joi, 10 septembrie 2020

Moartea revistei Argeş


           Am citit şi am recitit de mai multe ori un text scris acum două ore pe facebook de Doman Augustin şi trăiesc cu stupoare aceeaşi perplexitate pe care am avut-o atunci când Adrian Alui Gheorghe a fost înlăturat de la conducerea Bibliotecii din Piatra Neamţ, pe care el o propulsase la cel mai înalt nivel în circuitul cultural naţional.      
      Acum, Augustin Doman redactorul Şef şi sufletul revistei Argeş, cu care s-a identificat în ultimii 12 ani, ne informează sec şi deprimant că revista Argeş, o revistă de ţinută, a intrat în moarte clinică. Nu mai sunt bani să-şi plătească principalii colaboratori şi e sub demnitatea lui să cerşească Preafericitului mereu prescuri. Cum îl ştiu eu şi-a dat demisia!
        Şi cum l-ai putea contesta pe cel care a aprofundat fenomenul morţii? scriind şi câteva cărţi despre subiect, dintre care îmi amintesc la repezeală: Meseria de a muri, Moartea noastră cea de toate zilele şi Moartea de după moarte.
       Caut în bibliotecă şi deschid la pagina întâi Moartea noastră cea de toate zilele. Mi se pare mie că atunci când Ministerul Culturii te opreşte de la finanţare, pentru că o cEva din conducerea Centrului Cultural Piteşti, a omis să pună o hârtie în proiect, asta nu poate fi decât moarte de toate zilele… şi citesc:
      Adam stătea drept în marginea pământului, sprijinind moartea ca pe o casă înaltă cât nouă ceruri. Trecea Eva pe acolo, mama Eva cea curioasă, înţolită şi încă frumoasă ispită şi-i zicea:„Ce faci tu, bărbate, aici? Sprijini cerul să nu se dărâme?”„Da, femeie!”„Ei, ia treci tu acasă şi cultivă pământul şi hrăneşte animalele!... (Lasă-i pe scriitori că se hrănesc ei!...)
”Adam a mers la treburi, iar casa de aer, înaltă cât nouă ceruri, s-a dărâmat.
(S-a mai dărâmat o dată când a plecat Tomozei!)
       „Şi Eva? Eva cum se poartă după divorţ?” Şi-a pus un şorţ nou, şi caută din poartă-n poartă, peţitori.
       Am glumit, dar nu e loc de glumă. Ne pierdem stâlpii de la casă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu