Pentru prima
oară în Grecia am călcat cu piciorul mâna cu trei degete a Macedoniei centrale.
Halkidiki. Trei degete de piatră, scoase din apa albastră a mării Egee, întinse
la soare şi împădurite cu măslini şi tufe de leandru înflorite pe marginea
drumurilor. Aceste flori frumoase şi periculoase în acelaşi timp, crescute în
libertate, dacă nu le atingi, seamănă cu sufletul grecilor. Nu ştiu greaca şi n-am
vorbit direct cât am stat o săptămână printre ei, dar l-am cunoscut pe George.
Întâi din balcon.
În fiecare
dimineaţă de pe terasa restaurantului său, îmi făcea semn de salut cu zâmbetul
larg bonom, care în fond nu costa nimic, dar întindea punţi în aerul pe care-l
respiram amândoi. Între balconul meu şi terasa lui abia de intrase cu mare
greutate maşina ce ne adusese până aici.
O muzica
discretă, niciodată agresivă, în surdină, din restaurantul lui, însoţea
priveliştea de poveste, cu marea dezvelită în aşternuturi azurii ca o iubită aşteptându-te
nerăbdătoare, având pe chip afişată dorinţa de a te primi în braţele ei calde
şi vii.
Seara,
George îşi aştepta clienţii la intrare, curtenitor cu doamnele, având o vorbă
bună şi o strângere de mână şi pentru domni, conducându-i până la mase şi
însoţindu-i în a-şi alege meniul. La plecare nu scăpa nimeni fără o
îmbrăţişare, de parcă George i-ar fi cunoscut de când lumea pe fiecare în parte.
Am intrat şi
noi într-o seară pe terasă la George. Onoraţi de gazdă în acelaşi mod. Şi
pentru că sărbătoream ziua Cristinei, când am dat noroc şi i-am urat la mulţi ani,
ne-a auzit George, a vrut să ştie a cui e ziua, iar spre sfârşitul petrecerii a
apărut cu un tort şi o lumânare aprinsă în mijlocul lui… Surpriză din partea casei!
Mulţumim George, cu adevărat ne-ai surprins!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu