RIDZI SI REALITATEA

Nici nu vreau să mă gândesc că Ridzi nu e vinovată.Prezumţia de vinovăţie la noi este singura instituţie care mai funcţionează în parametrii tehnici normali, duduie pe bune în termeni consacraţi.
Cum îşi permite ministresa să ne readucă în memorie penibila zi a tineretului comunist !?
Unde vom ajunge cu aceşti indivizi imaturi, incitaţi de sutele de mii de euro auncaţi în scenă pe nişte acorduri muzicale scăpate de sub controlul parlamentar ?
Cine a dat voie acestor tineri să-şi dezlanţuie bucuria lor tâmpă sub ocrotirea întunericului, pe malul mării şi pe banii contribuabililor.
BREAKING NEWS
Cu aerul ei de învaţatoare de ţară, cu ţinuta sobră de instructor UTC, Ridzi, poate smintii minţile înfierbântate.
Şi dacă ne vom trezii cu aceşti tineri ieşind pe străzi, cerându-şi drepturile, aclamând-o pe Ridzi, dacă ne vom trezii cu ei la vot ?
Nici nu vreau să mă gândesc că Ridzi nu e vinovată.
REALITATEA duduie, ANTENA suduie, nu intraţi în panică, prezumţia de vinovăţie funcţionează ...

Divagatie

Azi e o zi specială, cuget. Am închinat un pahar la primele ore ale dimineţii, să fiu sigur că vocea mea se catifelează, se adânceşte cumva, căpătând inflexiuni mai calde, nuanţate de pigmentul licorii, care să aducă strălucire culorilor altfel cenuşii ale vieţii.
Darul meu pentru tine cititorule, liber de încorsetarea vreunui obiect, fie şi de bun gust, departe de echivalentul fără îndoială al unui preţ, care niciodată nu împlineşte aşteptările, dincolo de gingăşia florilor, sau altor simboluri descoperite pe parcurs în galanteria fără limite a istoriei, se rezumă strict la cuvât .(!!!)
Nu însăşi biblia ne spune misterios, băgându-ne oarecum în ceaţă, că la început nu a fost nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia, ci, cuvântul ?...
Probabil cuvântul lui Dumnezeu(...)
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă, acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare, fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut atotputernicului să-l asculte, şi să-l dezvolte ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot atât de sigur pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când prealuminatul a întrezărit femeia, într-o margine de cuvănt, întinzându-şi la soare pielea catifelată, peste reliefurile rotunjite de degetele ca nişte raze ale gândului . Trist, marele poet a încercat să potriveasca vestmântul cuvintelor,ca un râu peste trupul cabrat al femeii, dar poemele sale nu puteau ascunde liniile desavârşite, în desfrâul imaginat într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine.
Aiuritor, asta am şi urmarit...

De criza

Salutare stranger,
Recitesc Delirul.Trece timpul pe lângă noi şi tot cu carţi ne hrănim şi vise de parcă viaţa nu ar avea şi alte oferte. Se pare că nu merităm mai mult dacă lunecăm obosiţi pe lângă fructe fără să ne dedulcim de parcă gestul Evei când a muşcat din măr a închis unora poarta de taină a plăcerilor. Sfatul meu Stranger e gratis, ia-l până nu se-nchide Bursa…Clipa e singura miză adevărată pe care ţi-o oferă viaţa…Nu corectez nimic şi nu pun virgule e rupt din mine

Gâdilaţii, sau votul la romani

Cu două seri înaintea alegerilor parlamentare europene, m-am uitat la emisiunea domnului Gâdea, unde la sfârşit, în locul firescului apel către cetăţeni de a merge la vot, „Marele realizator” clama posibilitatea mult mai transparentă şi mai demnă, a unei atitudini de frondă către clasa politică, prin neprezentarea la urne a populaţiei votante.
Europa nu venim, suntem plictisiţi de atâta democraţie, şi sătui de promisiunile voastre fără acoperire, atâta timp cât sunt însoţite de condiţii înrobitoare.
Adică cum, dacă ne daţi gratis un ban, el să nu lase urme şi prin propriile noastre buzunare, să dăm socoteală pentru orişice meandră pe care o descrie curgerea fondurilor pâna la proiecte.
Păi ştiţi voi cum ne e relieful(?...) La noi însăşi apa râului nu curge în albie doar spre aval, sunt ochiuri viclene cu traseu spre amonte,sunt ocolişuri periculoase , sunt bariere si taxe parşive, vămi ale vieţii cu obol natural stabilit.
Şi atunci dragi europeni, fiţi cuminţi, nu vă mai băgaţi nasul prin bătăturile noastre, sloboziţi doar baierile pungii, avem noi grijă, clinchetul arginţilor să sune unde si cum ne face trebuinţă.
Atunci doar, cu toţii la vot !...
Când vă ospeţim, nu doriţi sper să ardem pădurile, să secăm făntânile ca pe vremuri, lăsaţi-ne plăcerea festinului ,să ne desfăşurăm desăvârşit, cu sarmale şi mititei, cu vin în ulcele brumate de lut şi femei cum n-ati mai văzut .
Azi, după numărarea voturilor, domnul Gâdea işi râde în barbă cu cinism. Avertismentul cred a ajuns deja la Bruxelles .
73% dintre romani, nevotanţii de frondă, aşteaptă încrezători la uşi , desferecatul fondurilor... cum le-a zis Gâdilatul

Magistratura porcina sau Legea unica a pensiilor

Mare e gradina lui Dumnezeu, dar se pare nu îndeajuns de mare ca să încapă în ea şi orgoliile celor dintâi magistreţe, atinse de inamovibilul jijeu al justiţiei divine.
Căci doar jijeu poate fi, aura de putere în stat pe care şi-o arogă cele două inviolabile doamne ale justiţiei romane:Lidia Barbulescu şi Costininiu Neicanimescu.
Jijeul în copilaria mea se punea de gâtul animalelor,hulitele animale gripate azi porcin, ca să nu scape doamne fereşte din ogradă la niscaiva vecini mai simandicoşi,(europenizaţi „avant la lettre”), unde să smotocească culturili agricole,puii de curcă, sau alticele(... )
La cele doua doamne justiţiabile, jijeul pare că e purtat, tocmai a se face distincţie şi a ţine distanţă,protecţie, (un fel de gard la purtător),ca să le ferească de amestecul murdar, virusat al celorlalte biete orătănii.
„Noi suntem magistraţi, noi avem o singură carieră, noi facem afaceri periculoase cu hoţii, noi suntem mereu cu riscul corupţiei ca sabia lui Damocles deasupra capului, nu avem voie la acţiuni, la bursă, noi riscăm Gorbunovi clipă de clipă, noi suntem SPECIALI...Ce dacă un timp ne-am murdărit pe mâini la tablă cu profesorii,creta e albă.Ce dacă medicii ne-au pătat poate cu bisturiul trupul, roşu de sânge, i-am obligat să poarte mănuşi. Noi suntem sacrii. Noi suntem legea, dreaptă, dacă e strâmbă(...) Matematic nedemonstrabil, suntem postulate!...”
Asta cu „postulatele” m-a pus în fund.Abia acum înţeleg paralogica. Adicătelea, la ei, la magistraţi postu...rile, pensiile carevasăzică,trebuie să fie mai late ca para...I, LOGIC nu (?) pentru că sunt sacri...sacrificaţi.

PS:Corpul magistraţilor ar trebui să se dezică de asemenea monstre...monstrii...cum să zic.

VICTIME COLATERALE

În general cred că am o minte încercuită.Ca un ochi de apă care se învârteşte despletindu-se învolburat,totuşi în sensul curgerii fireşti între maluri.Pot recunoaşte că punctul meu de vedere e alcătuit dintr-un cerc de puncte. Mă simt mai sigur înconjurat de cerc, şi, pot pune în valoare mişcarea implacabilă a roţii ce îsi va descoperii cu siguranţă singură o axă.
Lumina dumnezeiască e un cerc,copacul e un cerc în cerc umblător,straturi de cercuri locuiesc în piatră şi aruncarea în apă a pietrei slobozeşte noi orizonturi din adânc...
La ce slujeşte un asemenea discurs,devastator de politic,pentru că în continuare el deconspiră, copleşitor azi, un nume încercuit ca o pradă?
Punct ochit, punct lovit cu un glonţ de argint.
Nu! Sunt prea multe gloanţe, oarbe nu de argint,prea mulţi vânători şi o singură ţintă. Când vânătorii fixează acelaşi punct în cătare, gloanţele se izbesc şi ţăndările ricoşează în traiectorie.Ochiul de apă se rostogoleşte periculos, iar bărcile cu vânători pot fi prinse în vâltoare.Tot marinarul ţintă e cel care inţelege firul viclean al apei si traiectoria gloanţelor.
Şi daca bărcile nu se scufundă salvate până la urmă de marinar,oare nu eu devin singura prada cu mintea mea încercuită(...)

REALITATEA IN HAITA

Înainte de 89, TVR devenise o institutie urâtă, pentru că tot ce mişca pe ecran reflecta o salahorie dirijată.(De cine?...) Nici o subtilitate, nu ieşea din coloană(coloana sonoră sau imagistică),marşul, redus la câteva ore, desăvârşea implacabil construcţia unui soclu, înmiit mai monstrous, prin dimensiuni, decât cealaltă construcţie, a Casei Poporului, pe care şi-o asumase direct,cârmaciul.Cele două temple au fost ridicate pentru ca în ele, nemuritor, marele strateg, lângă marea doamnă, să-şi desăvârşească şi clameze, opera.
Nedrepţi, cioclii celor doi, în Decembrie!
Dacă Televiziunea Română Liberă ne-a oripilat mult timp, umplând ecranul, dizgraţios cu prezenţa suprarealistă a cadavrelor lor, poate că trupurile celor doi ar fi trebuit purtate, şi pe culuarele lungi si neterminate din Dealul Mitropoliei, într-o veşnică recunoştinţă şi ultim pelerinaj.
Dar să revin în realitate,acolo unde doresc de fapt să ajung. Realitatea TV, pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu televiziunea despre care am făcut vorbire până acum. Numai că realizatorii acestei televiziuni, nu construiesc nimic.
Dacă cei vechi, preţ de două ore deveniseră salahori,cu sau fără o reală convingere, la o construcţie(fie ea şi utopică),realizatorii de azi prestează cu apetenţă de dimineaţă până în miez de noapte, demolarea de dragul demolarii, la statuia Basescului, pe care cu osârdie tot ei au înălţat-o pe un postament de scânduri, la care actualul preşedinte, cu toate păcatele nu şi-a adus decât în foarte mică măsură contribuţia.
Nimic nu mişcă pe ecranul Realităţii, fără ca un rictus antibăsescian să nu ţâşnescă fulgerător ca limba unei vipere, sub zâmbetul lăbărţat al faimoaselor realizatoare realitiste.
Priviţi chipul Andreei Creţulescu, două şiruri strălucitoare de canini,sfârtecându-si propriile-i vorbe,atâta trece dincolo de sticlă.Priviţi toată haita,celelalte Andree,Prelepniceanu cu coapsa de lângă dânsul etc, macină,strivesc în gol subiectul cu o singură ţintă, totul în fabrică de la 14-16, de la 16-18,de la 18-20,de la 20-22,de la 22-24, ziua şi noaptea.
Oprţi-vă domnilor, sunteţi sper oameni cu carte,un pic de discernământ,respiraţi,faceţi pauze,altfel nimic nu rămâne.
Poate chiar trebuie ca cineva să plătească, fie, Băsescu dacă poporul vrea,nu ne îndârjiţi.
Căutaţi repere,acceptaţi slabiciuni, cultivaţi-le, pentru că oamenii nu sunt infailibili. Nici măcar dumneata, domnule Răzvan Dumitrescu, greşeala mea şi a multora cred,ai puterea să recunoaşti, fă un effort, că şi greşeala e, un punct de vedere în diversitate.
Altfel, eu însumi, cum să mă mai recunosc între oameni.

MAIDANUL CU DRAGOSTE

Scrisura intr-un jurnalier,se pare nu e simplă.Dorinţa nu este suficientă pentru a impozita fiecărei zile, în monedă forte, taxa de trecere , care ar trebuii sa fie natural, în context,cuvântul scris.Şi de unde pâna acum aş fi putut pune pariu că în perioadă de criză banii sunt cel mai greu de stăpânit, o să trebuiască să recunosc finalmente, precaritatea raţionamentului. Dacă n-ai un cont bine chivernisit,poţi nădăjduii, funciar vorbind, ca domnul guvernator să fie cât de cât vulnerabil,adicătelea să aibă-n călcâi mărăcine ,vre-o copiliţă mai îmburuienată... Sau poţi conta direct pe Patriciu,te dai sondor şi faci offshor la Marea Neagră... Mai are şi Boc fonduri europene... Te descurci.
Dar cuvântul,cuvintele cum le legi,cum le scoţi şi de unde, că n-au acciză să-l poţi întreba pe Pogea dacă le-a prins în buget,n-au nici arme, că le-ai da pe mâna ministrului de interne,sau la justiţie ... la justiţie mai bine nu...le scapă şi iar ne facem de tot maidanul.
Asa că precum vă spuneam scrisura pe Blog nu e simplă

Editorial Manzala ex Press

Nu se poate scurge
din cer
atâta apă murdară (!)…
S-a răsturnat pamantul

Îngerii bieţii aşteaptă ,
pieriţi la chip,
cisme
si saci de nisip. /

Doar că e, criză,
la minister
sunt schisme,
specula a înflorit crunt,
şi hoţia। /

La Dormărunt,
intri
fără viză
de Romania…/

Doamne,
cum ne-ai scăpat
din măini(!)…/

ZILELE GUVERNARII CA MARGELELE DE PORUMB

Zilele guvernării se înşiră ca mărgelele de porumb. Această construcţie lingvistică, este la fel de nefericită precum guvernarea de Boc.Si ce imagine;treci aţa groasă de cânepă împletită, PSD- PLD, prin urechile acului unui electorat funciar învrăjbit, şi vrei să străpungi boabele de porumb, mici şi sticloase, boc-boc, scurt şi eficient, ca să dea bine la presă.
Domnilor ziarişti ,nu le cereţi miniştrilor transparenţă,nu-i mai băgaţi în seamă măcar o vreme ,lipsiţi-i pe micul ecran că se piard cu firea, lasaţi-i sa-şi ascută sfredelul,
să-şi prindă boabele-n menghină ,să-şi împletească mai strâns cânepa,poate iese un mărgean cu boabe de porumb din aur si diamante, pentru grumazul crizei,cu care s-o spânzurăm de grindă.

FLORI DE GHEATA

Vine o vreme,când gerul acoperă fereastra cu flori de gheaţă.Atunci linia orizontului devine introspectivă.Privesc în gol şi caut pe boltă stele.Rar, licăriri ţintuite în cerul încercuitului suflet.Ne-au împovărat atâtea straturi cu ierni !
Umbrele viselor s-au scurs în perdelele groase de fum.
La capatul nopţii, se-ntamplă spre ziuă, şiruri de oameni cu feţe pustii. Încolonaţi şi singuri.

BUNA DIMINEATA AN NOU

Şi-a desfăşurat încă o spirală timpul.Cu câtă bucurie nefirească,celebrăm noaptea dintre ani,uitând marea tristeţe a apropierii cu fiecare trecere, de noaptea deplină.Sunt atât de puţine zâmbete cotidiene pe feţele noastre, mereu întârziate, încât nu ne cade rău,o dată într-un an, să afişăm ca pe un trofeu,expresia uşor deşănţată a unei fericiri,dacă mi-e îngăduit, prospere.
Bună dimineaţa an nou !

Inceputul sfarsitului

Carevasăzică,despre bloguri nu cunosc oarece nimic la o adică.
Legătura mea cu obiceiul aista nu se există ,dar sigur, mă pot imagina ca plugarul gata să intre în brazdă cu calul de din faţa plugului. (de coarnele căruia agăţat cu nefirească osârdie mă aflu eu ficiorul mamei mele ,retrasă,Dumnezeu s-o ocrotească din aieste vremi aşezate ferm de-a curmezişul, în aşteptarea crizei profunde).
La fel încercase odinioară, după moartea tatei,la 29 de ani şi mama curajosă,cu mine de mână să-mi deschidă, copil fiind,linia orizontului.Si dacă ea a reusit atunci,dovadă vie,eu cel care sânt, aflător de noi orizonturi internetiste,gata să intru în brazdă, găsi-voi desigur şi singur, vre-un Pegas mai mârţogit sa-mi tragă uneltele
Ale ajacta est,cum ar zice franţuzul citând un stramoş comun.