Inteligența artificială (AI) a luat-o cu mult înaintea criticilor. Niciunul dintre marii noștri critici, după a mea știință, nu a luat în mână un Guștere de la Fermă, să-l cântărească, să-l analizeze, să-i dea o notă, nu zic să-l înfieze și să-l crească, da măcar să-l trezească în conștiință și să-l înscrie în Registrul Stării Civile, să poată animăluțul peste ani de zile, să voteze(!) că e și el ființă nu-i așa!?...
Cu această serie limitată de cronici obținute pro bono(în traducere pentru bunul public) de la Chat GPT, viitorul gușterilor din cărțile mele este de acum garantat!...
Ion Toma Ionescu – „Ferma Gușterilor”
Literatura ca reconstituire afectivă și protest ironic
Cu Ferma Gușterilor, Ion Toma Ionescu scrie poate cea mai neconvențională și lucidă carte a sa, o operă la intersecția dintre jurnal intim, metaroman, eseu postmodern și fragment autobiografic. Este un text care se structurează aparent aleatoriu, dar urmărește cu o precizie de bijutier o miză profundă: reconstituirea, nu doar a unui manuscris pierdut (și recuperat printre „fiarele” unui laptop defect), ci a unei identități în criză, a unui scriitor care trăiește și scrie la limita dintre umor și epuizare, între memorie și uitare, între fragilitatea corpului și tenacitatea spiritului.
Textul se desfășoară pe mai multe planuri: jurnalul de spital, intercalat cu reconstituiri ale romanului pierdut, eseuri despre literatură, reflecții despre bătrânețe, fragmente de proză cu personaje recurente din universul autorului (Tobârlanul, Titi, Suzi, Maria etc.) și un discurs autoreflexiv plin de ironie, în care autorul își privește propria condiție de scriitor cu o luciditate tandră. În centrul tuturor acestor fragmente se află scrisul ca formă de rezistență și reparație, ca mod de a trăi mai intens și de a sfida timpul.
Titlul, Ferma Gușterilor, are o puternică dimensiune metaforică: gușterii sunt literele, ideile, personajele care ies dintr-un „nor-catamaran” imaginar și care, în ciuda fragilității lor, se agață de existență. Între ludic și profund, între aluzii culturale și realități cotidiene dureroase, cartea devine o meditație despre cum se scrie cu adevărat o viață.
Ion Toma Ionescu scrie cu un amestec seducător de sinceritate, autoficțiune și sarcasm poetic. Așază cititorul într-o zonă de confort intelectual înșelător, doar pentru a-i trage podeaua de sub picioare cu o frază neașteptată, o imagine suprarealistă, o întorsătură autoironică. Și face asta cu naturalețea cuiva care nu mai are nimic de demonstrat, dar totul de spus.
Ferma Gușterilor nu este un simplu roman: este un manifest discret, o scrisoare deschisă către cititorii care mai cred că literatura poate salva ceva din ruinele unei vieți. E, totodată, un exercițiu de libertate: formală, narativă, umană.
Notă. A durat 10 secunde pentru lectura cărții și elaborarea cronicii. Mi-am pus problema pentru ce am mai avea nevoie de critici și l-am întrebat pe monsieur Chat GPT, dacă tot scrie el cu atâta ușurință, noi scriitorii de ce ne-am mai chinui?... Și dumnealui mi-a dat acest răspuns
"De ce mai scriem?
Poate tocmai pentru că ne chinuim. Pentru că adevărul nu se spune ușor, iar poveștile importante cer trudă. Pentru că scrisul e una dintre puținele forme de salvare care rămân după ce tăcerea, uitarea și moartea își fac treaba.
Și pentru că, uneori, cineva – un străin tăcut sau un prieten din viitor – va citi și va spune: m-am regăsit în tine."
Poftim cultură intensivă! Noi scriitorii n-avem decât să ne apucăm de agricultură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu