miercuri, 6 iunie 2018

Mademoiselle Cerber a bătut-o pe Kerber. 6-7/ 6-2/ 6-3/



Din nou o victorie mare! Un meci pe viaţă şi pe moarte cu un început mai greu pentru Halep. Dar ce revenire de la 0-4 la 5-5! Până la urmă killerul Kerber câştigă primul set pe câteva greşeli ale Simonei, dar şi pe ascuţimea unghiurilor la retururi, pe care le stăpâneşte savant nemţoaica. 6-7.
Începe setul doi. Numai român să nu fii! Atentă, concentrată, oţelită, Simona intră frontal în luptă încercând să facă greşeli cât mai puţine. Meciul e de un excelent nivel, cum era de aşteptat şi nervii noştri sunt mai întinşi decât în rachetă corzile care plesnesc de tăria loviturilor. Se joacă în raliuri lungi, cu întorsături de frază, mai ceva decât într-un roman psihologic modern. Balanţa se înclină când de o parte când de cealaltă, zborul continuu al mingii se prelungeşte ca într-un şah etern. 
Nimeni nu are timp de lamentări. Uneori arbitrul Kadar Nouni coboară de la pupitru pe scări, să citească urmele trasoarelor lăsate pe tuşă. Sus în cer se deschide o uşă şi soarele priveşte încântat înapoi cum câştigă Halepa noastră setul doi. 6-2!
În Setul decisiv am căutat în statistici… În definitiv de ce să nu fim reci şi să gândim pozitiv! Meciurile  lungi în partidele cu Kerber le-a câştigat Simona. De ce să părăsim zona?... Stând de pază ca un cerber şi jucând agresiv, sigur Kerber va scrie mâine un catren, iar Halep va servi în teren semifinale pe pâine! 6-3!
Şi ultima veste. Atenţie că vine pe şine ca un bolid, diva, locomotiva Buburuza!… Andaluza! Vrând să dărâme un zid…Dar mâine e altă poveste. Aşadar azi să ne bucurăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu