârşit de an.

Sub patrafir

          Era un popă tânăr, dintre cei şcoliţi după revoluţie. Ieşiseră în lume ca furnicile să păstorească parte din zi la biserică sau în locurile unde erau chemaţi, la vreo spovedanie, sfinţire de casă, iar cealaltă parte să o folosească în cea de-a doua ocupaţie, într-o slujbă laică. O afacere ce-i completa bugetul ca să se poată califica decent în clasa mijlocie pe umerii căreia ar fi trebuit să scoată capul în lume ţărişoara, altfel îngenunchiată şi târâtă pe jos de clasa politică.

          Aş fi vrut să-l întreb în ce haină se simte mai liber în mişcări, în odăjdiile preoţeşti sau în costumul englezesc de ieri după amiază, la volanul maşinii sale, un Audi elegant, pe care doar noaptea îl ţinea în parcarea din faţa blocului după cum aflasem. Mă întâlnisem cu Puşa cu totul întâmplător în piaţa din Cartierul Trivale. Ea m-a recunoscut, s-a îndreptat spre mine cu un câine mare alb în lesă şi mi-a zâmbit dumnezeieşte ca pe vremuri. Trecuseră cred treizeci de ani, dar surâsul acela s-a deschis la fel ca altădată cu înţepătura unei florete direct în inimă.

Nu, nu se înşelase, eu eram! Şi ea, înfăşurată într-o haină de blană, încă o doamnă bine, era sigură că instantaneu o recunoscusem, dar rămăsesem acelaşi sclav complexat şi fără pic de iniţiativă. M-a luat în braţe şi m-a sărutat învăluindu-mă într-un parfum discret. După ce mi-am revenit în următoarea secundă am mai îmbrăţişat-o şi eu odată strâns cum nu făcusem cu adevărat în tinereţe. Atunci l-am zărit pe preot îmbrăcat într-un costum de culoare deschisă cu barbişonul tuns proaspăt, respira sănătate şi prospeţime. A coborât din Audi şi de la distanţă şi-a ridicat pălăria salutând-o cu eleganţă pe Puşa.

Mi-am dat seama pe moment de inutilitatea întrebării căci omului cu barbă tunsă scurt, faţă plăcută privirii, cu ochi senini, blânzi, înalt, suplu îi şedea bine în hainele preoţeşti ce impuneau respect şi cuviinţă. Nici ce părea să se adeverească dincolo de veşminte, în ochii de expert al unei profesioniste a pasiunilor reci, probabil lucrurile nu ar fi stat mai rău… Dar asemenea observaţii nu-şi aveau rostul în condiţiile date.

Intrat în casă părintele dădu mâna cu soţul Puşei, pe care evident că-l cunoştea dinainte, iar soţia acestuia se repezi să-i sărute mâna pioasă cu buzele ei ce nu demult păcătuiseră într-o altfel de atingere mai fierbinte care implicit trebuia spovedită ca să nu-i atârne pe conştiinţă. Dar nu în prezenţa soţului se potrivea o mărturisire completă şi fără prejudecăţi. Eu contam mai puţin, căci sufletul nepătat rămăsese pentru Domnul, Cel care din când în când ne mai şterge din greşeli, ca să nu-şi piardă autoritatea în faţa muşteriilor.

Cumva discuţia se desfăşura prietenoasă, participarea amabilă din toate direcţiile şi îmi venise rândul să fiu prezentat ca o cunoştinţă de-a soţului de la uzină care nu prea merge la biserică. (De unde să ştie Puşa toate acestea?) Revedeam în memorie filmarea de dimineaţă, nu el mă adusese în casa lor, ci ea, fiinţa aceea crudă în mrejele căreia căzusem cu mulţi ani în urmă.

În piaţă, după vre-o zece minute de aduceri aminte cu Puşa apăruse şi soţul, ne-am dat seama că ne cunoscusem cândva, lucrase în cutia de viteze în compartimentul tehnic, la tehnologi. Apucasem să le spun că documentez o carte despre profesioniştii secţiei Cutii de viteze şi căutam să iau legătura cu foşti angajaţi care lucraseră acolo. M-au invitat să trec în ziua următoare pe la ei ar fi vrut să-i prind în cartea mea şi mi-au dat adresa. Soţul ajungea doar după ora 18, dar Puşa îmi şoptise discret că pentru mine e acasă toată ziua.

     Nu e obligatoriu să mergi la biserică, poţi avea credinţa în sufletul tău, doar taina o iei din biserica Domnului când ai nevoie de ea. Îmi place părintele deschis la minte, cu o anumită teatralitate în glas şi în gesturi pe care i-o da fariseismul meseriei şi recuzita la care trebuie sa recurgă mereu. Îmi retrăsesem laptopul, reportofonul şi ceşcuţa cu cafea de pe măsuţa joasă din sufragerie şi le sprijinisem pe bibliotecă, aşa cum mă rugase Puşa, pentru că preotul venea să sfinţească locuinţa, zugrăviseră de curând, să nu fie spoiţi pereţii cu ceva drăcovenii că nu mai poţi avea încredere în nimeni în ziua de azi.

     Părintele şi-a aşezat instrumentele de lucru, o carte îmbrăcată în piele, o cruce probabil suflată în argint, mănunchiul de busuioc, ceşcuţa cu tămâie şi vasul cu apa ce trebuia sfinţită pe care Puşa îl pregătise deja şi-l adusese cu o lumânare din bucătărie.

     Când a intrat pe uşă, preotul era de mână cu copilul său, veniseră împreună direct de la serbarea de sfârşit de trimestru, un băieţel de 8 ani ce nu avea astâmpăr şi se tot fâţâia pe un scaun după ce îşi aruncase haina într-o parte pe canapea. Discuţia înainte de desfăşurarea momentului de sacralitate alunecă puţin, eu neputându-mă abţine şi strecurându-i că îmi plac preoţii tineri, luminaţi la minte, deschişi lecturilor, nu doar celor bisericeşti, dar vizibil mai lipsiţi de har decât preoţii bătrâni în care spiritul Domnului e aşezat mai temeinic.

      O părere sinceră, formată din vremurile când eram copil şi impresiile se ancorează mai puternic, convins fiind atunci că şi preoţii precum sfinţii coborau pe o scară a lor, direct din icoane.

Discutară apoi asupra rezultatelor analizelor recente de la spital (Puşa mă pusese la curent dimineaţă după ce se mai ofilise floarea pasiunii că soţul ei are cancer), şi părintele îşi manifestă bucuria şi mulţumi lui Dumnezeu că i-a ajutat să iasă totul bine, Ceru amănunte asupra modului în care se face o anumită investigaţie mai specială, căci musai trebuia să ajungă si el cu mama dumnealui la Bucureşti unde era programată săptămâna următoare.

Familiară conversaţia, se vedea bine că prietenii mei, impropriu zis prietenii, dar credeam că pot să le spun aşa prin extensie după întâmplarea de azi dimineaţă. Cu siguranţă nu lipseau de la nici o slujbă de duminică, iar Puşa, sensibilă, prinsese culoare în obraz când preotul i-a făcut un compliment răspunzând la o provocare/ mărturisire, cum că nu a reuşit să ţină tot postul, i-a cedat organismul şi a căzut pe stradă, dar ar dori cu ardoare să se spovedească.

Ştiam mult mai bine eu cum căzuse ea de dimineaţă pe spate, cu frenezie, căci mă aşteptase hotărâtă să recompenseze toate suferinţele mele, toate chinurile pe care mi le provocase cu jocurile ei. În tinereţe avea o figură angelică, buzele roşii cărnoase şi nişte ochi mari deschişi în a căror limpezime te puteai scălda toată ziua. Simţeam că fierbea sângele-n ea, se citea păcatul pe ovalul feţei când trăgea adânc din ţigară în spatele dulapului la controlul final. Bănuiam că se culca cu toţi, care pe unde o abordau. Roiau în jurul ei reglori, electricieni mai ales dintre cei căsătoriţi. Reglorilor nu le număra nimeni piesele care ieşiseră din strung, sau de la broşă. Asigurau montajul, mai făceau câte un reglaj la o maşină specială, pregăteau loturile pentru tratament, vrăjeau controloarea dacă erau niscaiva litigii calitative şi în rest, fiecare îşi fredona melodia, care pe unde aveau o mândră, să mai schimbe traiul de-acasă. Viaţa, ştii cum e, cere şi cozonac nu numai lapte acru.

La fel şi electricienii nu aveau tot timpul intervenţii la utilaje. Puşa avea obiceiul să dispară de la masa ei de lucru, nu puteam fi tot timpul cu ochii pe ea. Probabil fuma o ţigară, şi eu o căutam ca disperatul, ştia asta şi se distra. Avea o slăbiciune pentru oamenii mai în vârstă, nu punea bază pe hăndrălăi de-o seamă, iar cu mine se purta ca o mironosiţă. S-a angajat pe linia unde eram atunci controlor, la diverse. N-a vrut să-şi bage mâinile ei albe cu manichiura îngrijită în ulei sau emulsie, operator pe vre-o maşină, a preferat să lucreze la redresarea furcilor.

A stat primele zile în cabină la maistrul Ilie Vasile. Îi pusese un scaun la biroul lui şi îi dăduse un braţ de planuri de operaţii de la toate reperele care se fabricau în linie, de-aia se numea Diverse, până se mai gândea unde s-o repartizeze. El ar fi păstrat-o în cabină, vedea el ce-i ponta, dar Bebe, normatorul, l-ar fi întrebat de sănătate

Nea Ilie, nevasta dumitale ştie? Ăsta era în stare să-l bage în gura şefilor.

Cum să te lase religia să convieţuieşti cu păcatul? admite oamenilor bolnavi abateri de la post. Domnul are inimă nu doar putere şi poate înţelege multe! Părintele întorcând privirea, i-a făcut semn copilului să se potolească şi după ce sfinţii apa desenând în ea semnul crucii, începu să citească deschizând cartea si odată îi văd pe cei doi că se prăbuşesc în genunchi lângă masă şi părintele le aşează deasupra capului patrafirul.

Puşa ocupase locul din faţă cu capul uşor plecat, cam la înălţimea unde s-ar fi văzut şliţul pantalonilor dacă nu ar fi fost deasupra haina preoţească. Mi se părea din poziţia în care mă aflam că e imposibil să nu atingă piciorul popii cu fruntea. Păcătosul de mine îmi stăruia în minte o altă imagine consumată ceva mai înainte, dar în extazul în care căzuse dintr-o dată Puşa era atâta supuşenie şi părăsire de sine, încât nu reuşeam s-o explic!

O vedeam în sfârşit goală, sânii obraznici îşi păstraseră rotunjimea, simţeam pielea moale catifelată la atingerea palmei, concretul nu mai era ca în imaginarul de altădată, ne rostogoleam de-adevăratelea în patul larg, răzbunând o tinereţe nătângă. În vis îmi înfloreau mâinile, îmi făceam curaj şi aş fi vrut să-i ating pielea pe sub bluza subţire, ea îmi ghicea gândurile nici nu apucam să mă apropii şi mă împingea cu putere, înfigându-şi ochii ca nişte ace cu gămălie gata să mă expună oprobiului public ca pe un fluture cap de mort.

Sub faldurile patrafirului unde se afla în starea de-acum, bănuiam, dar n-aveam de unde să ştiu, Puşa ar fi răspuns cu pasiune la orice i-ar fi cerut preotul. Eram un pic gelos, pe mine întotdeauna m-a respins. Nu puneam la socoteală dimineaţa pe care tocmai o petrecusem.

Nu vreau să mă lungesc, dar vă mai povestesc o scenă. Într-o sâmbătă în apartamentul meu din Papuceşti, lângă piaţă, am auzit bătând cineva uşor la uşă. Mă mir cum cerul nu s-a prăbuşit pe mine atunci, sau să-mi fi crescut aripi instantaneu, să mă ridic eu la el! când am deschis şi am văzut îngerul.

Rămăsesem blocat în prag, uimit. M-a împins (aşa mă primeşti?)şi a intrat zâmbind mustrător, eliberându-se de haina de blană şi de eşarfa roşie a rămas într-o rochiţă albastră cu cizme înalte. Ţinea în braţe o căţeluşă albă mică şi vioaie cu care o mai văzusem plimbând-o prin cartier.

Faceţi cunoştinţă, ea e Pighi, ai grijă cum te porţi că se agită şi latră nu se încurcă, dacă cineva mă atinge. Te sfătuiesc să păstrezi distanţa.  Ba nu, mai bine stabilim de la început regulile.

Eu şi Pighi ne aşezăm pe canapea şi tu la masă, dar mai întâi fă o cafea. E prima oară când intru cu Pighi la un bărbat în casă. Deci fără căţea mai intrase!... aveam deja confirmarea, nu-i aşa?... Am intrat în bucătărioara mică pe care am descris-o şi în Dosarul Albaştrii. Mâinile-mi tremurau, nu mai găseam ibricul, gazele ardeau slab, între timp ea s-a plimbat prin casă şi s-a oprit la raftul meu cu cărţi, nu era o bibliotecă adevărată. Aveam mai mult cărţi de poezie şi de estetică

Tu nu ai cărţi de aventuri? Am mărturisit că nu, aducând în sfârşit cafeaua în două ceşti mari. De data asta nu încurcasem zahărul cu sarea, cum o păţisem cu Elena, tot în Dosar.

Am vrut să mă aşez şi eu pe canapea lângă ea, dar monstrul acela mic chiar a început să latre. Ţi-am spus, doar ştii că nu te mint! Stau doar cinci minute, la zece mă întâlnesc cu cineva. Am venit să-ţi spun că săptămâna viitoare mă mărit.

Lângă Puşa, sub patrafir, stătea înjugat într-o prăbuşire la fel de pioasă, cu mâinile împreunate într-o prosternare pe care nu mi-aş fi putut-o închipui, omul dur, inflexibil, cicălitor şi orgolios despre care îmi povestise de dimineaţă Puşa. Avea fruntea sprijinită de masă. Ce poate face cancerul din om! Secvenţa părea ruptă dintr-un film rusesc cu actori geniali care se prostesc…