luni, 21 august 2017

Fricile




„De ce ţi-e frică de-aia nu scapi!” Parcă i se încurcase umbra în picioare, iar braţele abia de se mişcau pironite într-o apă grea. Un coşmar ca un blestem pe care l-a mai avut şi altă dată se împlinea. E greu să vorbeşti despre astfel de momente şi e şi mai greu să te scuturi de mâlul acelui val care te-a depus la ţărm, singură, sleită de puteri!
E greu să te speli pe faţă şi să te ridici să-ţi reechilibrezi paşii izbită în moalele capului de soarele năucitor reînvăţând să-ţi numeri urmele în nisipul fierbinte până ajungi la povârnişul muntelui şi sprijinindu-te de pietre să-l urci din nou până în vârf şi să-ţi dai drumul să planezi ca vulturul …
A fost bine că de la primele cuvinte de după dezastru Simona şi-a cerut iertare. Era limpede pentru toţi că în meciul cu Muguruza n-a fost ea! A trădat-o pe Simona cea şlefuită de Darren Cahill şi s-a întors la cealaltă Simonă ce se lupta haiduceşte cu demonii fricii, izbind cu racheta de pământ. Să sperăm că nici Darren nu şi-a pierdut răbdarea şi o va ierta.
Mi-a fost frică de acest meci. N-am scris nici un cuvânt înainte de finală fiindu-mi frică de fricile ei, iar când l-am auzit pe Cristian Tudor Popescu, mărunt cum e, introdus cu forcepsul în studiourile DiGi Sport, pregătit să-şi spună discursul, să intre şi el în istorie pe speţele Simonei, degeaba am închis sonorul televizorului, Marele Cobe cobise deja…