Cât de lung e drumul întoarcerii, nu se mai
sfârşeşte şi roţile automobilului rulează în gol!... Benzile de la autostradă
par bretelele de gumilastic ale unui extensor, la care un atlet din afara
timpului îşi lucrează muşchii şi le întinde la maximum până se subţiază şi sunt
gata-gata să plesnească. Iar oasele-mi din trup se răzvrătesc şi mă presează precum
împletitura într-un coş neterminat de nuiele, început mai demult, la care nuielele
s-au uscat şi se rup.
Ecranul vitezometrului indică succesiv 144, 139,
153, 164, dar continui să cred că suntem prinşi într-un blocaj, uitându-mă la
sutele de kilometrii rămaşi de parcurs.
Matematicile mi se par precare, nu te mai poţi baza pe
nimic! Cifrele dinapoi, nu sporesc egale cu cele dinainte, care scad atât de
încet! Ar trebui, corect, ca orice călătorie să înceapă de la jumătate
drumului. Spre exemplu Viena-Bucureşti, în loc să pleci de la Viena, te uiţi pe
hartă, ca şi cum ai ieşii direct din Dunăre printr-un canal secret la Budapesta
şi porneşti. Atunci da, suta de kilometrii parcursă dinapoi, ar putea fi egală
cu cea dinainte! Şi nici măcar atunci n-ai şti când ajungi, căci în Românica drumurile vor rămâne
încă lungi...
Nici autostrăzile nu mai sunt ce-au fost!
Am prins zeci de blocaje! Lumea liberă se încăpăţânează
să vrea să circule pe roţi. Nu-mi ies din minte nodurile de autostrăzi din
Olanda…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu