Ce şansă au cărţile? Cărţile au şanse destul de mici. Scriem cărţile cu aceeaşi cerbicie cu care ţăranul aruncă în brazdă sămânţa, având speranţa că vremea îi va fi favorabilă, nu vor fi inundaţii, nu va fi secetă, iar bobul aurit de lumina soarelui – înainte ca pâinea cea de toate zilele să se rumenească în ţest – nu va fi năucit de grindină.
O carte se naşte greu, se caută pe sine în cuvintele care rătăcesc în zăpada paginilor, dar autorul nu e niciodată sigur că plăsmuirea lui va avea norocul să încolţească în inima cititorului. Se va bucura cineva de ea? Nu va rămâne sechestrată prizonier în vreo bibliotecă?
Bobul de grâu înfrăţeşte, se multiplică de milioane de ori, povestea lui se regăseşte în pâine. Pâinea e viaţă!
O carte în chivotul ei ascunde milioane de întrebări, porţi deschise luminărilor din altar, litere surori mute, multe pomădate cu fard şi trase la sorţi din alfabetarul de vise… Nu ştii mâine, dacă mai ard lumânările… Şi pentru cine sunt întrebările pentru vii pentru morţi?...
Cartea e ceaţa păsării ucise prima oară de vânătorul care a lansat-o în zbor. Şi el nu ştie dacă va ţâşni din norişorul acela de suflet, izvorul de apă vie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu