sculptor în piatră de râu

  

                           Se dedicǎ sculptotului Costel Pǎun

râul a lucrat în inima pietrei

șlefuind întâi el…
a venit omul
sǎ ridice piatra
şi vrând s-o dea din drum
a simţit cǎ acolo mișcǎ ceva
ca o vietate ascunsǎ

a mângâiat-o prelung
i-a atins cu buricele degetelor
antrenate pe pielea femeii
formele  incerte
și a izbit-o cu palma
nu prea tare
sǎ-i asculte scâncetul

a pus-o grea în desagǎ
grijind sǎ nu striveascǎ
alături pâinea și dura de unt
icnetul scurt când a ridicat-o
pe umăr l-a asigurat
cǎ nu greșise  
şi s-a întors de grabă acasă

îşi potrivi daltǎ la semn
dar coaja pietrei nu se clinti…
desfăcu pâinea
pe un butuc retezat de lemn
şi tǎind din ea
cu gesturi încete
îşi potoli foamea…

apoi se  ridică hotărât
şi cu flexul în mână l-am vǎzut
întinzând roi de scântei
împrejurul pietrei
cum mai devreme
întinsese untul
pe felia de pâine