Se afișează postările cu eticheta Lumea literaturii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lumea literaturii. Afișați toate postările

joi, 10 septembrie 2020

Moartea revistei Argeş


           Am citit şi am recitit de mai multe ori un text scris acum două ore pe facebook de Doman Augustin şi trăiesc cu stupoare aceeaşi perplexitate pe care am avut-o atunci când Adrian Alui Gheorghe a fost înlăturat de la conducerea Bibliotecii din Piatra Neamţ, pe care el o propulsase la cel mai înalt nivel în circuitul cultural naţional.      
      Acum, Augustin Doman redactorul Şef şi sufletul revistei Argeş, cu care s-a identificat în ultimii 12 ani, ne informează sec şi deprimant că revista Argeş, o revistă de ţinută, a intrat în moarte clinică. Nu mai sunt bani să-şi plătească principalii colaboratori şi e sub demnitatea lui să cerşească Preafericitului mereu prescuri. Cum îl ştiu eu şi-a dat demisia!
        Şi cum l-ai putea contesta pe cel care a aprofundat fenomenul morţii? scriind şi câteva cărţi despre subiect, dintre care îmi amintesc la repezeală: Meseria de a muri, Moartea noastră cea de toate zilele şi Moartea de după moarte.
       Caut în bibliotecă şi deschid la pagina întâi Moartea noastră cea de toate zilele. Mi se pare mie că atunci când Ministerul Culturii te opreşte de la finanţare, pentru că o cEva din conducerea Centrului Cultural Piteşti, a omis să pună o hârtie în proiect, asta nu poate fi decât moarte de toate zilele… şi citesc:
      Adam stătea drept în marginea pământului, sprijinind moartea ca pe o casă înaltă cât nouă ceruri. Trecea Eva pe acolo, mama Eva cea curioasă, înţolită şi încă frumoasă ispită şi-i zicea:„Ce faci tu, bărbate, aici? Sprijini cerul să nu se dărâme?”„Da, femeie!”„Ei, ia treci tu acasă şi cultivă pământul şi hrăneşte animalele!... (Lasă-i pe scriitori că se hrănesc ei!...)
”Adam a mers la treburi, iar casa de aer, înaltă cât nouă ceruri, s-a dărâmat.
(S-a mai dărâmat o dată când a plecat Tomozei!)
       „Şi Eva? Eva cum se poartă după divorţ?” Şi-a pus un şorţ nou, şi caută din poartă-n poartă, peţitori.
       Am glumit, dar nu e loc de glumă. Ne pierdem stâlpii de la casă

miercuri, 2 septembrie 2020

A iesit de la tipar

Într-un moment când propriile mele îndoieli deveniseră obstacole şi dansul cu fotografiile prietenilor, agăţate pe sârmă în cleşti de argint - o poezie, o proză şi iar o poză, însemne sub cerul liber - mi se părea mai potrivit ca aranjament înşirat sub cupola unui circ, decât într-un spectacol regizat între coperţile unei cărţi.
Am avut norocul să discut cu Romeo Ioan Roşianu şi el s-a arătat cucerit de idee, amintindu-mi ce bine ne-am simţit amândoi în Curtea cu cariatide la Sibiu într-un şir de nopţi artghotice cu trufe negre, struguri storşi în vin şi nuduri întinse pe culmea de rufe…
Mulţumesc prietene! Şi tuturor celor care aţi fost alături de mine!

A IEȘIT ACUM DE LA TIPAR - și va pleca înspre autor și cititorii săi - o carte document, o carte în care sunt nemurite multe destine, personalități și caractere.
Ion Toma Ionescu propune (niște) „Fotografii mișcate”, o carte susținută critic de Rosiianu I. Romeo, Zorin Diaconescu, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabriel Moraru și prof. Nicolae Dina.
Coperta este făcută de Florin Dochia, după îndelungi consultări cu autorul.
În stadii avansate de pregătire pentru tipar sunt cărți semnate de Ioana Cîrneanu, Alexandra Cheroiu, Petronela Apopei, Zaharia Mihail-Robert, Traian Brinza (Marck Nessel), Dragos Gelu, Adrian Mocanu, Sergiu Botezatu, Ela Bălescu, Daniel Marian și Nicolae Dumitru, două cărți pe care am să le semnez împreună cu Maria Nagy și Iustinian-george Paiuc, precum și antologia „Vara sentimentelor”, la care sunteți invitați în continuare să participați.

vineri, 14 august 2020

Fotografii în mişcare

Baia Mare, eCreator.

A plecat către tipar azi, o carte specială pentru mine, Fotografii mişcate. Este firesc să împărtăşesc bucuria şi să mulţumesc în primul rând celor care au „mişcat” în interior textul şi imaginile, şi au realizat coperta cu profesionalism şi simţ artistic, pentru a deveni un obiect viu, plăcut privirii.
Tehnoredactare:Solticzki Adalbert.
Coperta: Florin Dochia.
Mulţumesc de asemenea celor neobişnuit de mulţi care au scris la sfârşitul cărţii cuvinte apreciative despre autor.
Zorin Diaconescu, Bistrița
Nicolae Dina, Alexandria – Teleorman
Daniel Luca, Timişoara
Daniel Marian, Deva
Cristian Gabriel Moraru, Roşiori de Vede Romeo Ioan Rosiianu, Baia Mare
Nu în ultimul rând trebuie să mulţumesc prietenilor mei Adrian Suciu, Direcţia 9 şi Romeo Ioan Rosiianu, eCreator sub patronajul şi îngrijirea cărora apare această carte.
Nu pot trece cu vederea nici peste şirul lung de personalităţi, prieteni scriitori şi artişti care mi-au inspirat scrisura. Ei sunt de fapt sufletul acestei cărţi. Mulţumiri tuturor!

vineri, 31 iulie 2020

Împreună singuri

Lui Romeo Ioan Roşiianu care azi a mai adugat un an, jumătăţii sale de secol.

Ce de mai bucurii aş fi cules din pom!...
Aş fi luat din toate, precum alcoolul
până când s-ar fi şubrezit tăria,
de inconsistenţa fructelor coapte…

Mai ştii, bunule om, câtă noapte
ai împrietenit cu prezenţa? Roiau în juru-ţi

aştrii, stele căzătoare şi-n cerul tău

i-ai omenit, sărbătorindu-i pe toţi.

N-am să vin pe roţi cum mi-aş fi dorit
în loitra Carului Mare la tine acasă.
Dumnezeu mi-a rânduit „ceva iepure la inimă”
şi animalul străin ar avea nevoie de vize!...

Ar fi existat riscul din senin, să nu pot desluşi
în ringuri animatoarea, purtând lozinca dintre reprize
şi m-a asigurat vrăjitoarea uşor vinovată

Că vom închina pălinca în cinstea ta, altădată.

La mulţi ani prietene!





sâmbătă, 18 iulie 2020

Cronica in revista Urmuz la Copacul cu icoana

Multumiri făcătorului de reviste, neobositul jovial Florin Dochia, un prieten al meu şi al nostru, şi de asemeni Petronelei, Petronela Apopei, profesoară de literatură la Gheorghieni, poetă şi în aceeaşi măsură, se dovedeşte cu fiecare cronică de carte, un bun critic/



joi, 9 iulie 2020

In căutare unui personaj



Maria şi Guşterele, texte în căutare unui personaj dintr-o carte aflată la  ediţia III-a, adăugită. Nouă pagini din romanul Guşterele, creştinat în vremuri de Pandemie cu Covid 19 şi botezat Tobârlanii, cu dispensă de la Ahiepiscopie.
Mulţumim lui Florin Dochia, pentru strigarea din Casa Înţelepciunii Dumisale şi a  Revistei Nouă de la Câmpina, înaintea învrednicirii de al scoate în lume, spre satisfacţia celor care vor dori să-l citească!










luni, 6 iulie 2020

La multi ani Adrian Alui Gheorghe

În zi aniversară îmi este simplu să decupez câteva rânduri dintr-o pagină a Fotografiilor mişcate, aflată în curs de apariţie la Editura eCreator, adăugând din toată inima un 
LA MULŢI ANI MUNTE DE OM!
Cu Adrian Alui Gheorghe într-un tur prin sălile Muzeului literaturii din Bucureşti, prin oraşul Piatra Neamţ, sau oriunde în altă parte, nu ai cum să te plictiseşti. Atins de magia locurilor natale unde înaintea lui a copilărit Creangă, tot ca el dăruit cu har de povestitor, văr de-al doilea cu Nicolae Labiş, tobă de carte, risipind printre informaţii preţioase, întâmplări hazlii cu şi despre scriitori importanţi, trăite sau doar auzite, am avut parte de câteva după-amiezi deosebit de agreabile.
În plus am primit în dar pe rând întotdeauna cărţile lui de proză, pe cele de poezie le-am căutat singur. Astfel Laika, a luat Urma, Lunei Zadar, pe Strada cu o singură ieşire, Zugzwang, în biblioteca mea. Se pare că Dumnezeu, acolo sus la Piatra Neamţ, în atelierul Lui, a săvârşit îngăduind în acelaşi aluat, un om, un poet şi un prozator adevărat şi ca să nu–l scape din ochi l-a făcut Paznicul ploii.

duminică, 28 iunie 2020

Breviar editorial

"Cîte ceva despre cărți 
care contează, semnate 
de Ion Toma Ionescu, 
Virgil Rațiu, Valeriu 
Valegvi și Christian 
Bistriceanu ...! 
La pagina 8!"
Dacă zice așa Adrian Alui 
Gheorghe, asta e o veste,
înseamnă că graul s-a copt;

pentru că el păcătuiește
și vibrează numai 
după ce citește 
și se încredinţează
că lucrul acela
e din poveste...
 http://exprescultural.ro/wp-content/uploads/2020/06/Expres-cultural-nr.-42.pdf